Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Soțiile președinților și amantele lor închipuite sau înfăptuite

26 November 2019

Neam cu traumă, am  rămas cu traumă de la ceaușeasca aia și nu ne-am mai revenit la nervii capului. În fruntea țărișoarei să fie un bărbat, că așa e normal de când e lumea, că uite cum e când lasă gospodinele cretițele și se proțăpesc prime ministrese peste țară. Femeile nu sunt făcute pentru așa ceva, în politică e multă curvăsărie, nu au ele ce căuta acolo. Acolo sunt rețele, mafioții controlează totul, ce să facă o muiere în cloaca aia. Nu are cum! Iar dacă apare totuși vreuna, nu face decât să confirme teoria: ori e mafioată infractoarea roz, ori e increată, vorba poetului, că pare că la facerea ei au lipsit câteva ingrediente esențiale, de a ieșit cu defect din fabrică.

Aș alege cu mare drag o femeie în fruntea țării. Numai că, în cazul candidatei de duminică, sau în cazul olguțelor, firelor și rovanelor, până și feminismul se dovedește neputincios.

Acum că ne liniștirăm pe ici pe colo, mi-am amintit brusc cum nu a mai încăput națiunea noastră cu ștaif de soția lui Johannis și m-am gândit că nu doar președintele trebuie să fie direct mesianic, ivit din spuma inteligenței și a divinității, făptură cu existență ontologică și dimensiune filozofică, dar și soțioara lui ar fi cazul să îi fie pe măsură, măcar 2/3 zeiță și doar 1/3 femeie, să plutească, nu să pășească, să se unduiască precum brâulețul cel magic al măicuței domnului, să nu respire, să nu inspire, să nu aibă opinii, mai ales asta: să nu carecumva să aibă ceva de spus și de făcut.

Ce neveste, ce țiitoare, ce însoțitoare ar trebui să aibă oare aleșii noștri, ca să fim și noi împliniți și fericiți, să le lăsăm pe femeile alea să iasă în public fără să auncăm cu pietre sau chiftele în ele.

La nația română e greu cu muierile șefilor lor. Am rămas se pare cu traumă de la ceaușeasca, asupra căreia am auncat toate vinile pământului: ei, el era cum era, dar numai ea îi băga prostii în cap! Ea îi împuia capul! De la Cabinetul 2 ne-au venit toate necazurile, pentru că ea îl îndemna la rele.  Și așa am rămas noi cu sindromul Cabinetul 2, din care nu ne mai revenim.

Femeia președintelui trebuie să fie ca femeia popii, în biserică, ascunsă în strană, nu acolo în față! Să cânte în cor, cu ceilalți. Să zică merci.

 Să fie nevasta omului, că doar președintele trebuie să fie om însurat la casa lui, ca popii, doar nu o să alegem holtei neînhămați, să fie om ca oamenii, dar pe muiere să nu ne-o bage nouă pe gât, muierea să stea la cratiță și să crească copiii, las că de trebile statului are cine să se ocupe. Femeia să nu se vadă, iar dacă totuși se zărește, să fie ca Melanie Trump, și nu ca, păcatele mele, nevasta băbăciune a lui Macron.

Femeile președinților noștri nu au nicio atribuție. Nu le poți invita nici măcar la o lansare de carte, fără se îi pută electoratului a manipulare. Nu poți include imaginea primei doamne nici la o gală de binefacere, nici la plantarea de plopi în muntele chel al patriei, nu o poți invita să vorbească, păcatele mele, că doar nu s-a întors lumea cu fundul în sus.

Zic să o iau din preistoria democrației românești, fără să cobor însă la Regina Maria, din care s-a născut și nația asta, cu tot cu Transilvania, Moldova și Bucovina, ba și o bucată de Balcic. Cum să cobor la nepoata Reginei Victoria și a țarului Rusiei, ca să o compar cu ce? Cu cine? Cu bietele femei care au acompaniat bravii noștri bărbați de stat? Nu se face. O lăsăm pe Regina Maria, lângă care nu avem cum să așezăm încă pe nimeni.

Trecem și peste Reginele Elena și Ana, discrete și fără niciun fel de putere, și ne apropiem de timpurile noastre tulburi și lipsite de maiestuozitate. Noi în ultimii ani atât am putut: femei de calibrul Cabinetului 2 ceaușesc, la Dăncilă, trecând prin Elena Udrea și Eba. Acum suflăm și în iaurt când vine vorba despre femei în politică. Pentru că ori erau țâțoase apetisante și provocator erotice, ori erau direct tute, ori și una și alta. Iar lista este din păcate de o tristețe nesfârșită, la care fiecare nou nume adaugă încă o doză de toxicitate morală, legală, socială: olguțe, rovane, norici nicolai, viorici, sulfine, lângă care cu greu poți alătura nume ca cel al Monei Muscă.

Am uitat cu toții de Mona Muscă. Am executat-o cu toții, întreaga societate românească, plină de impecabili care am arătat-o cu degetul și ne-am arătat incapabili și neiertători față de niște comicării administrative, în timp ce înghițeam valuri întregi de mizerii apocaliptice. Dar cu Mona am fost aseptici. A semnat, a greșit, să plătească! A plătit și ea, dar mai ales noi. Aș invita-o oricând, în orice partid. Pentru că e greu să găsești atâta charismă și eleganță într-un singur om. În politica în care am intrat cu capul înainte, Mona Muscă îmi este model absolut.

Cum mintea noastră calculează lumea de la revoluție încoace, voi proceda în consecință, o las pe Coana Ceaușeasca cu înjurătura ei neterminată pe buze, săraca Leana, nimicuța nu s-o lipit de ea în deceniile în care o fost întâia soție/mamă a patriei, o intrat în istorie cu firea-ți ai dra…, ceea ce e o prefigurare a puie monta și puie msd din zilele noastre, așadar noi, în calitatea noastră de fii ai înjurătoresei, fiii și fiicele acestei mame simbolice, o ignorăm cu totul și intrăm în istorie cu soția tătucului nostru Iliescu.

Nina Iliescu, să o alintăm Ninocika, are niște ani peste 80, și a fost prima doamnă a statului român în anii cei negri ai democrației originale inventate și aplicate de către nemuritoru-i soț. Cei doi se știau din liceu, dar cel mai mult și mai mult s-au iubit în timp ce erau la studii universitare la Moscova, centru luminat al lumii comuniste, acolo și doar acolo se putea ajunge în măruntaiele ideologiei socialismului, la Moscova și doar la Moscova ai fi putut pătrunde în fibra neuronală a sistemului. Iar sistemul, la rândul lui, compensa penetrarea cu invazia propriului tău ADN. Nu ni s-a părut haios să îl votăm la infinit pe absolventul de Moscova, pe ridicătorul de osanale, pe pronunțătorul de ode cu patos, pe șacalul încălzit la sânul dictatorului, omul din popor, simplu, care trăiește într-un apartament. Noi cu Mona Muscă am avut ce-am avut. Cu ea am fost exemplari în sentință.

Nina era ingineră specializată în coroziunea metalelor și nu prea a existat ca președinte-însoțitor, rarele ei apariții, în spatele soțiorului tătuc de nație, cele câteva imagini care o păstrează nu reușesc să o definească. Părea mai degrabă traumatizată de aparițiile publice, decât gata să le facă față, sau, și mai rău, să își ajute soțul în opera măreață de democratizare a patriei. A fost soția transparentă, ca să nu spun inexistentă, așa cum probabil și trebuia să fie pentru anii 90-2000 când spectrul ceaușeascăi era încă foarte prezent.

Cei doi soți au devenit în imagologia socială nu doar simboluri ale longevității, ci și ale eternității, invidia oricărui politician, care speră să apuce să trăiască din șoriciul și smântânica acumulată în anii cât a fost la putere. Cât despre cupulu prezidențial, spre cinstea familiei tradiționale, nu a fost tulburat de niciun scandal de cruvăsăraie, nea Ilici a avut, erotic vorbind, un profil în parametri, bine strunit în meandrele concretului, practic nu vedea, nu poftea.

Nadia este cea de-a doua primă doamnă a țării, jurist de profesie, a alcătuit încă din facultate un cuplu cu cel care avea să devină cotrocenizabil în 1996, Emil Constantinescu. Prezență discretă și ea, ceva mai prezentă decât Nina, ceva mai construită ca figură publică, dar departe de viața socială și politică, neimplicabilă în iureșul care cuprinsese atunci societatea românească.

Nadia biata împarte felia sa de istorie prezidențială însă și cu Rona Hartner, actriță care, fără să vrea, a stârnit un scandal de budoar, atunci când o regizoare cu care colabora a elaborat în laborator un presupus jurnal al Ronei în care apăreau episoade cu Constantinescu. Rona nu îl întâlnise niciodată, la momentul respectiv ea locuind în Franța. Cel puțin așa păare să se fi decis presa de scandal. O întreagă ficțiune a ajuns în mîinile lui Vadim Tudor, care a declanșat apocalipsa. O făcătură, care Ronei i-a adus un consilier prezidențial la ușă, acompaniat de un întreg arsenal de amenințări, lui Constantinescu i-a adus imaginea de dandy sofisticat, pentru că Rona era o nonconformistă și o prezență magică. Ba chiar cred că i-a venit bine melodrama asta, în fața unui popor care găsește în adulterul practicat de bărbați măsura completă a potențialului său masculin și a exercitării puterii: ori să fie tânără, ori să fie puternic erotizată, ori să fie celebră și inaccesibilă publicului larg.

Istoricii să își facă treaba și să vină cu dovezi că a fost sau că nu a fost. Legenda însă o păstrează încă pe Rona alături de Constantinescu și Nina.

Maria Băsescu este cea de-a treia soție de prezidențiabil, fostă recepționeră la motelul Ilișești. Ilișești era o cabană la jumătatea drumului între Suceava și Gura Humorului, cu o oarecare faimă dubioasă, la care opreau șoferii la o ciorbă de burtă cu ardei iute și unde oamenii de la partid încingeau chiolhanuri consistente.

Maria a plecat la Constanța, s-a căsătorit cu barcagiul, și-a dedicat viața celor două fete, ca o bună nevastă de vaporean, care nu are rost să își bată capul prea tare cu munca, că nu era nevoie. Cu asta se ocupa soțul, ca orice bărbat devotat familiei. Lumea spune că ar fi avut o fabrică de înghețată, firme de organizări de evenimente, mizilicuri care să îi mai umple timpul. Doar nu facem jurnalism de investigație aici, e treaba altora, noi doar ne amintim de puținele dăți în care am văzut-o în spațiul public, timorată, la locul ei, la câte o horă la care se prindea președintele în nenumăratele-i acte de nășire la care a fost actor principal.

Maria mi s-a părut o femeie decentă și exilată din viața soțului ei, care o păstra lângă el doar atunci când trebuia să amintească poporului că orice naș își are nașa, în rest zâmbetul ei de om care nu își găsește locul, mie mi-a făcut-o dragă. Sper că a avut puterea să nu citească tot ce a fost în jurul marelui om de stat și să nu fi suferit prea mult din pricina celui care îi era soț. Cred că nu greșesc atunci când afirm că Maria reprezintă prima victimă a Cotrocenilor, prima soție umilită de delirul de putere al soțului ei.

Pentru că Maria este înșelata oficial, lângă ea stă țanțoșă madam Cocoș, cu nurii și bretonul la vedere, ostentativa cu Viutoane, opulentă și puternică, în acră contradicție cu imaginea Mariei. Udrea era new entry și tocmai ocupase lumea, tocmai era stăpâna lumii și bărbații îi ciuguleau elegant din palmă, îi netezeau umbra, să nu se agațe de himerele trecutului, era nesimțită, sfida universul cu corpul și hormonii ei la vedere. Un deliciu. Imaginea perfectă pentru a completa șmecheria protectorului ei, abia ea era echivalentul lui feminin, abia ea i-ar fi putut fi parteneră de joc politic, de joc murdar, de hoție, whatever. Totul pe aroganță. Pare că noua clasă pesedistă generată de epoca Dragnea, tocmai pe Udrea au vrut să o imite, atât bărbații cât și femeile.

Acum cinci ani însă lângă noul președinte a apărut un alt tip de femeie, pe care nu am mai știut, ca popor, să o încadrăm. Era o femeie iubită de către elevii ei, zveltă, frumoasă, o prezență plăcută și caldă. El o ținea de mână! Doamne! Un președinte care își ținea femeia de mână, puteai chiar crede că se iubesc, chiar păreau că se iubesc oameni ăia. Și pentru că noi nu știm cât de multă nevoie avem ca soția președintelui să existe, să fie prezentă, să fie apropiată de poporul care l-a ales pe soțul ei, a început umanitatea mioritică să arunce cu rahat în ea: că nu se îmbracă, că la vârsta ei fuste scurte, că culoarea, că tapetul, că s-a asortat cu draperiile, doamne! că nu ne-a mai tăcut gura și nu ne-am mai oprit din mizerii.

Când a plecat soția lui Iohannis de la Cotroceni înapoi la liceul și elevii ei, noi am pierdut șansa de a ne normaliza. Am pierdut șansa de a evolua și de a ne aproapia măcar de secolul acesta. Ea și-a văzut de viața ei, din care noi nu învățăm nimic nici astăzi. Eu am văzut-o la Madrid și mi-a fost foarte dragă și mi se pare în continuare o femeie foarte faină și mi s-ar părea normal ca măcar acum, la al doilea mandat, să nu pierdem capitalul de imagine și potențialul pe care îl are această femeie pentru toate schimbările de care avem nevoie.

Eu o invit să se întoarcă la Cotroceni și să ne învețe să acceptăm femei alături de bărbații politicii românești, mai cu seamă când sunt atât de decente și de senine. Poate învățăm și noi că doi oameni se pot iubi, chiar dacă el este președinte.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ce caută o femeie în politica unei țări prin care au trecut doar femei nefaste?

Votul acesta este despre noi

#ĂștiaSuntemDiaspora

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Magda / 5 December 2019 10:33

    Ok pana la Rona Hartner care, in plin scandal, a afirmat la tv ca asa a fost, apoi, ani mai tarziu, a recunoscut ca a mintit ca eeeee, asa au fost vremurile, era si ea tanara si naiva, eee, hai, bre, ca nu o sa ne impiedicam de atata lucru.
    Asa ca poporul a iertat o secatura fara talent care si-a construit faima pe o minciuna. Sa o lasam mai usor cu “biata Rona, ea nici nu era in tara, locuia la Paris”. Da, azi ii ling toti talpile de parca e Meryl Streep a meleagurilor mioritice si nimeni nu are cojones sa ii puna un deget in frunte si sa reaminreasca minciunile care stau la baza carierei unei femei vulgare si necioplite.
    Romania a avut multe sanse de normalizare, ratate pe rand cu succes rasunator precum o basina dupa varza. Cine mai crede azi in sanse, e fie naiv, fie are un cheag in universul lui minuscul, iar ipocrizia nu ii da voie sa vada si sa auda.

    1
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro