-Iubita mea, ai ceva-n păr, așa cum au zânele!, îmi spune el încercând s-adune cu degetele flori de soc ce se scuturaseră deasupra noastră-n timp ce ne savuram cafeaua din termos, pe-o coamă a Cetățuii.
Cetatea Brașovului e tot închisă, spun asta pentru toți cei care trec prin Brașov, o zăresc și se gândesc c-o pot vizita. Nici vorbă! De ani e a nimănui, deși e a noastră, a tuturor!
În fine, alung gândul! Și ce dacă e-nchisă! Tot frumos e prin prejur, iar priveliștea merită fiecare bătaie de inimă! Iarba e cosită proaspăt, niște tineri se pregătesc de-o ședință foto. Fata ține-n brațe o bebelușă-mbrăcată-n tutu roz. Sunt drăguți foc! Noi dăm roată cetății. N-am mai făcut asta de mult. Dintr-un luminiș se vede fostul Palat al Pionierilor, acum proprietate-cazemată a unui afacerist controversat. Arată sublim. De treceți pe acolo, doi păuni albi vă vor cerceta intențiile. Păunița are pene lipsă-n coadă, dar păunul e ca orice păun, plin de el și gălăgios. Și coada evantai complet. De câte ori am trecut pe acolo i-am găsit certați. Până plecam se-mpăcau. Bărbatul meu spune că traducerile mele pot fi subiective. Că eu văd ce vreau să văd. Așa o fi!
Deocamdată văd că inscripția pe care scria, pe vremuri, “Iubesc Brașovul”, a căzut cu tot cu tencuiala. A rămas “Iubes b”, dar eu tot tresar a vechi cunoștințe.
-Uite, uite fluturele colibri!, îi întrerup eu metaforele de ocazie, iar al meu a uitat brusc de soc și zâne și se trezi spunând:
-Zici că ne atacă! Dar cât de frumos o face!
Tot poet e. Îl las să fie. E chiar necesar la câtă frumusețe e-n jur.
Coborâm! Orașul e plin de iasomie. Plin. În Parcul Central, cel puțin.
-S-aveți plimbare plăcută!, strigă, de pe trotinetă, o dragă mie, care-mi zâmbește roșcat și senin a bucurie și recunoaștere! Tot o iasomie e și ea! Ne știm de pe facebook. Mă mir că ne-a recunoscut din spate, și-l întreb pe Mihai:
-Cum de-a știut că suntem noi?
Mă gândesc c-a avut ea repere bune și zâmbim bucuroși.
La Cimitirul Evanghelic, două tăblițe ciudate ne aduc râsul de-a dreptul:”Programul de vizită” și “Atenție, garaj!”
-Păi, da! Sunt garați definitiv! Să nu deranjăm, dacă se răzgândesc!, spune al meu cu cinism și-n timp ce scriu realizez că de atâta râs am ratat locul meu preferat de plimbare, pe După Ziduri.
Altădată! Probabil acum trebuia să mă-ntâlnesc cu iasomia de pe trotinetă! Te salut, iasomie!
Prietenul nostru a pus afișe în Piața Sfatului cu imagini din 12-13 iunie 1990, Piața Universității. Mă uit la oamenii din fotografii și realizez ce norocoși suntem acum. Părem atât de tineri cu toții, în prezent.
Dincolo de subiect, tot la oameni îmi rămâne gândul. La 20-25 de ani, cu fețele, frezele și vestimentația de atunci păream toți de 40-50 de ani. Maturi. Prea maturi. Parcă mă văd!
Dacii vechi, 1300, de care uitasem, deși am condus una până-n 2001, mă tulbură încă, așa cum mă tulbură amintirile care par de ieri.
Niște refugiați din Odessa au intrat în vorbă cu noi. Vorbeau românește și erau încântați că-i ascultăm. Durerile lor sunt greu de consolat.
O doamnă, de la masa pe care aproape c-o-mpărțeam, și-a așezat în poveste fiul, student la Cluj, la medicină, anul cinci. Îl avusese la 40 de ani. Strălucea când vorbea de el.
-La cât l-am cocoloșit, dacă devenea golan, nu mă miram! Asa, mă mir că vrea neurochirurgie. Cum, mamă, să-nveți o viață-ntreagă?, și-mi cere scuze că m-a bombardat cu amănunte plecate de la fusta mea de blugi, eu fiind încântată că mă încape lejer, fiind mărime corectă. De la mărimi corecte la fii perfecți doar femeile pot ajunge așa ușor.
O liniștesc spunându-i că eu scriu povești, așa că una în plus nu strică!
-S-o scrieți și pe-a mea! Să dați curaj celor care n-au nimic până la 40 de ani. Nu e timpul trecut nici pentru căsătorie, nici pentru copil!
Confirm. Nu i-am mai zis c-am fost o mireasă tomnatică.
La întoarcere, un om al străzii dormea sub iasomii. N-am uitat c-au fost moșii de vară și i-am așezat, pe bancă, prânzul. Am primit un bogdaproste atât de sincer încât iar am înțeles de ce nu ne-am făcut plimbarea pe După Ziduri.
La bandă, la supermarket, căci am ajuns și acolo, în timp ce așezam produsele pentru scanat, o fată tânără-mi spunea rețeta de clafoutis cu cireșe. Deși știam reteta, am ascultat-o cu drag.
-N-o mai las pe mama să gătească!, îmi spune mândră de tinerețea și curajul din ea. Am luat lecții cu bunica. Uite, aici am faină de mălai! Știți cum o folosesc?…
Să-i zic că eu abia la 45 de ani am aflat că făina de mălai nu e același lucru cu mălaiul? Nu-i zic! O salut bucuroasă de înc-o poveste și plec.
A fost o zi inedită, cu multe povești adunate din jur, dar mai ales cu senzația că oriunde te-ar purta pașii, să fii turist în orașul tău e mereu la îndemână și e extrem de plăcut.
Mai rămân o vreme, în povestea verii pe care vreau s-o simt sub tălpi și pe chip, cât să recuperez anii pandemiei care au trecut ciudat prin noi.
Plouă mărunt, ca-n poveștile cu zâne, iar eu adun întâmplări banale cât să-mi amintesc cândva de frumusețea unei veri obișnuite! Să le scrieți și voi pe ale voastre. Trebuie doar să priviți în jur și să vă bucurați de vară!
Pe Adriana o găsiți întreagă aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Când nu știi încotro: 4 întrebări care te pot ghida în vremuri incerte
Vara urbană: ventilator sau aparat de aer condiționat portabil?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
