Nu înțelegea de ce a ieșit ieri din casă. Da, era plictisită și ușor agitată și avea nevoie să facă mici cumpărături și un drum la salonul de bronzat, care mereu îi relaxa mușchii, dar și nervii, dar făcând drumul de o oră prin parc, și-a dat seama că a ieșit tocmai pentru a scrie pagina asta. Era plăcut surprinsă cum în ultimul timp inspirația sărea în ea din senin, ca o minge de ping pong neobosită. După lungi perioade de letargie scriitoricească, acum avea un nou tabiet și mulțumea cerului că, în loc să citească articole siropoase, dimineața, la cafea, acum scria. O făcea din amuzament sau doar pentru a potoli mingea de ping pong care uneori parcă voia să-i sară din piept, deși undeva, într-un colț mic, zăcea și dorința de a împărtăși cândva, toate tulburările ei din trecut, dar și din prezent. Scriind, se împăca cu ea, cu demonii ei, dar și cu nenorocitele alea de cuvinte, pe care încă nu le cunoște prea bine, „recunoștință” și „apreciere”. Nu era bine că începea ziua cu două cafele în loc de una și cu vreo șapte țigări, în loc de trei, însă îi plăcea cum s-au întors cuvintele la ea.
În fața ei mergea grăbită o domnișoară. Asculta muzică la căști și avea un mers apăsat și hotărât ca al ei. Era, cu siguranță, o femeie singură. Iubită poate de către familie, prieteni și Dumnezeu, dar fără bărbat. A reușit să îi surprindă mâinile. Nu, niciun inel. Putea fi totuși într-o relație, dar cele care sunt într-o relație au mersul nesigur. Un paradox, ele merg parcă pe sticlă, cele singure sunt hotărâte, iar căsătoritele parcă plutesc, mersul lor e legănat și ușor. Tot drumul și-a analizat teoria și s-a gândit la femeile din viața ei. Teoria se confirma.
S. Kubrick
Cele singure sunt păzite de inele, statut și au doar libertate. Pentru cine nu face o dramă din asta, libertatea oferă putere și astfel hotărâre. Pașii lor sunt siguri și apăsați pentru că se îndreaptă cu siguranță spre o activitate lejeră, deja gândită, în care sunt doar ele cu vreo carte, un film sau o baie cu un pahar cu vin. Nu le afectează direcția sau ritmul mersului nicio grijă legată de iubit sau teme și cină și soț și discuții legate de job sau administrative.
Femeile care sunt într-o relație, de prea multe ori, nefericite, sunt debusolate chiar și în drumul lor. Le vezi neatente la treceri de pietoni sau semafoare, iar în trafic sunt un dezastru. Să fii singură îți oferă o certitudine: nu este nimeni acasă; să fii într-o relație te trimite pe tărâmul Nicăieri; nici tu cu tine, nici aparent liniștită într-o relație consolidată printr-un nenorocit de inel. Ești între, ești la mijloc, oricând predispusă să aluneci spre singurătate sau să urci spre stabilitate. Nicio femeie nu este fericită în zona gri. Cine spune că trebuie să trăim în echilibru, să înțelegem că nu poate fi doar alb sau negru, trăiește ca un drogat printre nebuni. Așa ceva nu există. Cred că lor le este cel mai greu. Spre deosebire de singuratice, relaționistele nu respiră cu ambii plămâni. Merg parcă urmărite de dorințele lor legate de statut. Vor inelul și vor statutul. Unele reușesc să-și schimbe mersul nesigur și să fie legănate de căsătorie. Unele…
Căsătoritele se simt regine. Mersul le este un vals vienez pentru că, deși pot oricând să se întoarcă și ele la băi spumante sau în tărâmul Nicăieri, au totuși o victorie. Regine încoronate cu o verigă, un bărbat sforăitor în fiecare noapte cu sau fără lună plină, un munte de haine și vase de spălat și poate unul sau mai mulți prichindei cu muci la nas le face stăpâne.
A fost și ea acolo. A depășit perioada în care timpul ei era împărțit între cărți, filme și grija pentru sine, a pășit apoi în zona gri și a dansat tango până și-a liniștit respirația pe pași de vals. Totuși, i-a fost dor de singuratica și relaționista din ea. S-a întors de ceva vreme la băi spumante, plimbări către saloane de înfrumusețare, miros de galben de carte, cafea cu aromă de cuvinte și filme. Multe filme și tot atâtea scenarii de fericire. Da, îi e bine pe acest tărâm și o sperie următorul. De-ar fi să-și facă bagajele spre tărâmul Nicăieri, ar face-o doar cu și pentru El. Dar el nu vine…
Guest post by Margareta Voicilă
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea nu este o permanentă stare de entuziasm
Fără femei libere, lumea toată e în lanțuri
Incel, hikikomori, băieți pierduți: o hartă a singurătății moderne
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
