Interesul e motorul

Gelu Matara

31 October 2014

Gelu MataraAltfel spus: chiar și săgeata lui Cupidon are GPS și navigație instalate pe ea.

Cred cu tărie, și ca rezultat al experienței proprii, dar și din poveștile prietenilor, că la baza oricărei activități, întreprinderi, acțiuni, relații de orice fel, inclusiv sentimentale, da! – chiar și acestea sau mai ales acestea, stă un interes.

DA! Un interes sau mai multe. Fie el material, social-gregar, cultural, financiar, sportiv sau afectiv. Că interesul respectiv este înălțător sau meschin, altruist sau egoist ori poate doar machiavelic de-a dreptul, deja asta este o altă discuție și aici sunt alții mult mai îndreptățiți să-și spună punctul de vedere.

Aș vrea mai întâi să mă dau pe mine ca exemplu. Tot ce am realizat eu până acum în viață admit că a fost ca rezultat al unui interes personal, mai mic sau mai mare. De cele mai multe ori, inițial, nici n-am știut asta. Ulterior am descoperit exact ceea ce se afla în spatele fiecărei intenții sau acțiuni personale. Pot acum defini destul de exact ce interes mă mâna în luptă în trecut. La momentele respective nu vedeam așa lucrurile, dar la bătrânețe mai deschide omul ochii, înainte de a-i închide definitiv… Vom vedea – zise orbul.

Când am început sportul în copilărie, aveam 9 sau 10 ani pe atunci, și în anii îndelungați în care am făcut performanță și bani în ciuda multiplelor și dificilelor contraindicații medicale și a antitalentului meu în multe, se pare că am două mâini stângi de multe ori, eu doar mi-am urmărit interesul. Care era interesul meu? În primul rând, trebuia să demonstrez, să dovedesc celorlalți, familiei în primul rând, dar și prietenilor apropiați, că nu sunt un handicapat. Că pot reuși și în sport, deși șansele sunt mici, chiar infime.

În al doilea rând, și poate mult mai important, am vrut să-mi dovedesc mie însumi că pot. Că de unul singur mă pot descurca fără probleme prea mari. Că n-am nevoie de ajutorul nimănui ca să răzbesc. Că sunt capabil să depășesc limite impuse arbitrar de natură. Că am resurse nebănuite cu care pot suplini, cu succes, deficiențele. Dacă mai pun și interesul financiar, sportul era pe atunci o modalitate rapidă de a face bani în tinerețe, atunci cred că imaginea interesului se conturează mai ușor în mintea oricui.

Erau, așadar, multe interese ce mă purtau în luptă, nu doar simple dorințe sau sentimente nobile. Eu am precizat doar câteva mai sus, dar ele sunt mult mai multe. Altele se pot intui ușor. Fiecare poate să facă asta. Chiar cu sine. Cred că fiecare duce o cruce sau urmează un steag.

La fel au stat lucrurile și în domeniul profesional, unde am făcut niște salturi acrobatice extrem de riscante la vremea lor, dar care au reușit mai toate mulțumită bunului Dumnezeu. Sau unei forţe superioare – indiferent cum vrei să-i spui.

Aceleași lucruri se pot spune și despre cele financiare și imobiliare, unde riscul m-a însoțit cvasipermanent în tinerețe. De ce riscam? Pentru că diferite interese personale mă împingeau cu o forță nevăzută.

Putere

Interesul a fost cel mai vizibil în domeniul educațional, școlar mai exact. Cine ar fi pariat la 7 ani, așa se dădeau copiii pe vremea aceea în clasa întâi – nici nu exista „pregătitoarea” de azi, când trebuia să merg, în mod normal, la o școală ajutătoare, că acel copil plăpând, sfrijit, plin de carențe, cu hipoacuzie bilaterală severă, peltic și sâsâit, irecuperabil, va ajunge să termine o școală normală, apoi un liceu de elită și să intre în primii 40 (din aproximativ trei sau patru sute) la ASE, pe care-l va absolvi cu bursă în 3 din cei 4 ani de studiu ?!?  Cine? Nimeni.

Care era interesul?

La început, în clasa întâi, a fost să merg la aceeași școală împreună cu colegii de grădiniță și prietenii de la bloc și din cartier… Mai exact,  să fiu corect până la capăt, să nu pierd contactul cu domnișoara ce-mi luase mințile și suflețelul – atât cât erau ele pe atunci. Apoi, interesele, deși similare, s-au tot modelat la diverse alte domnișoare sau cărți…

Inclusiv în domeniul emoțional, în partea sentimentală, toți purtăm un interes. Eu așa cred. Nu sunt idealist și nici purist. Nu azi.

Interes mai mare sau mai mic. Mai înalt sau mai meschin. Mai asumat sau mai ascuns. Conștient sau inconștient.

Trebuie doar analizate foarte puțin personajele implicate, și concluziile se pot trage relativ rapid. Și ușor. Dragostea are și ea interesele ei, nu pică chiar alandala. Alandala cred că sunt cei care visează la dragostea pură.

Iubire pură, absolută, dezinteresată, oarbă – nu cred că există. Mereu am dat exemplul universal valabil, dus la extrem – e adevărat, dar care este grăitor prin răspunsurile generate perfect identice: câte femei tinere, atrăgătoare, cu o situație materială bună sau foarte bună cunoști tu și care s-au îndrăgostit de un bătrân bolnav și sărac, având orice alte calități vreți voi? Eu nu cunosc niciuna.

Sau invers, ca să nu discriminăm: câți bărbați tineri, frumoși, cu bani cunoști tu și care s-au îndrăgostit de femei bătrâne, bolnave și precare financiar, dar având orice alte calități umane, intelectuale, artistice, culturale vrei tu…?

Da, exact.

Nici eu nu cunosc niciunul și niciuna.

Și săgeata lui Cupidon are computer de bord în zilele noastre. Cu toate programele necesare ghidării (relativ) corespunzătoare „îndrăgostirii”.

Ce vrei? Tehnica modernă…

Pe Gelu îl găsiţi cu totul aici



Citiţi şi

Și poate că și tu ai vrea altceva, dar ce dracu’ o să zică mă-ta şi vecina de la parter dacă-l laşi?

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Am 38 de ani și habar n-am ce este aia o femeie adevărată

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,538 views

Your tuppence

  1. Minimalist Român GM / 1 November 2014 16:45

    Financiar…?!? 🙂
    Dacă nu, mister! Și eu sunt curios care-i interesul. Poate vom afla curând.
    E, însă, într-adevăr un fel de spovadă. Pentru că o confesiune e aici: http://mnmlistro.blogspot.ro/2014/09/confesiune-rabdarea-o-virtute-rara.html

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  2. Mihaela Suciu / 1 November 2014 15:39

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 6
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro