D-şoara Pupi are întotdeauna pantofi roşii. Dar nu după asta o poţi cunoaşte. Ci după mersul agitat, de găinuşă ornamentală.
Când am intrat pentru prima dată în biroul lui Pupi, am remarcat perdelele cu monogram. Nu este sigur că şi le adusese de acasă, însă cu siguranţă comandase ea însăşi broderia cu fir auriu. Bineînţeles, văzând-o pe Pupi pe stradă nu ţi-ar trece prin minte că are vreun birou. Dar după ce o găseşti răsturnată în scaunul de piele gofrată te şi gândeşti c-ar putea fi fata unui tată trist şi sus-pus. Total greşit. Tatăl lui Pupi este un om cât se poate de vesel. Prin urmare, când am intrat în birou, m-au surprins imediat perdelele şi până una alta a şi apărut în uşă altcineva, un bărbat masiv, cu mâinile împreunate şi spinarea făcută covrig.
− D-şoara Pupi, a început el, am o mare rugăminte la dumneavoastră…
Apoi mi-a aruncat o privire scurtă, ca să se înţeleagă bine că nu era dispus să vorbească de faţă cu mine.
− Dânsa este scriitoare, a explicat Pupi, arătându-mă ca pe cineva neglijabil, iar bărbatul îndoit a făcut un „ah!” cât se poate de tolerant.
− D-şoara Pupi, am primit o invitaţie pentru târgul de la Hong-Kong şi aş vrea s-o onorez, a spus el.
− Ceea ce mi se pare foarte firesc, s-a entuziasmat Pupi, adăugând şi un „cu ce pot să te ajut, dragul meu?”
Pe faţa ei apăruse un zâmbet lung, iar rujul aubergine strălucea stins, ca o urmă de marmeladă.
− Aş vrea să-mi semnaţi ordinul de deplasare, cu tot ceea ce decurge de aici.
− Dar se înţelege, dragul meu, a spus Pupi, nu-ţi face nicio problemă! Ce târg este ăsta?
− E un târg de echipament nuclear, s-a ambalat bărbatul, noutăţi de top, dar nici nu contează ce târg e, atât timp cât se ţine la Hong-Kong…
− Foarte bine, fă-ţi cererea şi ţi-o semnez, l-a încurajat Pupi, cu amândouă buzele foarte întinse.
Omul a închis uşa, iar din cauza curentului, perdelele au fâlfâit lin, lăsând pe rând la vedere, mai întâi una, şi apoi alta dintre cele două iniţiale de mătase.
Tocmai mă pregăteam să-i spun şi eu cu ce treabă venisem, când Pupi şi-a deschis telefonul.
− Matilda, a şoptit ea, vezi că e un târg de utilaj nuclear la Hong-Kong. Ştii ceva?
Pupi zâmbea încă, iar ochii ei mă priveau binevoitori. În acea clipa vedeam clar că vizita mea va fi foarte lungă. Buzele lipicioase au început din nouă să se mişte.
− Foarte bine, a continuat ea, într-o oră vreau să am pe birou o invitaţie pentru chestia asta şi tot tacâmul. Cum cine? Tu. Tu te ocupi de tot, inclusiv de biletul de avion şi de ce-o mai fi. Şi-o să-ţi aduc ceva bun din Hong Kong!
Şi ridicându-se de pe scaunul negru, Pupi a mai şoptit cu glas alintat:
− Şi să nu mai laşi pe nimeni să intre. Nu sunt pentru nimeni, înţelegi, nu-i aşa? Mai ales pentru ăia cu cereri şi alte căcaturi pentru semnat.
Stătea acum în picioare, cu spatele drept. Era drăgălaşă, recunosc, iar părul de pe frunte îi tremura ca o creastă. Bineînţeles mi-am dat seama că n-avem să mai văd vreodată perdelele cu monogram de mătase. Totuşi am supt în urechi glasul blând, de hermelină castrată:
− Spune-mi, draga mea, m-a îndemnat Pupi, ce pot să fac pentru tine?
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Dictare pe Kiseleff de Ziua Limbii Române – eveniment de inspirație franceză
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
