Pașii îi deveneau din ce în ce mai repezi, că parcă, la un moment dat, se desprindea de podea. Ritmurile amețitoare de salsa îl purtau într-o lume numai de el știută…
Luminile palide ale clubului de noapte și fumul gros îi ascundeau uneori picioarele și, astfel, părea că se ridică deasupra tuturor, fără a pierde, însă, ritmul alert al cunoscutului dans latino.
Mă obișnuisem deja să-l văd la fiecare sfârșit de săptămână în clubul de salsa pe care îl frecventam, odată, cu prietenii. Apărea pe nesimțite, ca o nălucă, și își începea dansul tumultuos.
Mic de statură, negricios și chel, poate că nu era cea mai agreabilă prezență. Ba chiar, un grup de fete, care i se nimerisă prin preajmă, strâmbaseră din nas atunci când remarcaseră câțiva stropi de sudoare, ce i se prelingeau pe față. Dar el nu băgase de seamă. Cum, de altfel, nu băga în seamă nimic, în afară de ritmurile alerte ale muzicii.
*
Își promisese că va da uitării tot. Și făcea tot ce îi stătea în putință să-și țină făgăduiala. Dar, totuși, amintirile dureroase încă îi năvăleau în minte. Nu se oprea atunci din dans. Din contră, accelera ritmul, doar-doar va reuși să le alunge.
*
Ah, cât își dorise să învețe să danseze salsa! Își plănuia mereu să ia lecții, însă de fiecare dată apărea câte un termen-limită la serviciu. Nu-și mai amintea de când nu avusese un week-end liber. Se resemnase, conștient fiind că nu-și permite luxul de a avea un hobby… Și totuși, avea să o facă odată… Gândul acesta îl remonta și îi dădea putere să lucreze mai cu spor, chiar și peste program…
*
De ce nu o făcuse? De ce?! Propriile gânduri îl chinuiau, nu-i mai dădeau pace. Până la urmă, doar nu-și dorise să urce pe Everest! Acum, însă, își privea picioarele inerte și își plângea neputința…
Lumea nu se oprise în loc pentru el… Vizitele colegilor și ale prietenilor deveniseră din ce în ce mai rare. La fel și telefoanele. La serviciu, fusese înlocuit… cu succes…
Simțea o durere surdă… însă doar în suflet… căci picioarele nici durere nu mai puteau simți…
*
Nu îmi puteam lua ochii de la el… Picături de sudoare îi curgeau șiroaie și îi pătaseră cămașa gri. Însă lui nu-i păsa.
Mă captivau pașii lui alerți, în ritm de salsa… și energia pe care o emana… starea lui euforică, ce nu-i permitea să mai observe nimic în jur…
„E cel mai fidel client al meu…” îmi mărturisește amicul meu, proprietarul clubului, care remarcase că agilul dansator îmi captase toată atenția. „Și cel mai înfocat…” continuă el, zâmbind cu îngăduință. „Acum câțiva ani a fost paralizat… Doctorii nu îi mai dădeau nicio șansă… A fost un miracol că și-a revenit. Știi… de atunci, în fiecare săptămână vine să danseze salsa…”
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dacă timpul nu vindecă, ci e chiar boala?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
