MINI Cooper – Testul maturității

Alin Ionescu

24 May 2015

Alin IonescuToată adolescența am fost frustrat pentru că eram prea slab. Și pentru că m-am lungit brusc prin gimnaziu, am început să aud tot mai des apelativul pălugă în jurul meu. Nu știam câte straturi de haine să mai pun pe mine ca să par mai solid. Și culmea, eram gurmand, mâncam mult, nu făceam sport decât când eram amenințat de profesorii de educație fizică, însă rezultatele (sau consecințele, mai degrabă) întârziau să apară.

Liceul a trecut, însă valoarea afișată de cântar varia în același interval deprimant. Drama a continuat și în facultate, însă măcar descoperisem hainele slim fit. Deh, dacă tot eram slab, măcar să nu-mi mai stea cămașa ca pe gard. Am început să mă duc la sală, am băgat în mine găleți întregi de suplimente nutritive, doar-doar voi mai pune câteva kilograme pe mine. Însă a trebuit să aștept încă cinci ani până s-aud cuvintele astea: „Alin, dar îți merge bine! Ia uite ce burtă ai pus.”

Eu? Burtă? Nu se poate! Eu sunt slab și-așa am fost de când mă știu. E drept, nu mai pot să alerg susținut nici 500 de metri, mă aplec cam greu să-mi leg șireturile, sunt poziții din care nu-mi văd catarama curelei, dar nu sunt gras, OK? Doar m-am maturizat!

MINI Cooper (5)

Exact asta-i povestea lui MINI Cooper. Urmaș modern al mașinuței galbene din filmele lui Mr. Bean, britanicul a fost uneori prea mic pentru societatea contemporană. Conform unor studii, mulți dintre cei care au intrat în showroomuri mărcii au fost dezamăgiți de interiorul înghesuit. Și poate că sună paradoxal, dar oamenii chiar veniseră să cumpere o mașină care se numește „Mini”, dar sperau să găsească o sufragerie înăuntru.

Totuși, BMW – care are în portofoliu marca britanică – a decis să-i asculte pe cei nemulțumiți. Fiecare nouă generație lansată a crescut în dimensiuni, ajungând în prezent să fie oferită chiar și într-o versiune cu cinci uși (despre care voi vorbi cu altă ocazie). Însă și cel de față, adică MINI-ul obișnuit, s-a împlinit remarcabil. Mai exact crescut cu 10 cm comparativ cu predecesorul său, iar asta-i o schimbare enormă pentru o mașină atât de mică!

MINI Cooper (1)

Din fericire, această evoluție nu i-a distrus caracterul. Proporțiile sunt neschimbate, iar orice ignorant îl va recunoaște instantaneu drept un MINI. Totuși, un ochi mai atent va descoperi noutățile. Deși are „gura” mai mare, pare mai serios. În plus, stopurile mai mari din spate îl fac să pară mai lat. Și implicit, mai solid. Încep să se vadă primele trăsături ale maturității.

Însă MINI a crescut cu un scop clar: să fie mai spațios în interior. Iar asta se simte de cum deschizi portierele uriașe. Indiferent cât de mare te crezi, vei încăpea pe locurile din față. Nu fi naiv, nimănui nu i-a păsat vreodată cum se stă în spate, așa că spațiul de pe banchetă este rezervat în continuare bagajelor sau, în cazuri extreme, unor pasageri care acceptă compromisuri.

MINI Cooper (8)

La volan – adică acolo unde vrei să fii tot timpul – se stă chiar bine. Deși sunt un tip înalt și… matur, în MINI m-am simțit mereu în largul meu, îmbrățișat de scaunul confortabil. Totul este accesibil la o întindere de mână și pare ușor de acționat. Majoritatea suprafețelor sunt plăcute la atingere, iar zonele nefinisate arată atât de bine încât nici nu mai contează textura. Iar tehnologia… ei bine, aici nu prea s-a plâns nimeni niciodată. Micul MINI este la fel de dotat ca un BMW, având binecunoscutul controler lângă frână de mână, de unde este controlat sistemul multimedia care domină consola centrală. Radio, muzică de pe dispozitive externe (stick USB, iPod), telefon mobil (conectabil prin bluetooth), navigație – sunt toate accesibile din câteva click-uri. Mai mult, conexiunea la internet a telefonului poate fi partajată sistemului, iar unele aplicații de pe smartphone – cum ar fi cele de radio online – pot fi accesate de la controler.

MINI Cooper (4)

O altă fază a maturizării este conștientizarea unor defecte și remedierea acestora. Așa că vitezometrul central de la vechile modele a fost mutat în spatele volanului, unde are, în sfârșit, și-o utilitate practică (adică poți citi ușor viteza afișată). Butoanele geamurilor sunt acum pe uși – adică acolo unde le-ai căuta fără să-și iei privirea de la drum. Iar de la senzația de fragilitate din trecut, noul MINI a sărit la celălalt pol: pare mult mai solid, ba chiar prea burdușit de echipamente.MINI Cooper (12)

Evident, această creștere în dimensiuni nu va fi privită cu ochi buni de cei care se bucurau de modul în care se conducea vechiul MINI. Și rău vor face, pentru că aparența de mașină mai greoaie este doar o iluzie. Chiar și acest Cooper, care are o motorizare de mijloc (în oferta producătorului există și modele mult mai puternice, dar și o versiune de bază mai rahitică) se mișcă foarte bine. Motorul cu trei cilindri, de 1,5 litri, are totuși 136 CP, care nu se poticnesc de prea multă greutate în cazul lui MINI. În combinație cu transmisia manuală în șase trepte, acesta este capabil să atingă 100 km/h în 7,9 secunde, urcând apoi chiar și până la 210 km/h.

Micul britanic este o plăcere pentru toate categoriile de șoferi. Se conduce ușor în oraș, are suficiente resurse pentru a face față autostrăzii, iar cei mai sportivi vor aprecia suspensia dură și direcția precisă. Însă totul se simte acum mult mai filtrat, mai rafinat, în special pe drumurile mai proaste, unde vechile modele dădeau senzația că se dezintegrează la fiecare denivelare mai serioasă.

MINI Cooper (2)

Aș mai povesti multe altele, dar deja încep să mă simt frustrat de această paralelă om-mașină. Indubitabil, noul MINI a evoluat mult comparativ cu generațiile precedente, devenind mai serios și mai capabil. Și chiar dacă este mai mare, mai greu și mai confortabil, nu și-a pierdut abilitățile de a da lecții de sportivitate unor mașini mult mai impozante și mai scumpe. Cu alte cuvinte, chiar și cu un pic de burtică, englezul merge în continuare pe cai mari. Iar cu această atitudine matură, are toate șansele să-și mărească cercul de adepți.

Ce te-ar interesa

Motor: 1,5 litri, trei cilindri, 136 CP, 230 Nm;
Cutie de viteze manuală cu șase trepte, tracțiune față;
Performanțe: 0-100 km/h în 7,9 s, viteză maximă 210 km/h;
Masă proprie: 1160 kg;
Dimensiuni (L/l/h): 3821 / 1727 / 1414 mm
Portbagaj: 211 litri
Preț: de la 18.538 de euro, TVA inlclus.

Catchy factor: 4/5

Foto: Sorina Dumitrescu

Citiţi şi

Ce ușor e să spui: „E vina ta, dragă, pentru că nu mai facem suficient sex!”

Ce ar trebui urmat: visul sau realitatea?

Hai să-ți spun de ce ești proastă, pisi!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
551 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro