29 de ani – vârsta la care începem să ne facem griji

15 October 2012

Iată că marcăm cu vopsea roşie o nouă bornă pe drumul spre mult-temuta îmbătrânire: 29 de ani. Se pare că acesta este vârsta la care începem să ne îngrijorăm că lucrurile nu mai sunt la fel de ferme, radiante şi catifelate ca odinioară şi să ne luăm la întrecere cu dezastrul ce ne pândeşte după colţ. Cel puţin aşa a rezultat în urma unui studiu recent, realizat pe un eşantion de 2000 de femei.

Ni se spune aşadar că la sfârşitul celei de-a doua decade de viaţă, adică mai devreme decât credeam (şi decât ar fi, zicem noi, nevoie), primim în pat musafirul nepoftit: grija că nu mai suntem tinere. După ce atingem apogeul de sănătate şi încredere la finele adolescenţei, când tenul şi silueta noastră par a fi căpătat în sfârşit o formă care ne bucură, coborârea pe panta siguranţei este rapidă. Pe lista surselor de teamă ale femeii în prag de 30 de ani se află, la loc de necinste, ridurile, urmate de pierderea fermităţii feţei, a sânilor, apariţia incotrolabilă a părului facial şi firele albe. Lista continuă cu ridarea decolteului, subţierea firului de păr, ridarea mâinilor, bărbia dublă şi aşa mai departe, până la creşterea în dimensiuni a urechilor (da?). Semne de îmbătrânire pentru prevenirea şi mascarea cărora petrecem în medie 12 minute pe zi – adică, dacă facem suma, 3 zile neîntrerupte din an în care aplicăm creme, măşti, vopsea de păr şi alţi aliaţi de nădejde. Şi totuşi, doar două din zece femei spun că se simt mai în vârstă decât sunt de fapt, cu o majoritate de 60% care cred că răsfăţul zilnic dă roade şi le întinereşte.

De menţionat este însă că studiul a fost comandat de o companie care se ocupă cu producerea de creme şi loţiuni anti-îmbătrânire. „Ne surprinde că femeile încep să îşi facă griji atât de devreme” a declarat directorul companiei, mascând probabil un zâmbet satisfăcut. Rafturile magazinelor şi farmaciilor sunt pline de soluţii, spre liniştea noastră şi a producătorilor. Dar cât de devreme să fie oare prea devreme? 29 de ani pare a se încadra lejer în a doua categorie.



Citiţi şi

De ce nu te vopsești, Maia?

Testul celor 6 metri: ce spune mersul despre tine. Tinerețea nu e o impresie, e un ritm

Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. raluca / 5 February 2013 20:33

    Produsele din magazine ,cele ieftine evident,dar si unele scumpe ,irita pielea,daca mai bei si cafea multa si nu te hidratezi,pielea se deshidrateaza si mai tare,Bunica stiu ca isi punea masti cu caimac pe fata,ca nu erau creme hidratante pe vremuri sau masti.Exista o gama pt ten uscat produse de Apicola,care nu au parabeni,si deci nici termenul de garantie nu este mare,dar trebuie sa le cauti,si sa te obisnuiesti cu ele,si uleiul de masline este foarte bun,din pacate femeile nu mai au timp si dispozitie avand multe pe cap,sau se neglijeaza ,mancam tot felul de porcarii,dulciuri,nu mancam fructe,ne o facem cu mana noastra,programul dezorganizat,mese tarzii,si nu in ultimul rand zestrea genetica de la cine,ce a mostenit.

    Reply
  2. Belle d”Imagination / 15 October 2012 9:35

    Degeaba tratamentele cosmetice, degeaba tot dacă nu eşti în stare să:
    – ai o dietă echilibrată
    – să-ţi faci timp să râzi
    – să alegi zilnic să fii fericită
    – să-ţi faci timp să trăieşti fiecare clipă nu să te temi de viitoarea sau să trăieşti doar în aşteptarea ei.

    Iar la 40 de ani o să arăţi (aproape) ca la douăzeci. Been there, done that.

    PS: de ce dracu-mi pare mie că toate acele borcănaşe de prostii din farmacii şi magazine specializate de fapt îmbătrânesc şi distrug pielea? Poate fiindcă la 80 de ani bunica mea care nu a folosit niciodată ruminele avea o piele a obrajilor mai fină şi mai delicată decât a unor femei de până-n 35 de ani care s-au boit din adolescenţă?

    Reply
  3. Mirela Baron / 15 October 2012 9:12

    Tratament … Evident hahaha

    Reply
  4. Mirela Baron / 15 October 2012 9:11

    Imbatrinirea vizibila incepe Real la aprox . 30 de Ani. Este exagerat sa luam in calcul avalansa de Produse cosmetice existente pe piata… Insa un Testament lunar la cosmetica si o Gama adecvata de Produse ingrijire ne scutesc de socul de la 40 de Ani :). Vezi Botox si alte incercari disperate !

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro