Articole despre râs

Amy l-a cunoscut pe bunicul şi l-a iubit. L-a iubit mult, era un om cald şi direct, al cărui suflet s-a ofilit când a pierdut-o pe bunica. Nu a acceptat pierderea ei până în ultima zi a vieţii. Întotdeauna vorbea ca şi cum ea urma să vină de la câmp …

“Este rușinea… cea care îmi arată privirea celuilalt și pe mine la capătul acelei priviri” – Jean-Paul Sartre O mare parte din viața de familie se petrece în bucătărie. Durerile noastre emoționale, ca și cele mai puternice hohote de râs, când tata vine cu cămașa întoarsă pe dos, se desfășoară …

Aş vrea să scriu despre zâmbete, cum se creează, cum se confecţionează, cum poţi avea acces la ele. Sunt mari ca geamurile ce aduc lumina şi se ciocnesc de podele, sunt mici şi prin ele pătrunde zgomotul cristalin al păsărilor ciondănindu-se în dimineţile de primăvară?! Şi cum se formează: când …

Făceam curățenie pe vremea aceea într-o clădire din orașul cenușiu unde doar nunțile pakistaneze păreau să aducă puțină viață și culoare. Mergeam pe jos vreo doi kilometri până în centru, iar seara, pentru că era întuneric, mă întorceam cu autobuzul. Așa l-am cunoscut pe Vanghelis. Era șofer pe cursa care …

Pe colțul mesei din bucătărie, câteva foi scrise pe ambele părți. În stânga lor, o cană de cafea pe jumătate plină. S-a răcit demult, s-o ia naiba, are gust de nimic. Pe jos, o sumedenie de alte hârtii mototolite și aruncate peste tot. Mă uit încruntată la cană și mă …

Râd, sunt vesel, unii ar zice că sunt fericit. Probabil că şi mie îmi vine să-mi spun asta atunci când nu am vreo oglindă în faţă. Joc bine rolul ăsta, mereu m-am priceput să …mint ?! Oficial îmi merge bine… Oficial. „Până la urmă, ce-ţi lipseşte?”, aş putea fi întrebat. …

A fost odată ca niciodată şi mai este şi în zilele noastre o familie de cireşi: Cireş, Cireşica şi Cireşel. Ei locuiesc în grădina unor oameni acum la pensie, ea, o fostă învăţătoare, iar el, un fost şef de gară. Copiii, doi băieţi, sunt mari şi la casele lor, cel …

Când merg în Centrul Vechi, las întotdeauna maşina în zona Patriarhiei, mai precis, în spate la Horoscop, iar motivul, unicul motiv pentru care procedez astfel este că, vedeţi voi, cum să vă explic, eu întotdeauna las maşina acolo când am treabă în Centrul Vechi. Un reflex pavlovian. Acum două zile …

Aştept cuminte să treacă totul. Amintirile de bine şi regretele de sfârşit. Greşelile, vorbele, promisiunile şi dezamăgirile. Toate câte se strâng pe parcursul unei relaţii, toate cele care îţi rămân atunci când iubirea se termină. Te sugrumă şi te lovesc, te iau pe sus pe neaşteptate şi te aruncă în …

Nu. Nu te sun. N-aș ști ce să-ți spun, n-aș ști de unde să încep, dar cel mai greu nu pot trece de acel „alo” ușor sarcastic, pe care-l ai mereu. Realizez că nu ai inflexiunea vocii dozată astfel doar pentru mine, doar că eu nu pot trece cu niciun …