Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Vaaaai, din nou, discriminare!

13 January 2020

Într-o noapte, când nu puteam să dorm, deși aș fi vrut, dau peste un text, bun tare, care făcea o referire la rromi, însă fără ca asta să fie tema principală a scrierii. Evident, în primele trei comentarii ale textului, apare și cel cu discriminarea pe criteriu de culoare a pielii și înfierarea oricărei intenții de a te referi la rromi, pentru că, vaaaai, din nou, discriminare! Urmat de alte câteva, condescendente, care să oblojească și să asigure că nu, nu, nicicum, că nu se face!

Uite ce cred eu: chiar nu este vorba despre culoarea pielii și hai să și explic de ce. Este sâmbătă noaptea, ora 00:30. Sunt în vizită la ai mei, într-un sat din Bărăgan. Fii-miu a adormit nedumerit, pe la 22:30, după ce m-a întrebat de câteva ori de unde se aude muzica și de ce nu se oprește. Aș adormi și eu, pentru că sunt frântă după o săptămână de lucru, dar nu pot. Piciul a adormit nedumerit pentru că nu am știut să-i explic de ce, de la două case distanță, din boxele vecinilor noștri rromi, behăie niște manele cutremurătoare, întrerupte din când în când de lălăielile petrecăreților, care după toate aparențele, au și un microfon la îndemână. Ceea ce știu însă este că nici măcar unul dintre ei nu are job, de câțiva ani de când au cumpărat o casă pe strada noastră, că femeile lor sunt plecate cu lunile la muncă în străinătate și că bărbații le așteaptă petrecând zilnic la grătare, manele și campionate de poker sau alba-neagra. Că prietenii, verii și cumetrii lor blochează strada cu bmw-urile, atunci când vin să petreacă împreună și se uită zeflemitor și ofensați la mine și la oricine care îndrăznește să le atragă atenția asupra vreunui comportament inadecvat. Mai știu și că aș proiecta aceeași respingere și lipsă de respect în direcția oricărui cocalar, rrom sau român, care se încadrează în tipologia descrisă, la fel cum primește întregul meu respect orice OM care se prezintă lumii cu adecvare, care își plătește facturile din bani munciți și care are considerație pentru cei din jur. De altfel, chiar cunosc și rromi care se încadrează firesc în profilul de normalitate uman – socială în care ne manifestăm noi, muritorii de rând ai clasei muncitoare, care ne angajăm, dacă nu am avut norocul să ne naștem într-o familie regală sau să preluăm vreo afacere care să ne pună la adăpost, ne trimitem copiii la școală și ne străduim să facem din locul în care trăim un loc civilizat pentru noi și cei din jur.

Ca o glumă, aplicând același raționament de egalitate, m-am desprietenit, fără discriminare și fără regrete, de toți amicii virtuali, români sau țigani, care își dădeau check-in sâmbăta – noapte la Hanul drumețului, pentru că live-urile transmise cu generozitate de acolo, să vedem și noi, sărăciile, cum petrec jmecherii, regii, prințesikele și faraoancele, pă combinații, îmi stârneau uimire sinceră și repulsie pe măsură. Și uite așa m-am lipsit de bunăvoie de a mai lua pulsul distracției la km 0 al vieții nocturne mondene autohtone și am rămas o sărăcie care sâmbăta noaptea se bucură ca proasta, dacă apucă un serial pe Netflix sau doua pagini dintr-o carte, după ce adoarme ăla micu’. (Apropos, mai există clubul ăsta?)

Să ne înțelegem, nu am nimic nici cu manelele, ba chiar cred că, în lipsă de inspirație, o buriceală veselă pe ritmuri orientale, inserată discret în playlist, poate însufleți o petrecere leșinată, dar mă deranjează manelele zbierate din boxe la 12 noaptea, cele bubuite vara din mașini la semafoare, cele care acaparează orice, oricând, oriunde. Am ajuns să asociez Paștele, pe care îl petrec în satul părinților, din dorința de aer curat și iarbă verde, cu văicărelile și urletele maneliștilor – minune ai momentului, care răsună din toate curțile, pe toate vocile, parcă și mai însuflețit din cele ale românilor, iar asta n-are cum să fie bine.

Așadar, nu culoarea pielii vă discriminează ci comportamentul și nonvalorile pe care le promovați! Nu despre OMetnie este vorba, ci despre OMenie!

Să-mi cer scuze că m-am nimerit româncă într-o societate rromanizată, de teama de a nu fi acuzată de xenofobie și discriminare etnică, pentru că nu este de bonton, la mine pur și simplu nu funcționează! Dar funcționează întotdeauna bunul – simț. Au obosit cântăreții, mă bag la somn!

Cu considerație pentru oameni!

PS: mi se pare doar mie sau „țigan” sună de 1000 de ori mai autentic decât „rrom”?

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Mai țineți minte anii nouăzeci, când se pleca pe capete din România?

Ce i-ai scrie, dacă i-ai scrie, după ce te-a părăsit? (I)

Nu știu ce vă tulbură mai tare: că era singură sau că a murit?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro