Ondulațiile traumatice ale unei familii nucleare
„Ce fel de oameni devenim atunci când suntem brusc forțați să ne schimbăm stilul de viață?” Un posibil răspuns încercăm să aflăm urmărind un raport bine făcut, profund încorporat, de la sfârșitul epuizat al ultimei crize, în timp ce suntem în faza de început a uneia cu totul noi, în lungmetrajul All The Pretty Little Horses (2020). Deși a trecut mai bine de un deceniu de când a scăzut datoria Greciei, poate cea mai puternică criză națională care a avut loc imediat după criza financiară globală din 2007-2008. Așadar, în acest sens, a trecut aproximativ un deceniu de când diferențierile de clasă, dificultățile economice și inegalitatea socială au apărut printre temele principale ale producțiilor cinematografice grecești. Totuși, lungmetrajul lui Michalis Konstantatos, din 2020, păstrează ceva din această tradiție. Controlat în mod glacial, al doilea lungmetraj – All The Pretty Little Horses – al regizorului grec Michalis Konstantatos devine un thriller psihologic despre un cuplu căsătorit care încearcă să-și refacă viața. Această dramă de familie examinează cu răceală tot ceea ce se întâmplă când îmbogățiții sărăcesc. Pelicula a avut premiera chiar în competiția de la Festivalul de Film de la Sarajevo și este unul dintre acele thrillere psihologice care induce în eroare spectatorul, făcându-l să aștepte o întorsătură sau o mare dezvăluire care, de fapt, nu sosește niciodată. Dar, în acest proces, filmul lasă la vedere alte aspecte, mai interesante – și anume – trăsăturile de caracter ale protagoniștilor săi și ale relației lor.
Așadar, după o deschidere care provoacă paranoia, descoperim un cuplu arătos: Aliki (Yota Argyropoulou) și Petros (Dimitris Lalos), ambii apropiindu-se de patruzeci de ani, într-o vilă luxoasă din apropierea unui oraș de pe litoral. Dezvăluindu-și secretele doar treptat, filmul începe cu scene ale vieții aparent obișnuite, burgheze, într-o casă modernist-minimalistă cu aspect luxos din Grecia rurală. Aliki (Yota Argyropoulou) își face alergarea de dimineață pe dealurile împădurite din apropiere, în timp ce soțul ei, Petros (Dimitris Lalos), are grijă de piscina din curte și îi aruncă câinelui o jucărie. Aproape că ar putea părea idilic, dacă nu am fi auzit mai întâi suspinele private de angoasă ale lui Aliki și dacă n-am fi observat felul în care ne sunt prezentați eroii: din spate, de departe. Nefiind nicio altă expunere, încet-încet, aflăm că domeniul aparține bogatei Anna (Katerina Didaskalou), care – de cele mai multe ori – este plecată, în timp ce Petros se ocupă de întregul conac, iar Aliki lucrează (cu jumătate de normă) ca asistentă la domiciliu. Alături de ei, se află și micul Panayiotis, băiețelul lor. Când se întorc în apartamentul lor, se simt înghesuit, astfel, iritațiile și resentimentele reapar.
La fel ca multe povești despre declinul elegant, scenariul lui Konstantatos nu se ocupă de sărăcia absolută, ci înfățișează un cuplu a cărui pierdere majoră este în încrederea în sine, imaginea de sine și statutul social. Nu par să moară de foame, dar frecvența din ce în ce mai mare a vizitelor lor la Anna și nesăbuința tot mai mare a vieții lor fanteziste de-acolo, invitând prietenii și lăsându-l pe Panayiotis să înceapă să numească vila aceea «acasă», sugerează un fel mai subtil de disperare. Li s-a întâmplat ceva, un fel de accident sau o tragedie, dar care nu este niciodată pe deplin dezvăluită, deși poate fi dedusă într-o anumită măsură din scurtele dialoguri. Oricare ar fi fost, cei doi soți s-au mutat din Atena. Între timp, amenințările par să pândească la toate colțurile: un vecin cu doi câini periculoși, un bărbat care arde iarbă într-un câmp de lângă drum, văzut cu coada ochiului. Uneori, ambii soți manifestă și un comportament agresiv, sugerând chiar tendințe de omor…
Cineastul grec se inspiră de la regizori precum Roman Polanski și Michael Haneke, creând o atmosferă intensă și făcându-ne să punem la îndoială fiecare vorbă și acțiune a protagoniștilor. Chiar dacă nu atinge culmile artistice și paranoice ale lui Parasite, abordarea sa este mai axată pe lumile interioare ale eroilor, dând roade în modul în care percepem relația lor. Vila modernă izolată este un cadru excelent: piscina ei poate fi interpretată ca un loc al secretelor sau chiar al subconștientului, în timp ce pereții săi de un alb strălucitor, aproape orbitor în soarele domol, sugerează că nimic nu poate rămâne ascuns mult timp. Desigur, pe măsură ce linia de demarcație dintre interior și exterior rămâne neclară, pereții casei în care locuiesc sunt în mare parte din sticlă, iar camera cuplează frecvent reflecțiile lumii exterioare (cer înnorat) cu o imagine statică a interiorului, evocând diverse conotații ale oglinzii – ca suprafeță care constituie identitatea cuiva (Lacan), ca trecere către o altă lume (Lewis Carroll) sau ca mecanism de expunere. De asemenea, camera de filmare a lui Yiannis Fotou surprinde adesea detalii în limbajul corpului sau expresiile faciale ale lui Aliki și Petros, amplificând misterul. Folosirea frecventă a unghiurilor neobișnuite, în special a celor înalte, ne face să ne întrebăm dacă unul dintre cele două personaje este cu adevărat sincer cu partenerul său. Așa cum este prezentat pe ecran filmul face ca spectatorul să se simtă ocazional înșelat, ceea ce – cu siguranță diminuează – efectul general al filmului. Într-o epocă în care Parasite a deschis calea către satira abrazivă, dar într-o manieră mai lejeră, All The Pretty Little Horses pare mult mai sobru. Construcția lentă a filmului grecesc se dovedește a fi mai degrabă un formalism controlat (mergând mai degrabă spre un anti-climax decât către un punct culminant). Aici, la o asemenea distanță de personaje (toate fiind interpretate la perfecțiunea amorțită de o distribuție excelentă), este greu să nu le judeci. Chiar dacă vina pentru decădere nu le aparține (sau nu în totalitate), nici nu sunt pur și simplu victime ale unui sistem inechitabil. Mai degrabă, Konstantatos se străduiește să sugereze complicitatea lui Aliki și Petros în acest sistem și să inducă ideea că o mare parte din mizeria lor actuală provine din dorințe exacerbate. Personajele trebuie să învețe cea mai valoroasă lecție pe care le-o poate oferi o astfel de «cădere din grație»: nu și-au folosit harurile de la bun început.
În sfârșit, un act final cathartic «deus-ex-machina» promite absolvirea într-un mod clasic grecesc. Un astfel de gest în sine are rădăcini adânci în morala clasei de mijloc, deoarece o manifestare vizuală a eliberării lui Aliki și Petros ia forma unui șanț în pădurea din apropiere, cândva periculos și rupt, acum protejat cu bare metalice. Ideea unui „spațiu sigur” devine ironică în raport cu politica de clasă, dar, făcând acest lucru, filmul păstrează inteligent liniile etice pentru a-și construi critica socială incisivă adoptând ambiguitatea ca abordare formală promițând un somn bun, mai ales când titlul face trimitere la un cântec de leagăn. Desigur, ar fi o (nouă) sugestie pentru «somnul rațiunii naște monștri».
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Regia: Michalis Konstantatos
Scenariul: Michalis Konstantatos
Imaginea: Yannis Fotou
Montajul: Yorgos Mavropsaridis, Myrto Karra
Muzica: Liesa Van der Aa
Distribuția:
Yota Argyropoulou – Aliki
Dimitris Lalos – Petros
Katerina Didaskalou – Anna
Alexandros Karamouzis – Panayiotis
Țara de producție: Grecia, Belgia, Germania
Anul producției: 2020
Durata: 107 min.
Participări la festivaluri, premii
Shanghai IFF, China – Competiția finală pentru Premiul Golden Goblet Award
Sarajevo IFF, Bosnia și Herțegovina – Competiția finală
CINEDAYS, Macedonia de Nord – Competiție
Calgary IFF, Canada
Haiifa IFF, Israel – Carmel International Competition
Varșovia IFF, Polonia
Salonic IFF, Grecia
Film Fest Gent , Belgia
Cottbus IFF, Germania
Chennai IFF, India
Art House Asia IFF, India
Crossing Europe, Austria
Cinema Jove, Spania
Sherbrooke IFF, Canada
Atlantida IFF, Spania
Houston Greek FF, SUA
Festivalul de Film grecesc din San Francisco, SUA
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
