Dacă mi-ar fi spus cineva că voi rămâne văduvă de la 50 de ani, m-aș fi uitat urât la el și i-aș fi întors spatele. Nu stătusem niciodată să mă gândesc la asta. La 50 de ani, oamenii sunt încă tineri, își fac multe planuri, nu iau moartea în calcul.
Aici greşim toți – noi n-o luăm în calcul, dar ne ia ea pe noi când nici nu gândim.
Pentru că am venit pe lume într-o zi de iulie, când planetele erau sub patronajul soarelui, am fost călăuzită de zodia leului. Regele animalelor. Cred că zodia în care m-am născut mi-a dat tăria de a mă lua de mică cu destinul la trântă.
Am fost un copil nedorit. Mama o ducea ca vai de ea, tata o bătea și era mai mult plecat pe la amantă. Cred că mama era bucuroasă când pleca, aşa mai scăpa de bătăile lui. De frică, nici nu i-a spus că e gravidă, a aflat când era prea târziu. N-a mai avut ce face, a acceptat și gata. Eu nu l-am cunoscut. A murit când aveam șase luni. Tot de la amantă i s-a tras, dar nu s-a aflat niciodată prea clar cum şi de ce a murit. Alte vremuri, alte legi. Oricum, fratele meu și cu mama s-au bucurat că au scăpat de bătăi și de scandal. Mama a rămas săracă lipită, cu un băiat de 10 ani şi cu mine, sugar.
Tata avea mai multe surori, iar una dintre ele se măritase cam târziu și nu avea copii. Am fost taman bună de înfiat. În noua casă n-a fost rău, dar nici n-am dat de vreun Rai.
În fine, am crescut cum creșteau cam toți copiii pe vremea lu’nea Nicu, fără de niciunele, iar când a venit timpul, am plecat la școală, la oraş. Şi acum am în minte imaginea unui tort mare şi alb aflat în brațele unui domn, dar la acel moment, mă uitam ca proasta în târg, pentru că nici nu ştiam cum arată un tort.
Au trecut anii și am început și eu să devin o domnișoară. Nu ştiam eu prea multe despre modă, dar cele câteva trențe pe care le aveam, le asortam cu gust. Dumnezeu mă înzestrase cu destulă frumusețe și un şarm aparate. Nu eram nici proastă la carte, ba chiar îmi plăcea să învăț. Dar învățăm şi eu după capul meu de copil, nimeni nu-mi spunea ce şi cum, că ar trebui să merg la o facultate…
În vremurile alea, nu apăruseră facultățile ca ciupercile după ploaie, iar mentalitatea nu era ca toată lumea să posede o diplomă de licență. Dacă terminai un liceu, erai în rândul lumii. Trebuia să te măriți.
Eee, acum e acum. Părinții adoptivi îmi găsiseră un flăcău cuminte și la locul lui, tocmai bun de băgat în casă. Partea proastă era că, oricât îl răsuceam eu pe toate părțile, nu mi se mişca niciun fir de păr când mă atingea. Și uite aşa l-am cunoscut pe el, bărbatul înalt, frumos ca o icoană, cu un păr negru și creț, ziceai că e star de cinema, nu alta. Frumos a fost chiar și mort, ziceai că doarme. Și fără a sta prea mult pe gânduri, am şi făcut dragoste. Era de la Dunăre, cam departe de casa copilăriei mele. Dar nu conta, m-am îndrăgostit de el la prima vedere.
La capitolul sex eram bâtă, o făceam pentru prima oară, dar asta era o calitate în acele vremuri, acum te faci de râs dacă pe la aproape 20 de ani, ești tot virgină.
Ai mei au înnebunit. După ce m-au alergat un an și m-au amenințat cu dezmoştenirea, n-au avut încotro şi au acceptat situația. În timp, lucrurile s-au calmat, iar alegerea mea a fost una bună. Cu toate că a fost pe repede înainte, Dumnezeu mi-a trimis un bărbat de nota 10. Şi deștept, şi frumos. El a urmat facultatea de drept, eu nu. Aveam deja doi copii, iar la momentul ăla mi s-a părut destul de greu. Nu puteam face amândoi studii, iar mai târziu m-am luat cu altele.
După noaptea aia, care era prin 1986, nu ne-am mai despărțit decât atunci când moartea mi l-a luat.
Noiembrie 2017. Mult prea tânăr. Infarctul te omoară în câteva secunde. Am trăit un şoc, cred că Dumnezeu m-a ținut de mână atunci, să nu fac şi eu unul lângă el.
După şoc, groază şi multe lacrimi, am găsit un refugiu pe Facebook. Stăteam şi scriam ce-mi trecea prin cap şi-mi pierdeam multe ore navigând pe site-uri. Şi tot dădeam accept tuturor. Unora le răspundeam în mesaj privat, altora, nu.
Era prin aprilie, de Paşte, când toată lumea copiază de pe net mesaje şi te bombardează cu ele. Eu nici nu le mai citesc, le şterg direct pe cele copiate. Printre ele am găsit mai multe mesaje de la un bărbat care mă tot saluta, când seara, când dimineața, de vreo săptămână. Şi-i răspund şi eu frumos la mesajul de Paşte. Atâta i-a fost, a început cu artileria grea. Că mă place de mulți ani, că aia, că ailaltă, aproape mă şi iubește şi câte şi mai câte. El ne cunoştea pe amândoi, fiind din acelaşi oraş. Cu toate că mi-a zis unde lucrează, eu neavând tangență cu ramura lui, nu-l ştiam. Probabil că nu-mi atrăsese niciodată atenția, nu era unul care să-mi sară în ochi, altfel, sigur l-aş fi ştiut.
Eu stăteam şi mă uităm năucă, nu că nu mi-ar fi plăcut tot ce îndruga, dar eram într-o stare destul de urâtă. Dar, de dragul conversației şi mânată de singurătate, am intrat în jocul lui. Mă uitam la pozele de pe Facebook şi nu-mi plăcea nimic, dar nimic la el. La un moment dat, n-am mai scăpat de el şi a vrut să ne vedem. Mai mult din curiozitate, am acceptat. Am uitat să spun că prima dată l-am luat la „şuturi” verbale, că mi se luase de toți nebunii de pe Facebook. Dar ăsta nu s-a lăsat. A insistat până am acceptat întâlnirea.
M-am dus eu, aşa, fără nicio speranță, mai ales că am văzut că era şi însurat, dar am zis, asta e, hai că nu omor pe nimeni cu o întâlnire. La prima vedere, arăta mult mai bine decât în pozele alea oribile de pe Facebook. Dacă nu ştii să-ți faci poze, mai bine nu mai pui deloc, dar, na, nu toată lumea e atentă cum își vinde imaginea pe „feisbuc”.
Nici n-am urcat bine în mașină (n-am vrut în loc public şi nici în mașina lui, am stat în a mea), că s-a şi întins la pupat. Nici n-am avut timp de reacție, că m-am trezit cu un sărut din ăla pătimaş, de era să leşin de plăcere. Bine că s-a oprit, ca să respire, că altfel sigur leşinam. Au mai urmat câteva la fel de plăcute, de am amețit de-a binelea. Am plecat de acolo buimacă. Doamne, ce a fost asta?
M-am gândit că o fi de la faptul că trecuse o perioadă destul de lungă în care viața mea sexuală fusese zero, soțul având nişte probleme de sănătate.
Dar asta nu mă deranja, mă împăcasem cu ideea, voiam doar să trăiască.
Cu ani în urmă, am avut o relație cu un bărbat mai tânăr, care mă iubise nebunește. Au fost vreo patru ani, după care am zis stop, mă obosise jocul ăsta cu soț și amant. Am tăiat orice legătură cu el, cu toate că ştiam că suferea, dar era prea mult. Îmi oferea atâta dragoste, încât eu n-o mai puteam duce.
Da, da, oamenii se satură şi de prea multă iubire. Ştiam că nu fac bine, dar când te măriți la 19 ani, e greu să reziști toată viața doar lângă un bărbat. Şi, dacă în copilărie am avut multe lipsuri, inclusiv iubirea, la maturitate, lucrurile s-au inversat. Am avut parte de multă iubire, de o situație materială bună, am recuperat la capitolul haine, poşete, plus alte lucruri femeieşti, cu vârf şi îndesat. Mi-am deschis o mică afacere şi a început să-mi placă să fac bani. Și când eşti tânără, ai bani, arăți bine, ești curtată mereu, până la urmă, îți cade unul cu tronc. Când mai şi faci bani cu el, se aliniază toate planetele doar pentru tine.
Am devenit o femeie cochetă și sofisticată. Parcă trecuseră ani lumină de la faza cu tortul, eram alt om. Dumnezeu mi-a dăruit cam tot ce trebuie, dar dintre toate darurile, sânii sunt punctul meu forte. Am primit multe complimente de-a lungul timpului pentru ei. Una peste alta, eram conștientă că mă doresc bărbații, dar când mă uitam la soțul meu, tot el era cel mai cel dintre toți. De aceea am și pus capăt aventurii.
Dar, să revin la bărbatul de pe Facebook. După sărutul lung şi dulce, m-am aprins ca o puștoaică de 20 de ani, cu toate că buletinul ne arăta 50+, la ambii. Şi am mai tot lungit-o eu cu doliul, dar nu mi-a ieşit.
Cam acum o lună, m-a chemat acasă la el și eu m-am dus. Cu toate că mi-am promis că stam doar de vorbă, s-a ales praful de toată promisiunea. Am avut parte de cea mai frumoasă noapte de dragoste. Ceva care nu poate fi descris în cuvinte. Îmi venea să mă ciupesc, să văd dacă nu cumva visez sau chiar mi se întâmplă asta. Problema e alta, în afară de partea cu s*xul, nu prea ne leagă alte lucruri. Nu-mi place cum se îmbracă, nu-mi place nici ce mașină are… e greu să cobori din una de fițe şi să te plimbi cu Loganul. Nici la comunicarea nu excelează. Iar eu vreau să fie creativ, să-mi scrie mesaje, la prânz, seara și dimineața.
Şi, stupoare, a apărut și vechiul prieten. Cel cu 10 ani mai tânăr. Are mașină de fițe, ceva bani, mă iubeşte la fel ca acum 10 ani, stă bine și la capitolul dragoste, dar eu visez tot la noaptea cu „feisbucistul”. Omul ar muta și munții, doar să mă vadă râzând, dar eu nu prea reușesc să-mi trezesc simțurile deloc cu el…
Cu doliul m-am consolat cu ideea că l-am purtat trei ani, nu unul. Și l-am purtat înainte de deces. Am citit şi un morman de cărți, cum ar fi „Conversații cu Dumnezeu”, „Acasă cu Dumnezeu”, care mi-au schimbat complet viziunea despre moarte, doliu şi biserică.
De soțul meu mi-e dor în fiecare zi, dar mi-e dor și de dragoste, de îmbrățișări, de mângâiere, de sărutări.
Dacă în urmă cu un an eram zero la capitolul dragoste, acum mă zbat în propriile sentimente şi alerg după doi iepuri.
Dacă îmi citeşte vreun popă povestea, să-mi dea binecuvântarea aici, că la biserică nu m-am acomodat, şi jur că am încercat şi calea asta.
Îl iubesc pe Dumnzeu şi-l simt mereu cu mine, dar la biserică nu zăbovesc prea mult.
… iar acum… acum simt că mi se adâncește depresia pe care am evitat-o la mustață, după o perioadă de înghițit hapuri prescrise de către un psihiatru mai dereglat ca mine.
Guest post by Elena Marincea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Prăbușirea avionului Air India – patru povești, patru lecții
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
