„Eu am să mă-nsor cu tine!”

Adriana Tîrnoveanu

7 November 2016

adriana-tirnoveanuSuntem atât de obișnuiți să scriem sau să citim despre nenorocirile vieții noastre, încât a așterne câteva cuvinte despre trecerea cea de toate zilele pare cumva bizar și neinteresant. Și totuși, în adâncul sufletului, recunosc că aș scrie, zilnic, câteva rânduri care să-mi arate că șansa de a deveni fericit poate veni oricând, iar când simți fericirea în cele mai banale momente, zău dacă nu aș consemna pentru eternitate orice amănunt pe care nu l-aș fi crezut posibil pe când trăiam castelană, sub un clopot de sticlă, unde nu m-ar fi găsit nici binele, nici răul, nici ursitul. Și asta doar pentru că eu credeam că timpul fericirii mele posibile a trecut, așa cum treceau și „anii mei tineri”.

Cumva, la 35 de ani, miraculos, globul meu de sticlă s-a spart și de atunci au trecut ani buni. Ani cu rost. Ani cu altfel de rost. Poate și de asta, în fiecare clipă a vieții mele actuale am un reper bine definit – bărbatul meu, un scorpion veritabil, parcă menit să poarte cu mândrie numele de Mihai. Dincolo de trăirile interioare, de acțiunile proprii, de faptul că îmi e cald sau frig, sunt tristă sau veselă, fără un motiv anume, știu că întâmpin ziua cu un zâmbet și o înțelegere tacită primită din ochii celui care, în fiecare dimineață, îmi face cafeaua. Veți crede că sunt vreo pisicuță răsfățată care și-a ancorat așteptările prin vreo secvență de film și acum o trăiește pe cea a iubitei ce-și primește ceașca, cu unul din drogurile favorite, direct în pat, în timp ce lenevește languroasă în așternuturi de mătase. În primul rând, nu suport așternuturile de mătase, ci pe cele de finet, cu textură potrivită să-mi țină cald în casa-stâncă ce mi-a fost hărăzită pe când o credeam un morman de pietre și atât. Pe urmă, asta cu prepararea cafelei vine, de fapt, dintr-o nevoie a sa de a ști că are un litru de cafea disponibil, după ce-mi armonizează mie ziua. Ah, că e teribil de drăguț când îl vezi că face pe alchimistul, de parcă peste noapte cafeaua capătă alte intensități, iar apa le diluează astfel încât el sigur va găsi proporțiile care să-l transforme în meșter iscusit, dar asta e altă poveste. Mi-e dragă strădania asta și pitesc des ibricul murdar de zaț, din bucătărie, să nu observe că, în zilele cu treziri diferite, n-am mai avut răbdare să o aștept pe cea plină de dragoste.

katarina-vavrova

©Katarína Vavrová

De imediat 12 ani, asist la un spectacol de care nu mă plictisesc niciodată. Nimic de peste zi nu egalează începutul, nimic nu se ridică la bucuria repetativă, pe care ți-o imprimă dăruindu-ți nu doar o plăcere vinovată, ci și siguranța din ochii lui plini de iubire: „Va fi bine și azi, dar hai să lăsăm orice problemă și ecuație pentru mai târziu și să ne concentrăm pe liniștea unui moment cu miros de cafea proaspăt râșnită”. Nu rostește niciun cuvânt, dar le simți pe toate; le guști sorbind licoarea cafenie. De ce mă distrează? Pentru că dacă schimbă marca de cafea, sigur mai pune, mai ia, mai adaugă, soarbe, dă din cap mulțumit sau nemulțumit, ca, într-un final, să scoată, ca pe un trofeu, de sub tejghea, cana cu pisici pe care mi-o umple și mi-o dăruiește alături de un licăr pe care doar eu îl percep: „Sigur e bună?” Încuviințez cu un zâmbet și rar risc să-i spun că nu e tocmai reușită, de teamă să nu o zăpăcească cu totul. N-am voie să-mi torn eu, totdeauna crede că acela e momentul cheie potrivit să-mi arate că viața schimbă multe, dar nu și ritualuri de drag. Nu, niciodată nu știe unde e râșnița de cafea, dacă e musai să facă operațiunea acasă. N-am mutat-o vreodată. E acolo, în dulăpiorul ce ascunde patru lucruri – ceai, cafea, zahăr și o râșniță atât de veche, că eu cred că ar avea ce să ne povestească dacă am întreba-o.

El n-o găsește, iar eu zâmbesc pe ascuns și am senzația că doar se alintă și mă vrea aproape într-o joacă de-a dimineața în doi. Numai că noi suntem mereu doi, peste tot. Mesele noastre sunt alte taine despre care mi-e greu să vorbesc fără reproșuri, pentru că în toată simfonia aceea de tacâmuri și mirosuri apetisante noi strecurăm întâmplările de peste zi și uităm că ne-am așezat să domolim o nevoie simplă și transformăm clipele acelea în lungi conversații domesticite cu bunătăți. Doar că aici e cel câștigat, el rămâne suplu și fără vreun regret, iar mie parcă mi se adună pe trup și cuvintele, și bucatele. Mai nou, mănâncă și eu ascult. Se amuză teribil și ca să nu mi se pară că e un supliciu a inventat o poveste cu seducție, în care sunt un fel de Penelopă ce-și așteaptă bărbatul, fericită că a omorât balaurii și acum îl răsfață privindu-l cu drag și iubire. Nu iese mereu, iar el știe asta. Eu mă cred prea bătrână pentru scenarii copilărești, el tocmai îmi cenzurează cuvântul care nu face parte din mulțimea de vorbe pe care le folosește zilnic ca și când a găsit formula magică a reușitei prin ele.

Niciodată nu o să-l auzi începând o frază cu NU; mai totdeauna se ghidează după intuiție și nu dă greș, nu din prea multă știință, ci pentru că are un radar perfect de a simți omul și intențiile lui. Știe să aprecieze fiecare lucru făcut cu bunăvoință, nu e adeptul criticii, și consideră că a spune ceva frumos unui om e cel mai ușor lucru posibil. La nevoie, găsește formula perfectă în care să-ți atragă atenția că nu ești tocmai pe drumul bun sau că ai exagerat cumva situațiile.

El e prezentul, viitorul, omul care îmi spune să folosesc trecutul doar să scot poveștile din el, căci e păcat să adoarmă în uitare. Dincolo sunt eu – pesimistă, temătoare, dar sigură pe sine, cu lecțiile învățate, primind cafeaua ce-mi descântă ziua și mi-o pregătește pentru orice vine, știind că am cea mai bună armă din lume contra tuturor neprevăzutelor… iubirea noastră.

Cum să vorbești de asta, însă, când știi că anii din buletin parcă nu-s potriviți trăirilor cu iz adolescentin? De ce să nu o faci?, îmi răspunde el, aducând tăvălug complimente pe care nu sunt în stare să le primesc fără să nu gândesc că exagerează. Și atunci, de ce mă mir că-mi pun întrebări ce conțin numere și treceri? El n-o face. El trăiește, se bucură, acționează, se luptă, crede, are convingeri, idealuri, țeluri și nu, nu vrea să facă din ceea ce avem un parteneriat și atât. Și mi-o spune; mi-o spune cu fiecare ceașcă de cafea, cu fiecare surâs, cu fiecare îngrijorare, atingere, cu fiecare nimic rătăcit ce devine dar simplu într-o zi mohorâtă sau cu mulțumirea permanentă pentru cămașa călcată sau prăjitura cu prune, de duminică. Azi, nu mâine, nu ieri. Acum. Nu lasă problemele să fiarbă, fără soluții și eficiențe. Cu el nu poți rămâne trist, chiar dacă te-ai născut trist.

Cu el lucrurile simple capătă contururi de spectacol; cu el vezi semințele de floarea soarelui cum capătă formă și corolă într-un 8 noiembrie, când toată vara ai auzit: „Vei vedea că vor înflori!” Și-au înflorit în zi sfântă, chiar dacă am crezut mereu că au uitat s-o facă la timp. Nu era timpul lor, era timpul lui. Iar dacă au fost vreodată în viața mea momente când vreun bărbat m-a făcut să mă simt inutilă, dificilă, stearpă și fără viitor, el mi-a arătat că așteptarea celui potrivit poate da roade și la maturitate, într-un noiembrie gri, prin corolă de floare a soarelui ieșită din credința că viața e grea, dar surprinzătoare și că împreună poți face lumea să înflorească. Datorită lui cuvintele mi-au devenit mărgăritare și tot cu el mi-am învins frici de care s-a mirat mereu.

„Eu am să mă-nsor cu tine!”, mi-a spus acest om la patru ore după ce m-a cunoscut, iar viața mea s-a schimbat doar pentru că, pentru prima dată în existența mea, chiar am văzut un bărbat capabil să facă asta, alchimistul cafelelor dimineților noastre.

Pe Adriana o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.


Citiţi şi

Azi, la 40

Ca ei n-am întâlnit…

Astăzi am chef de tine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,650 views

Your tuppence

  1. Mihaela / 21 November 2016 12:16

    De fiecare data cand citesc despre voi( marturisesc ca o fac ori de cate ori mi se pare ca iubirea exista doar in carti) sunt la fel de uimita si de fericita ca existati! Nu pot decat sa va urez sa fiti mereu invaluiti in aroma de cafea cu dragoste!

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
    • Adriana / 22 December 2016 17:38

      Și tocmai pentru că mă citești știi că nu am primit ușor și repede toate acestea, mai degrabă le-am primit cam la anii pe care-i ai tu acum. Ia uită-te ce ai tu până în prezent. Tu scrii iubirea de mult timp, și nu doar într-o ceașcă de cafea, ci în multe altele. Mulțumesc, Mihaela!

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  2. Lamiita Petre / 8 November 2016 9:17

    Privindu-va impreuna, descoper definitia fericirii si cat de simpla e fericirea… O ceasca de cafea poate insemna – fericirea. Viata lunga si plina de “cesti de cafea”.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Adriana / 22 December 2016 17:40

      Da, simplitatea momentului e secretul. Daca ma intrebai asta in tinerete as fi ras la un asemenea raspuns. Parca inteleg si de ce nu le-am primit „la timp”, as fi varsat cafeaua , risipind simplitatea…

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro