Articole despre mare

Yes or No

Ofer tinereţe contra siguranţă

by Catchy / 17 September 2016

Este o zi fierbinte de vară târzie. Mi-am luat, în sfârşit, două zile binemeritate de concediu şi am de gând să le petrec exact în locul şi poziţia în care sunt acum: la mare, întinsă pe un şezlong, cu un Aperol şpriţ în mâna dreaptă şi o carte în mâna …

Yes or No

Femeia care a plecat fără grija telefonului de după

by Catchy / 10 September 2016

Lola, trezește-te! Trezește-te! E o nouă zi! Dar Lola se dezmeticea cu greu, în special în această dimineață. Petrecuse în seara precedentă până târziu în noapte, iar acum se simțea ca într-o descriere absurdă de Eugen Ionescu, unde pe toate fetițele le cheamă Josette, iar pe mamele lor – Jaqueline. …

Travel București

Coasta de Argint

by Catchy / 21 August 2016

– pe urmele edilului din Balcic, râmniceanul Octavian Moșescu – Pe parcursul acestui an, documentându-mă despre regina Maria, am aflat de prietenia acesteia cu Octavian Moșescu. Râmnicean de origini, acesta a fost primar al Balcicului în două perioade (între 1931-1932 și respectiv 1938-1940). Am mai fost în Balcic acum câțiva …

Yes or No

Știu că o trădez, dar nu pot fără tine

by Catchy / 12 August 2016

Te-am visat. Aproape că îţi simţeam mirosul de sare şi de alge de pe pielea arsă, până când m-a trezit ea. Cu ochii abia deschişi, îi văd pijamalele prea largi pe trupul fragil de copil naiv. Închid ochii şi te văd. Încă eşti acolo, purtând cămaşa mea. Vreau să te …

Yes or No

Venisem iar pentru el, de la capătul celălalt al lumii, trecând ape și vămi

by Catchy / 9 August 2016

În fața mea, în tramvai, doi bătrâni se țin de mână. Și-au sprijinit bastoanele de geam și s-au cuibărit unul lângă altul strâns, de parcă n-ar vrea să se mai despartă niciodată. Ea – canadiancă, pesemne născută aici. El are un accent puternic, graseiat. Bătrâna zise: – Este cea mai …

Life Bites

Cum ajungi pe plajă… una te-aștepți, alta găsești

by Catchy / 29 July 2016

Așteptări Cum ajungi pe plajă, închiriezi un şezlong şi o umbreluţă şi… zdup! în apă. Alternezi umbră/soare, comanzi un frappé bun şi apoi iei masa la terasa de pe plajă! Asta da, viaţă! Realitate Plaja e plină ochi. De turişti, cearşafuri şi gunoaie. Români fericiţi scuipă ritmic seminţe sau aruncă …

Yes or No București

Veniseră să se împace sau să se despartă

by Monica Nistorescu / 27 July 2016

Plaja era pustie… Femeia și-a desfăcut sandalele și a pășit pe nisipul fierbinte… unghiile corai, atent conturate, scufundate în pulberea fină, și-au pierdut strălucirea… Bărbatul o urma cumva nemulțumit, înciudat… marea tăcea, nu-i ajuta cu nimic, nici măcar cu un val răzleț încununat de spume mici… Veniseră să se împace …

The Happiness Project

Nu putem să nu ne mai trezim? Te rog…

by Catchy / 14 July 2016

Sunt îndrăgostită. Îndrăgostită tare. Mereu ţi-am zis că ai făcut aia, ba că n-ai făcut ailaltă. Dar nu ţi-am zis cât ador când zâmbeşti în somn. Sau ce fericire îţi văd în ochi când îmi faci surprize. Sau când culegi flori din pom ca să mi le oferi. Sau când …

The Happiness Project

De la fereastra multinaţionalei nu se vede asta niciodată

by Catchy / 11 July 2016

Îl privesc cum păşeşte încrezător pe alei… Nu poate trece neobservat. Kilogramele s-au înghesuit în ultima vreme să se aşeze pe trupul altădată zvelt şi uşor. Nu le mai poate controla, probabil nici nu mai are şi puterea asta. Între a fi managerul unei multinaţionale cu nume „greu la cântar” …

The Happiness Project Craiova

Dor de ducă…

by Mădălina Mușat / 9 July 2016

Marea! Între noi două a fost dragoste la prima vedere, iar Cupidon ne-a fost mama care m-a dus de mână să văd răsăritul și să respir mirosul mării. De atunci, în fiecare vară, mi-e dor de mirosul ei și caut în fiecare întindere de apă un déjà-vu. Când am crescut, am …

catchy.ro