Alo?

Oana Rădeanu

24 February 2014

Oana RădeanuSe pare că viaţa nu durează veşnic …

Am siguranţa câtorva lucruri, dincolo de toate necunoscutele sadice ale vieţii. Siguranţa asta nu mă ajută să găsesc liniştea oamenilor cu scaun la cap, dar măcar îmi dă nişte repere despre cum să mă raportez ca individ la viaţă şi mai ales “la lume”.

Am siguranţa că toate evenimentele trăite mi s-au întâmplat mie, chiar dacă pe unele le privesc acum cu detaşarea cu care priveşti pădurile în fuga trenului. Ba am şi martori care să îmi confirme asta, dacă va fi vreodată să uit.

Am siguranţa că ziua de azi nu are timp să se desfăşoare, să îşi arate mâinile pline şi coapsele cărnoase, gonită mereu de îmbulzeala zilei de mâine.

Am siguranţa că lumea se va sfârşi şi nu îmi doresc pentru umanitatea de atunci decât un sfârşit blând şi banal.

Am siguranţa că oamenii sunt în egală măsură şi răi şi buni şi dacă îi atâţi cu focul care trebuie, din ei vor tâşni fie lupi, fie suricate.

Am siguranţa că firul de la ciorapul minţii se deşiră cu fiecare ciupitură de îndoială pe care o am asupra pătimaşului meu suflet, asupra dragilor mei dragi, asupra a ceea ce mai înseamnă iubirea.

life

Am siguranţa că ne naştem, trăim şi murim. Ce facem între capetele de interval închis – “născut la”, “decedat la” – este ceea ce ne defineşte în propriii ochi şi în oglinda mai mioapă sau mai clară purtată de ceilalţi.

Am siguranţa că am fost fericită. Nu bucuroasă, nu veselă – astea sunt emoţii prea terne pentru a ţi se presa în ierbarul inimii – ci fericită cu adevărat – când timpul şi-a autosuspendat prerogativele, când norii au fost izgoniţi de potopul de bine dintre omoplaţi, când totul a părut … ca abia plămădit, fără istorie, fără regrete şi fără anticipări.

Am siguranţa că oamenii îşi aleg singuri soarta – nu soarta aia creionată discret în fundal de Divinitate – ci soarta de a-şi adjudeca la licitaţia de blândeţuri sarcofagul pe care vor pluti pe marea vieţii.

Dacă vor alege înţelept, vor vedea mai mereu raza de soare din solarul inimii lor şi nu nenorocitul ăla de nor din închipuirea lor.

De vor vrea totul de-a valma fără a-şi trece dorinţele prin sita întrebărilor: de ce, cum, cu cine, până când, atunci vor primi pentru o bucată de vreme, scurtă cât o apăsare pe accelaraţie, ceea ce ei cred că îşi doresc. După care deşertul debusolării le va seca toată roua trăitului frumos …

Incertitudinea cea mai mare este legată de răspunsul la întrebarea “ce devenim noi după ce nu mai suntem?“ După trecerea în nefiinţă … Ne transformăm în festin pentru viermi şi atât? Sufletele noastre se înalţă în Rai sau coboară în Iad? Plutim în jurul celor ce ne plâng sub formă unor plasme detectate de vânătorii de activităţi paranormale?

Nu … Trebuie să fie ceva mai mult de atât … Dumnezeu trebuie să existe … Poate nu chiar în formatul şi înfăţişarea descrise de Cele Sfinte, dar el trebuie să fie acolo… Altfel ce s-ar alege de cei care trec în nefiinţă cu seninătatea şi nerăbdarea să îi revadă pe cei pierduţi? Ce pariu perfid câştigă omul pierzând în schimb tot rostul pe care l-a adulmecat, l-a purtat în vintre încă înainte de a se fi născut? Ce se alege de fasolea dată ca pomană de mămăiţele noastre orbilor de la intrarea în cimitire, “de sufletul celor care nu mai sunt”? Ce rost au naşterea, creşterea şi tot ceea ce simţurile numesc “viaţă” dacă nu urmează nimic care să justifice ecoul “Moartea e doar începutul”?

Alo, Doamne, te rog să fii acasă!!!



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Am fost o generaţie de handicapaţi emoţional

Cum să te măriți cu gândul la divorț?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,016 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro