Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Strigător la cer

25 October 2019

Cazul Colectiv a revenit în atenţia publicului, după imaginile prezentate ieri, la patru ani de la tragedie. Ştiam că vor fi imagini dure, dar nu m-am aşteptat la un asemenea şoc. Mi s-a făcut pielea de găină după câteva secunde, inima a început să galopeze şi repetam întruna: “Doamne fereşte!”.

Cel mai tare m-a uimit lipsa de compasiune a unora. Să vezi un om întins pe jos, în suferinţă, lângă cadavre, care ridică la un moment dat o mână, cerând ajutor prin gesturi, pentru că nu putea altfel, şi să nu ai nicio reacţie lângă el, să priveşti absent în jur şi să nu te apleci măcar să-i spui că va primi ajutor, să-l linişteşti cumva, dacă nu ştii cum să-l ajuţi, mi se pare strigător la cer. Imaginile m-au dus cu gândul la Auschwitz, unde purtătorii de uniforme priveau cum sunt cărate cadavrele de către cei care puteau oricând să ajungă în aceeaşi roabă.

Aceeaşi lipsă de compasiune am observat-o şi în cazul Caracal. Să stai în faţa casei unui infractor cunoscut, cu bănuiala că a sechestrat un copil, şi să nu intervii atâtea ore, e la fel de strigător la cer. Cum să nu intervii? Ca om, în primul rând, făcând abstracţie de uniformă, de legi, de ordine, de protocoale şi de tot. Aici nu sunt vinovate autorităţile, ci oamenii. Am uitat să fim oameni.

Compasiune = sentiment de înţelegere şi de compătimire faţă de suferinţele şi nenorocirile cuiva.

Citiţi şi “Lasă-i în p**a mea!” Şi exact aşa s-a întâmplat cu arşii de la Colectiv – după patru ani, zero vinovaţi!

Doamne fereşte! Chiar şi animalele dau dovadă de compasiune pentru alte animale aflate în suferinţă. Dar noi, nu, noi suntem oameni.

Îmi pare rău s-o spun, dar, dacă nu dăm dovadă de compasiune pentru un om aflat în suferinţă, nu suntem nici măcar animale. Dacă punem datoria mai presus de compasiune, nu suntem nici măcar animale. Dacă slujba noastră e mai importantă decât viaţa unui om, nu suntem nici măcar animale.

Noi suntem oameni.

Guest post by Octavia Vereş

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Petru și Pavel

Când am verificat ultima dată, copilul era al meu, nu al tău

Bright Sky Ro – aplicația mobilă în sprijinul victimelor violenței domestice

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro