Este om de serviciu la metroul din Buenos Aires, însă numele lui, Enrique „Kike” Ferrari, se regăseşte pe coperţile mai multor romane poliţiste traduse în patru limbi şi publicate în şase ţări. Exact, metroul din Buenos Aires are ca om de serviciu un scriitor de succes. După ora 11 noaptea, Enrique, Kike pentru prieteni, se „înarmează” cu mătura şi mopul şi-şi începe “ziua” de muncă, în timp ce gândurile lui plăsmuiesc deja următorul roman.
Supranumit „scriitorul de la metrou”, Enrique „Kike” Ferrari este sătul ca lumea să-i asocieze pe cei care muncesc cu incultura şi lipsa de educaţie. „Este o ciudăţenie capitalistă şi burgheză să crezi că muncitorii nu au nimic de-a face cu cultura”.
Şi, ca dovadă, în 2012, romanul său „Que de lejos parecen moscas” a primit premiul pentru cel mai bun debut în Gijón, Spania, în cadrul festivalului dedicat romanelor poliţiste („Semana Negra”), ceea ce i-a oferit şansa ca romanele sale să fie publicate şi în Franţa, Mexic şi Italia, în afară de Argentina.
Însă acesta nu este singurul premiu pe care omul de serviciu l-a primit pentru cărţile sale. În 2009, în Cuba, a mai fost premiat pentru romanul politic „Lo que no fue”, roman a cărui acţiune se petrece în Barcelona, în timpul războiului civil spaniol.
Cu cinci romane, două cărţi de proză scurtă şi mai multe antologii, la cei 44 de ani ai săi, Kike este un scriitor de succes, însă banii câştigaţi din scris nu sunt suficienţi pentru a asigura familiei sale (Kike are trei copii) traiul zilnic.
„Să trăiesc din literatură? Deocamdată nu sunt suficienţi bani”.
În pauzele de odihnă, într-o cameră minusculă, Kike profită de puţinul timp liber pentru a-şi continua „cealaltă” muncă: deschide un laptop vechi, care îl însoţeşte peste tot, şi reia corectura ultimului său manuscris.
„Scriu când şi unde pot, deşi ziua, obsesia mea este să găsesc timp şi pentru somn”, a declarat Kike pentru AFP. Iar cearcănele sale nu pot decât să confirme.
Enrique „Kike” Ferrari nu are studii superioare, însă este autodidact şi cititor pasionat. Şi, deşi lumea îl consideră o „ciudaţenie”, Kike confirmă că mulţi colegi de-ai săi (muncitori) au pasiuni precum scrisul, muzica, arta în general. Şi asta este normal.
De-a lungul timpului, a avut diferite joburi – brutar, şofer, vânzător. O perioadă a fost imigrant ilegal în Statele Unite, de unde a fost deportat trei ani mai târziu, însă nu s-a întors cu mâna goală, ci cu manuscrisul primului său roman: „Operación Bukowski”, apărut în Argentina în 2004.
„Muncesc într-un oraş abandonat. Îmi dau seama de ce se petrece afară după ce aruncă oamenii. Un univers suprapopulat, dar eu ajung mereu după terminarea petrecerii” aşa îşi descrie Kike locul de muncă, similar cu atmosfera apăsătoare din romanele sale.
Kike este fan al echipei de fotbal River Plate şi al rock-and-roll-ului, iar cartea care i-a schimbat destinul a fost „Sandokán”, a scriitorului Emilio Salgari, pe care tatăl său i-a dăruit-o pe când Kike avea numai 8 ani. „Acest cadou este foarte important, el ne deosebeşte de maimuţe”, i-a spus tatăl său când i-a dăruit cartea. Citind biografia autorului, visurile lui Kike nu au mai fost despre cum să devină pirat, ci despre cum să poată scrie mereu, precum Salgari.
Şi totuşi, în ciuda premiilor şi a succesului său, marile edituri argentiniene încă îl ignoră.
„Nu mă gândesc să fac carieră din literatură, deşi, cu un sfert de oră înainte de a începe munca de noapte, visez să câştig un premiu internaţional de literatură sau ca (Steven) Spielberg să vrea să facă un film după una dintre cărţile mele” mai spune Kike.
Despre sine, mai afirmă şi că se consideră un „scriitor liber care trăieşte făcând curat la metrou”, însă are mereu prezent în minte sfârşitul tragic al lui Salgari cu care nu vrea să se identifice. „Saliari s-a sinucis din cauza editorilor avari cărora le-a lăsat o scrisoare în care le-a transmis că „îmi iau la revedere, rupându-mi pana”. O să-mi tatuez fraza asta…”, mai spune Kike râzând, arătându-şi braţele tatuate.
Citiţi şi
Povestea care nu ar fi trebuit să fie scrisă așa
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
