Teoretic, știu cum se face. Practic, sunt praf

11 January 2023

Născută iarna 

Nu cunosc în existența asta a mea niciun Capricorn care să nu fi luat viața de la capăt măcar o dată, deși, în statisticile mele personale, o dată e pentru toată lumea.

Noi, ăștia de avem zilele de naștere la început de an, când buzunarele sunt goale, burțile pline și gândurile sunt împrăștiate spre ce ar aduce anul abia instalat, avem genunchii permanent juliți de la atâtea căderi. Ne ridicăm, nu-i bai, dar dacă te apucă vârsta aia ușor încărunțită parcă nu mai e atât de plăcut să tot ascunzi juliturile de inimă.

Nici anul acesta nu face excepție. Pe tâmpla inimii deja zvâcnește a durere scurtă un ceva nedefinit. Nu-l recunosc în grămada de junghiuri, migrene ori vibrații confuze și asta mă neliniștește, oarecum obișnuită cu automedicația de ocazie, cea cu leac aproape instantaneu.

Mă scutură niște întâmplări amestecate cu opinii personale de care nu pot să divorțez nici la notar, amiabil, nici în procese de conștiință cu multe înfățișări. Nu pot și pace!

Când îmi displace ceva, fie și doar o emoție pasageră rudă cu mine prin întâmplare, nu reușesc să trec ușor peste, ci, dimpotrivă, mă aricesc și mă revolt chiar dacă mă fac că plouă-n jurul celui care-mi provoacă răzvrătirea mea de ocazie.

Mă sucesc în intenții și-mi spun că nu-nțeleg când lumea s-a scrântit așa la cap de preferă tot ce e kitsch, manelistic și bombastic, uneori penibil și stânjenitor, decât să facă un efort de recunoaștere al autenticului și a simplității cuminți.

Renunț repede la gând, cum am fost învățată să fac cu fiece stare care destabilizează. De 20 de ani mă lupt cu mine, sperând c-aș fi bună de ceva și trezindu-mă prinsă-n propria mea capcană pe care mi-am întins-o odată cu primul gând de subapreciere. Invidiez delicat orice om care se iubește suficient cât să știe că, și de n-ar valora nimic în ochii altora, el valorează totul în ochii sufletului. Despre cei care chiar știu că sunt deștepți, frumoși și perfecți, nici nu mai vorbesc. Jumătate din reușitele lor e dată de încrederea în ei. Teoretic știu cum se face, practic, sunt praf.

art by bill carman

Zilnic mă lovesc de situații care mă pun pe gânduri, dar, anual, câte o dispariție definitivă, nedreaptă și cu ani puțini în aura plecării îmi confirmă că de la putere la decădere e doar un pas. Că nimeni nu e vinovat pentru alegerile pe care le faci, chiar dacă le influențează și că n-ar trebui să dai socoteală pentru cele pe care le inufluențezi tu, indiferent dacă ai tendința să observi săgețile îndreptate către tine a reproș.

Când un om ia o hotărâre, este el, Dumnezeu, îngerul ori demonul hrănit, cum spune un șablon de-ăsta bombastic de vorbe care circulă prin citatele internetului.

Ești un mare prost să crezi că te-ar include cineva doar pentru că te crezi tu parte din lumea care-ți aduce liniște, de altfel, căci așa ți-ai format cercul cu care te tot încingi.

Uiți, însă, că și din horă mai iese cineva obosit și trebuie să te prinzi de mână cu următorul, chiar dacă habar n-ai cine este și dacă te potrivești la pas.

Am observat, cu tristețe, pe alocuri, că ce nu mai exersezi, experimentezi și aduni, nici nu-ți mai este indispensabil. Înlocuiești, din inerție, cu altceva care seamănă a iubire, iar când pășești, din nou, în ceea ce știai, simți unicitatea, dar nu mai ești dependent de acea emoție.

Sunt omul “bate fierul cât e cald” și nu mă mai mir de tot ce s-a răcit prin mine doar pentru că n-am mai simțit căldura metalului încins.

Îmi pun pașii și gândurile pe-o singură carte, de parcă pariez cu următoarea mișcare. Și știți de ce? Am nevoie de asta! Am nevoie să știu că pot risca, în anii tinereților cu tâmple albite, să fiu fericită și de-aș da-o-n bară. În definitiv, știu cum e eșecul, de ce aș renunța să găsesc bucăți împănate cu bucurie și mulțumire?

Uneori, tac și-mi ascund cuvinte pe care le-aș rosti tăios și la obiect, dar viața mea are atâta ruginiu pe ea încât are înțelepciunea să mă facă s-amuțesc, dar are și curajul să-mi dea un zvâc nou nemaisimțit de mult timp.

Caut bine printre demolările mele și găsesc chipuri cunoscute, voci uitate, iar cea mai importantă bucurie e supraviețuirea mea în noi iubiri, mai mari ori mai mici, de oameni, litere, șanse.

Mă rog să nu mai scoată nimeni din mine bucăți și cuvinte care nu le aparțin, și-mi spun, imperativ, că nici eu n-o voi mai face.

Multe uiți în viață, dar nu uiți că vrei să fii fericit cu puținul tău, cu ce-ai descoperit despre tine, că ești, că ai, că poți. Acum știu asta, de știam mai devreme era și mai bine.

Sunt un om cu profesia ratată, dar conștientă ca n-am avut nevoie niciodată de asta pentru a-mi valida existența. Anii s-au scurs și fără emoția unor împliniri care, cât au fost, mi-au obosit și alegerile, și ființa, și cred că, apoi, l-am obosit eu pe Dumnezeu.

A fost necesar să vină vremuri tulburi și să nu mai existe, în mintea mea, anumite cuvinte cu greutate: bătrânețe, riduri, perfecțiune, competiție, viitor asigurat, spațiu locuibil în anumite repere estetice si alte fițe. Nevoi frivole. Poate doar cuvântul “siguranță” m-a bătut, deși, cum tot bat apa-n piuă de câteva minute pe-un text de care nici eu nu știu dacă am nevoie, pierderile definitive din jur mă fac doar să-mi doresc să fiu mai curajoasă, să pot spune răspicat ce nu-mi place, chiar dacă țip în mine. Așa dispar și regretele.

Orice lacrimă obținută din afara mea cu ajutorul altuia va fi cea care se va transforma în cheie. Una care îi încuie ușa aceluia.

Orice zâmbet obținut va fi căldura de care am nevoie să diminuez prețul facturilor exagerate, că tot e timpul amenințărilor.

În 20 de ani, nu m-am rupt de momentul eșecului major, cum spuneam, nerealizând câte am găsit intre timp. O fac acum, cu un salt spre mine. E darul meu aniversar. Rup fricile iar, și iar, și iar. Așa am descoperit că pot trăi senină și acum, când zâmbetele sunt arestate, deseori, sub măștile unor vremuri instabile. Cred că anumitor lucruri le găsim explicația în momente de care ne-am lipsi bucuroși, însă, cât de tare se simplifică totul de parcă până atunci ai umblat legat la ochi. E suficient să te scuturi de ce nu ai nevoie. Cu puținul rămas poți arvuni anii ce zornăie prin tine promițându-le că te vei prețui mai mult, căci pe tine te ai înainte ca altceva să-ți aparțină ori tu să-i fii cuiva popas măcar. E simplu…ori măcar pare astfel. Depinde de cât te pricepi sa lași în urmă și cum să iei cu tine ce-ți e de folos în următoarele etape. Clișee, veți spune! Posibil, dar măcar merită încercat.

Citindu-i aceste cuvinte omului meu a zis ca parcă mă și vede cu două valize pe care le burdușesc bine cu litere, fraze și idei cât să-mi ajungă pentru anii ce vin, căci numai așa îmi vede supraviețuirea de tip zen. Nu-l contrazic, însă-mi confirmă că nici vorbă să cred ca voi mai păși vreodată prin realismul meu de capricorn, în care eram înfiptă până dincolo de cer. Dumnezeu a găsit modalitatea grozavă de a râde de mine și a dat unui om, care măsura de patru ori ca să taie o dată, un mod plăcut de a pierde din încrâncenare, căci, fără vreun scop anume, înșir cuvinte și uit câte m-ar bântui de le-aș lăsa deoparte. Nu dau sfaturi, dar cred că dac-ați găsit o îndeletnicire, de oricare ar fi ea, pe lângă responsabilitățile voastre, sunteți salvați. Eu așa simt, dar, probabil, eu am nevoie de asta.

Sunt un Capricorn rătăcit într-un labirint de emoții și mint frumos că vreau să ies din el, când, de fapt, tocmai hățișul experimentelor de tot felul îmi provoacă fiece secundă. Și e bine așa. Punctul nu există, doar urme de julituri memorabile.

Pe Adriana o găsiți întreagă aici.

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Prost-adevărul

Ce putem face?

Vin sărbătorile, vin… VIN???!!! (sau cum am devenit alcoolică)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro