„Diversitatea culturală” sună serios și …hm… cult – până când ți se întâmplă ție. Când, de cele mai multe ori, caști ochii, uiți că nu-i frumos să stai cu gura deschisă spre interlocutor sau te lupți să-ți stăpânești râsul, perplexitatea ori stânjeneala. În fond, n-ar mai fi diversitate dacă nu te-ar șoca măcar puțin, când iei contact cu ea. În orice caz, e ceva ce se învață prin proprie experiență și unul din rezultate este toleranța, adică un fel de lărgire continuă a capacității de a îngădui în realitatea ta ceva diferit de ceea ce simți, crezi sau îți imaginezi. Dar, înainte de a fi puțin deștept, ești puțin prost. Altfel nu se poate.
Nimic nu m-a pregătit pentru a privi în oglindă Europa și România ca parte a ei, așa că atunci când i-am văzut imaginea reflectată în ochi de peste mări și țări surpriza a fost autentică. Și era produsul dintre necunoașterea mea și necunoașterea altuia. Moment din care plecam amândoi îmbogățiți cu încă o informație, un sentiment sau o senzație despre lumea largă, plină de toate cele pe care le poi găsi căutând în lună și-n stele.
Până să trec dincolo de vechiul continent nu mi-am dat seama, la nivel conștient, că a trăi în Europa este un privilegiu din punctul de vedere al experimentării diversității lingvistice și culturale. Era firesc ca pe un continent mic, relativ la celelalte, să poți auzi vorbindu-se zeci de limbi diferite, și să fie suficient să conduci o zi, sau chiar mai puțin, ca să treci granița dintre o limbă de origine latină și una de origine germanică sau slavă. Cu puțină planificare, chiar și alfabetul poate fi altul a doua zi dimineață, sau chiar după câteva ore.
E suficient să schimbi perspectiva și certitudinile se transformă în întrebări, iar răspunsurile în alte întrebări. Când vine cineva de departe, vrei să afli de la el despre locul din care vine, obiceiurile și cultura lui. Cea mai frecventă întrebare este „de unde ești?” – după care vin întrebările de urmărire. În cazul meu, după clarificarea inițială – România – au urmat adesea interpretări năucitor de amuzante. În India, de pildă, unde scrierea și limba se schimbă de la un stat la altul, am aflat că locuitorii din sud și cei din nord recurg mai degrabă la engleză pentru a se înțelege între ei. Asta nu a redus cu nimic efectul întrebărilor de tipul „Și ce limbă se vorbește în România? Engleza, nu?” sau „Și unde e România, în America?” Pe meridianele opuse, în America Latină, situația era puțin invers, și nutream o oarecare invidie pentru cei care puteau străbate continentul de la sud la nord fără să trebuiască să învețe o limbă străină. Argentinienii care vizitau Ecuadorul pălăvrăgeau cu șoferii de autobuz ca și cum nu făceau mai mult decât o plimbare dintr-un județ în altul, deși bătuseră peste 5000 de kilometri ca să ajungă de la Buenos Aires la Cuenca – o distanță cu 1000 de kilometri mai mare decât cea de la Moscova la Lisabona. Într-una din discuțiile care începeau cu „De unde vii?” și care nu a continuat cu „acolo vorbiți engleza?” sau „în România se vorbește spaniola?” ori chiar „europeana” cineva mi-a atras atenția, pentru prima oară, asupra caracteristicii multiculturale intensive a Europei. Mi-a spus: „Mă fascinează Europa tocmai pentru diversitatea lingvistică. Tu vii din România, unde zici că se vorbește româna. Călătorești câteva ore și ajungi în altă țară, cu altă limbă, cu alt fel de oameni, cu alte obiceiuri. Pentru mine asta înseamnă exotic! Nu-i grozav?” Ba este. Cel puțin așa cred. Și mă bucur de asta mai ales azi, 26 septembrie, când Europa sărbătorește European Day of Languages – Día Europeo de las Lenguas – La Journée Européenne des Langues – Europese dag van de Taal – Giorno Europeo di Lingua și tot așa, în 225 de limbaje indigene ale continentului. Care, totuși, la nivel planetar, înseamnă doar un firav 3%. Nu-i grozav?
Azi continuă LinguaFest România 2012, cu Festivalul de teatru şcolar multilingv găzduit de Centrul de Proiecte Culturale ArCuB, precum şi la alte activităţi organizate în pasajul Universităţii. Pe parcursul celor două zile de festival (25-26 septembrie), în foaierul Centrului ArCuB, sunt amenajate standuri de promovare a diversităţii culturale şi lingvistice a Europei, cu sprijinul institutelor culturale participante şi al minorităţilor naţionale prezente la eveniment.
Pe 29 septembrie Institutul Cultural Spaniol Cervantes din București va găzdui evenimentul deschis publicului larg „Ziua Europeană a Limbilor”, organizat de instituții membre EUNIC (European Union National Institutes for Culture).
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
