Te ridici de lângă el pentru a lua o gură de aer, de fum, mai degrabă, de orice, doar să nu-ţi mai tremure trupul, să-ți aduni sufletul presărat peste carnea lui. Îți dârdâie încă genunchii și ai respirația sacadată, te îndrepți spre bucătărie și le vezi, sunt două pahare de șampanie, spălate atunci, în acea dimineață… încă ude. Împietrești și simți cum se prelinge gheață pe pielea ta, îți amintești toate scuzele, toată lipsa lui de timp. Remarci și papucii de casă scoși de pe undeva, chiar te-ai împiedicat de ei. Pe el îl știai mereu desculț în casă, îți amintești cum te-a întrebat și pe tine dacă ai nevoie de papuci, când ai călcat prima dată în acel loc. Îți trec prin minte tot felul de detalii care păreau banale, scuzabile.
Te izbește, te trezești, doare, dar… nu e al tău, nu eşti a lui, însă tu ai uitat de tine. Zâmbești tâmp, îți aprinzi țigara, auzi de pe canapea „asta e țigara de după?” …de după ultimul după.
Cu puțin timp în urmă, el te învăța cum să ștergi urmele, iar acum tocmai el le-a lăsat… Dintr-o dată, totul în jur îți lasă impresia de o ordine nefirească… o ordine în haosul de acolo, vezi și lumânările într-un suport pe colțul raftului, până atunci totul ți se părea mai aglomerat, mai mic, puțin sufocant si neaerisit. Oh… și niște flori pe masa de sticlă. Acum era lumină și aerul respirabil. Crezi că joacă câte un rol cu fiecare dintre ele, îți lasă impresia că, numai cu o seară în urmă, a avut rolul de iubit romantic într-un nou început. Te întrebi ce muzică au ascultat, tu ce i-ai inspirat, cu tine ce rol a jucat și când a încetat s-o mai facă.
Ce îl face oare să fie atât de superficial? Sau când încetezi să mai cauți doar plăcere de moment, ce te determină să ajungi astfel de personaj? Ce trăiri ai avut de-a lungul timpului? Să fie oare faptul că nu mai găsește dorința să cucerească pentru că ceva din el le face pe ele să cedeze atât de ușor? Iar el cum ar putea refuza…
Îl vezi acum groaznic (ca om), asta îți inspiră sau poate unele lucruri așa se fac, ce denumiri pot avea astfel de atitudini?
Vorba aceea care sună ca un clișeu penibil, îți vine ca o mănușă de data asta… poți și meriți mai mult. Oricum, nu te puteai opri la o primă și ultimă dată, nuuu, te atrag mizeriile de genul ăsta, iese la iveală masochismul bolnav de care dai dovadă.
Știai ca minte precum respiră, dar te certai cu intuiția, nu îți convenea ce spune ea și ai avut nevoie de un astfel de moment ca să ieși din propriul film.
Vreau să fii fericit, îi spui, el încearcă să te ia la mișto… îl rogi să n-o facă, ai spus-o din adâncul tău, fără vreun interes. Dar când îl vezi că râde, parcă ai fi voit să ai măcar un gram de interes când ai rostit. Totuși… îţi spune că e fericit (Mda… îl crezi și tu după ce reuşeşti să vezi realitatea).
Îl mai săruţi o dată și ieși pe uşă. Vă priviți în ochi în timp ce te îndepărtezi. Atunci nu știai că e ultima privire, ai nevoie de o zi să pui cap la cap amalgamul de trăiri din cele… două ore? da, crezi că două au fost. Nu te poți abține să nu te întrebi dacă lui îi pare rău ori dacă îi pare totuși ceva, acum când știe că nu-l vei mai vrea vreodată. Te-a întrebat dacă tu te păstrezi doar pentru el… Dumnezeu știe cât te-ai abținut să nu îi urli că ai putea să mori pentru el, nu doar să te păstrezi. Dar nu DOAR despre asta era vorba, ci despre cum au fost expuse lucrurile. Despre sinceritatea și deschiderea lui. Inexistente.
Crezi că ar putea scrie o carte despre femeile care, aparent, trec prin patul lui doar pentru asta, despre ce dracu’ i-au spus atâtea zâmbete, atâtea orgasme. Despre cum crede el că este dorit și, mai ales, despre minciună, când chiar nu este cazul.
Ai spus că vrei să-l ai o singură afurisită de dată, ai așteptat aproape doi ani până în acea seară când îți era teribil de… liniște? Dar te-ai îndrăgostit ca o puștoaică de ceea ce se întâmpla numai în gândurile tale. Știai de la început, după cât de ușor a fost de abordat, de ce mintea ta născocea că poate mai mult? E un bărbat care ți-a cedat de pe o zi pe alta. Realizezi că făcea asta constant pâna la urmă și, chiar dacă ţi-ar fi oferit mai mult, ai fi avut încredere vreodată în el? Pentru un drum mai lung împreună? E bine că s-a întâmplat să vezi ceva concret, prea trăiai frumos în mintea ta. Prea îi găseai o eplicație pentru tot nimicul lui.
Nu are idee despre ce se zbate în tine, nu a căutat vreodată acolo și te enervează că ți-a lăsat impresia că tu nu ai pierdut, de fapt, nimic.
Ai vrut emoție, credeai că erai goală? Erai liniștită?…Ți-a f***t mintea.
O cititoare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
“Femeile pot simula orgasmul. Bărbații pot simula o întreagă relație”
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
