Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (îţi sunt ulcior)
Dacă mă stric? (şi băutură-ţi sunt)
Sunt meşteşugul tău şi-al tău veşmânt,
cu mine rostul tău dispare.
În urma mea nu mai ai casă-n care
să te întâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele picioare cade
sandala-ți de velur, mângâietoare.
©Candice Ghai
Mantaua ta cea mare se desprinde.
privirea ta, spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci-ndelungă vreme după mine-
şi-n asfinţit de soare se va-ntinde
în poala rece-a pietrelor străine.
Ce-ai să te faci, tu, Doamne? Îmi e frică.
Rainer Maria Rilke
traducere Maria Banuş
Citiţi şi
Omul fără libertate e deja mort
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Post-sapiens: omul care începe să se re-proiecteze
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
