Bunica Maria s-a trezit dis-de-dimineaţă. A căutat către Moşneag, aşa cum îşi dezmiardă ea omul lângă care şi-a petrecut viaţa, l-a văzut sforăind uşor, a zâmbit şi a ieşit afară, în omăt. O aşteptau orătăniile, Brizache, dulăul care e fioros doar când trebuie să pună lotrii pe fugă, şi Postolache, motanul vărgan care ştie a iubi ca nimeni altul. Altfel cum şi-ar asigura el culcuş în braţele bunicii?
Are multă treabă astăzi, Bunica Maria. Trebuie să aleagă şi să fiarbă cânepa, să caute nucile şi să le scoată miezul din coaja neprietenoasă, trebuie să coacă foile pentru „turte”, să mai deretice pe lângă casă. Până una, alta, a trecut pe lângă cuibar, unde Puica a cotcodăcit de zor şi nu s-a lăudat degeaba. A lăsat în căuşul pregătit ouşoarele pe care Bunica Maria le tot strânge de câte zile pentru nepoţii năzdrăvani. Mai au câteva zile şi-i vor umple casa cu chiuiturile lor. Şi pentru că lapte aromat şi ouă moi-moi numai la Bunica Maria se găsesc, bătrâna are grijă şi le adună, le pune la fereală de poftele Moşului, care se preface mereu că ar ofta după „oleacă de scrob cald”, aşa cum îi spun moldovenii omletei pufoase.
Pâna una, alta, Bunica Maria a coborât făina din pod, a lăsat-o să se odihnească în covată, apoi şi-a scot caietul cu bunătăţi. Cu reţete, adică. Nu mai are nevoie să le citească, le ştie pe de rost, dar nu vrea să greşească niciodată, altfel cum s-ar mai mândri ea cu turtele cu nucă sau cu julfa pentru care o invidiază tot satul?
Turtele, sau „pelincile Domnului”, sunt pregătite cu mare migală şi gustate de întreaga familie cu multă poftă. Treaba nu-i uşoară deloc şi este nevoie de multă atenţie şi, în special, de dragoste. Nu oricine poate face o julfă delicioasă şi dacă nu eşti atent, se strică toată socoteala şi-i păcat de timpul şi de bunătăţile pierdute. La turte ai nevoie de făina, apă şi un praf de sare. „Se amestecă bine, iar când maiaua e gata, se coc pe plita de la sobă. Se pun pachet una peste alta şi se lasă la uscat o ţâră”.
Aşa scrie în caietul Bunicii Maria. Asta e treaba cea mai uşoară, apoi vine greul. Sămânţa de cînepă, sau haldan cum îi mai spun moldovenii, se usucă bine, după care se pisează în piuă sau în râşniţa de cafea, dar sar savoarea nu va fi aceeaşi. „Apoi, sămânţa se spală bine cu apă rece de izvor de trei, patru ori. Zama rămasă se pune într-un ceaun pe foc şi se fierbe molcom pînă se alege deasupra caimacul, care se adună şi se pune într-o străchinuţă. După ce s-a ales tot caimacul, zama rămasă se lasă pe foc şi se moaie turtele în ea”, zice reţeta Bunicii Maria. Se ia fiecare turtă în parte şi se unge cu caimacul de cânepă cu zahăr, diverse arome şi nucă pisată. Deasupra se pune o turtă neunsă şi se dă la rece vreun ceas să se pătrundă bine. Sunt foarte gustoase şi nu există gospodărie în care să nu găseşti “Pelincile Domnului” în Ajun de Crăciun.
E o tradiţie la care Bunica Maria ţine mult şi pentru care iartă şi păhărelele de rachiu ale Moşului, care, în timp ce alegea nuca, mai gusta şi din butoiaşul de dud, să fie el sigur că licoarea e numai bună de tare şi frumos colorată, că nu se cade să le dai la musafiri un lucru de ocară.
Citiţi şi
Ultima șoaptă de zăpadă, întâiul gând de ghiocel
Spiridușul din bradul de Crăciun
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
