Am avut curajul să cer tot basmul. Nimic mai puțin! Și l-am primit

22 June 2023

Dau scroll pe pagina de facebook. Ochii mi se opresc pe aceste rânduri: “Sunt atâtea femei aproape perfecte, care par că au și dau totul… neiubite. Și sunt femei luate de pe stradă, care par că nu au și nu dau nimic… tratate ca niște regine…. (…) Pretty Women asta a plecat când el i-a spus să mai rămână… Spunându-i că vrea tot basmul. Când alte femei ar fi stat să spele pe jos și s-ar fi lipit de el ca niște liane bucurându-se pentru simplul fapt că sunt băgate în seamă. Pretty Women asta nu numai că a cerut tot basmul, dar a lăsat de înțeles că, dacă vrea să i-l ofere, trebuie să urce nu știu câte etaje cu florile-n dinți, deși îi e teamă de înălțime…Păi se poate basm fără curaj? Și poate cel mai important este curajul să ți-l ceri… SĂ CERI TOT BASMUL. NIMIC MAI PUȚIN.” (articolul e aici)

Simt că-mi plesnește capul. Recitesc introducerea cu trimitere la articolul de pe Catchy. Și înțeleg tot: n-am cerut niciodată tot basmul și, mai dureros, n-am avut curajul să cred că pot trăi unul. De azi într-o lună împlinesc 43 de ani. Și azi trăiesc tot basmul.

Pentru că am avut în sfârșit curajul să mi-l cer. Mi-au trebuit 42 de ani să înțeleg că basmul mi-l ofer eu, mie.

Că basmul începe atunci când iubirea de sine, respectul pentru propria-mi ființă, demnitatea și valorile mele sunt puse de mine pe un piedestal și nu permit nimănui să mi le știrbească. De ce?

Pentru că am înțeles că, atunci când nu am crezut în mine, am primit frânturi și secvențe de basme.

Că atunci când am depins cu toată iubirea mea de cel de lângă mine, am fost călcată în picioare.

Că atunci când mintea îmi juca feste și eram în concurență în capul meu cu alte femei, mereu mai frumoase, mai sexy, mai aranjate, deveneam automat mai puțin atrăgătoare în ochii lor.

Că atunci când eram nevastă isterică sau obosită, mamă surmenată sau angajată cu termene-limită, cel de lângă mine fugea mâncând pământul oriunde, numai să nu fie în preajma mea.

Că atunci când încercam să-l fac să-și dorească să petreacă timpul cu mine, cu familia, nu făceam decât să-l împing mai departe, tot mai departe…

Am înțeles că, oricât m-ar fi iubit acei bărbați atunci, mie îmi lipsea lucrul cel mai de preț: stima de sine. Și cum să vină acel prinț care să completeze întreg basmul dacă protagonista nu-și vede valoarea?

Am fost iubită de oamenii nepotriviți. Pentru că exact cât am valorat în ochii mei, atât am primit, am atras.

Mi-a fost greu să înțeleg că în toată povestea era doar despre mine. Despre curajul de a mă prețui și iubi. Că am pierdut ani căutând iubirea perfectă, sufletul pereche care să mă valideze.

Recitesc rândurile de pe pagina de facebook Catchy din nou. Nu mă pot opri din șoc. Realizez lungul șir de erori din viața mea. Erori de gândire, acțiune și mentalitate. Totul a pornit de la lipsa curajului de a cere tot basmul. Și-l cer.

În sfârșit știu, cred și înțeleg că MERIT tot basmul. Nimic mai puțin. Cu orice preț. Chiar și cu prețul singurătății care s-a dovedit a fi binecuvântarea mea. Și-mi dau lacrimile. Câtă nefericire în jurul meu. (citiți, veți înțelege cât e de adevărat!)

Prietene, cunoștințe, colege, vecine care trăiesc frânturi și secvențe. Ca și mine. Care-și consumă dramele în spatele ușilor așteptând ca broasca de lângă ele să se transforme în prinț, să fie călcată de o mașină sau pur și simplu să apară EL, pe calul alb, să le scoată din mizeria și nefericirea din care n-au făcut nici cel mai mic pas să iasă, dar au visat, uneori decenii, să evadeze. Femei frumoase la trup și suflet care au renunțat (sau nu au avut curajul niciodată) să-și vadă valoarea și minunăția care zace în ele. Care n-au cutezat să scoată la suprafață acea putere de lupoaică care anihilează frustrații, respinge firimiturile de iubire și atenție aruncate cu țârâita de egoiștii pământului, care au găsit zeci de scuze de a ieși din zona de confort și au bifat sute și mii de compromisuri pentru că așa au fost învățate.

Astăzi e despre mine, tine, ea, ele, noi, toate. Pentru că una suntem și merităm să ne revendicăm puterea. Puterea de a nu ne mulțumi cu mai puțin decât tot basmul. Iar atunci când vom curăța întreg diamantul care zace în noi de toate rahaturile în care l-am îngropat, acesta va străluci atât de tare încât va lumina calea pe care va apărea EL, cel potrivit, pentru că-l meriți. We deserve the fairytale. Nothing less.

Guest post by Anonimă (te iubim, anonimo!)

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Viața

Să nu tragi de un bărbat, să nu-i cerșești iubirea, să nu-i cazi la picioare…

După 22 de ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro