Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Vanghelis. Avea 30 de ani și semăna cu premierul Tsipras

15 November 2016

Făceam curățenie pe vremea aceea într-o clădire din orașul cenușiu unde doar nunțile pakistaneze păreau să aducă puțină viață și culoare. Mergeam pe jos vreo doi kilometri până în centru, iar seara, pentru că era întuneric, mă întorceam cu autobuzul.

Așa l-am cunoscut pe Vanghelis. Era șofer pe cursa care făcea legătura între cartierul cel nou și centrul orașului. Avea 30 de ani și semăna cu premierul Tsipras.

Discuțiile se înnodau ușor și, de multe ori, și zâmbetele, pentru că eram singura călătoare la ora aceea târzie. Vanghelis lucrase în Grecia ca electrician câțiva ani, apoi, din cauza crizei, a plecat în Anglia unde a cunoscut-o pe soția lui, care era pe jumătate grecoaică. Câteodată, îl auzeam vorbind cu ea la telefon în grecește. Aveau un băiat de patru ani.

sofer-autobuz

©Esther Bubley 

Mi-am luat în perioada aceea un album cu cântece tradiționale grecești și am recitit, după mulți ani, „Zorba Grecul”.

Într-o zi, pentru că se apropia Paștele, l-am întrebat ce gătesc în Grecia de sărbători. A oprit într-una din stații și a încercat să îmi spună în puțina engleză pe care o știa „Pasăre, gătim pasăre din aceea mare”. Eram cam obosită și nu mi-am dat seama ce voia să spună. S-a ridicat și a început să imite un curcan. M-a umflat râsul. Nu-mi dădusem seama până atunci că e atât de scund, pentru că eu îl vedeam doar la volan. Era cam cât mine, adică puțin peste un metru și jumătate.

După câteva luni, mi-am schimbat serviciul şi nu l-am mai întâlnit. Știu că voia să se mute cu familia într-un oraș mai mare din apropiere. Îl aud povestind aievea despre insulele grecești, despre mâncarea grozavă și despre visul lui de a se întoarce acasă. Mi-e dor de zâmbetul lui. Zâmbetul Tsipras.

Guest post by L.N.

Și tu poți scrie pe Catchy! ?

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

No regrets

Despre mizeria de a distribui pentru că-ți pasă

Ia-ţi acum sărutarea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
533 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro