Ana, mai dă-mi o șansă!

Catchy

3 August 2017

Ne cunoşteam de mult, pe când eu aveam 22-23 de ani, iar ea avea doar 18-19 ani. Deşi era prietenă cu altcineva, ea mă îndrăgea pe mine, dar eu eram orbit de alte lucruri ca să-mi dau seama de asta.

Pe atunci, ne întâlneam rar, doar la petrecerile din „cluburile” din acele timpuri; dansam împreună sau mai discutam câte una-alta. Mai târziu, am schimbat câteva cuvinte prin scrisori sau felicitări (căci nu existau telefoanele mobile, iar pe cele fixe nu și le permitea oricine). Era prea puţin ca să conteze pentru mine, un trubadur al vremii în căutare de amor.

Apoi, într-o zi de primăvară târzie, am fost la ea acasă şi am „ieşit” la o plimbare. Nu a fost chiar o întâlnire, pentru că nu ne-am plimbat mult, iar eu aveam ceva să-i spun. Am schimbat câteva vorbe, iar apoi i-am spus că nu putem fi împreună deoarece îmi găsisem pe altcineva, o fată cu ochi verzi pe care începusem să o îndrăgesc. Pe moment nu am realizat, dar mai târziu mi-am dat seama că am făcut-o să sufere. Ea, Ana, fata cea frumoasă, aproape m-a implorat „putem să fim măcar prieteni?”. I-am răspuns aproape robotic OK, deşi ştiam că nu va fi aşa. Iar ca un făcut, am pierdut legătura cu ea pentru mai bine de 20 de ani.

Între timp, m-am căsătorit cu fata cu ochi verzi, cea pentru care am uitat complet de Ana. Avem şi o fetiţă împreună, dar doar atât notabil. Ea, la rândul ei, s-a căsătorit şi a născut doi copii, o fată şi un băiat.

„Se spune că sufletele pereche nu se cheamă şi nu se caută, ele se întâlnesc pur şi simplu atunci când se aşteaptă cel mai puţin şi au cea mai mare nevoie unul de celălalt. În viaţă, iubirea nu ţine cont de oameni. Iubirea nu vine când vor oamenii să se iubească. Iubirea nu ţine seama de motivele pentru care oamenii vor să se iubească sau nu. Iubirea umple suflete, vindecă răni şi uneşte destine atunci când trebuie, ştie ea cel mai bine când! Nu este niciodată prea târziu şi niciodată prea devreme să iubeşti. Iubirea apare în vieţile noastre atunci când avem cea mai mare nevoie de ea. Atunci când ne poate face cel mai mare bine pentru a ne ajuta să uităm cel mai mare rău.”

cuplu

Au trecut, cum vă spuneam, mai bine de 20 de ani de când nu o mai întâlnisem pe Ana. Sau poate am întâlnit-o, dar uitasem de ea şi nu mai ştiam cine este. Poate că am trecut pe alături fără să-mi dau seama. Am întâlnit-o de curând. Unde altundeva decât pe reţelele de socializare. Am redescoperit acea fată frumoasă pe care o admiram fără să-mi dau seama meu şi pe care o căutam peste tot fără să ştiu ce caut. Dintr-un like şi un comentariu la una-două postări, am intrat în vorbă, mai întâi pe wall, iar după câteva zile, am trecut în privat (era mai sigur pentru amândoi să nu fim văzuţi de familii şi prieteni că discutăm prea mult). Doar în câteva zile discuţiile noastre erau tot mai dese şi mai lungi, uneori terminându-se la ore târzii din noapte, ore la care amicii fără intenţii „vinovate” nu îşi scriu. Vă rog să nu aruncaţi cu pietre sau să mă judecaţi ca pe un fustangiu, un afemeiat pentru că nu mă cunoaşteţi. Cu ea, simţeam cum pulsează adrenalina în tot corpul, ştiţi, era sentimentul acela când te furişezi să vorbeşti cu cineva fără să fii prins, aşteptarea unui mesaj care întârzie etc. Este periculos, mai ales atunci când eşti căsătorit, dar merită, este frumos. Am analizat împreună riscurile pe care le comportă o astfel de prietenie, că nu-i pot spune relaţie. Nu eram prieteni sau iubiţi, dar eram ceva; ceva ce nouă ne plăcea. Discutam despre orice, glumeam mult, ne enervam că nu avem semnal la telefon sau că se termină bateria, în fine, simţeam că ei pot să-i spun tot ce am pe suflet. La fel şi ea, pentru că ne-am destăinuit mult unul altuia. Ne trimiteam selfie-uri ori de câte ori aveam ocazia. Era frumoasă. Doamne, cât era de frumoasă! Glumeam spunând că este prea frumoasă pentru mine, că nu înţelegeam ce a văzut la mine de se simțea aşa de atrasă.

„Din păcate, sufletele pereche se mai şi pierd, dar nu din cauza iubirii, ci din cauza oamenilor care nu ştiu ce să facă cu iubirea. Se întâmplă ca viaţa să aibă alte planuri, să alunge iubirea şi să lase în urmă doi oameni, doi străini cu amintiri comune, două suflete goale unul de celălalt care încă se cheamă cu glas mut, dar nu se pot auzi pentru că tot ce îi lega s-a distrus şi a rămas undeva în trecut, alături de amintiri într-un sertar uitat al sufletelor”. 

Partea proastă în povestea noastră de iubire este că, atunci când iubeşti şi ştii că eşti iubit, poţi face greşeli. De multe ori, eşti atât de captivat de iubire, încât nu mai vezi ce se întâmplă în jurul tău. Oamenii însă văd schimbarea din tine şi intră la bănuieli. Scotocesc cu dibăcie şi îşi folosesc resursele din dotare pentru a afla, iar când descoperă, se întorc împotriva ta şi te atacă. Te împroaşcă cu noroi. Nu contează că se murdăresc şi ei sau că vor fi mai mulţi cei care suferă; ţintă atinsă, obiectiv doborât. E ca în război, victimele colaterale nu mai contează.

Să nu mai lungesc vorba, pe 1 aprilie am primit o serie de mesaje de la ea, de la Ana: „cum ai putut? cum mai scot capul în lume? acum ştiu toţi! între noi totul s-a sfârşit! nu mai vreau să te văd sau să ştiu de tine!” Am simţit că inima a pornit un război în pieptul meu. Dar mi-am zis: e ziua păcălelilor! nu poate fi adevărat! Totuşi, bănuind că nu este în regulă, i-am scris cerându-i explicaţii. Mi-a răspuns că din vina mea a aflat şi altcineva despre noi, cineva din anturajul nostru care nu era de acord cu prietenia noastră şi care, ca un trâmbiţaş din era victoriană, îi anunţase pe toţi cunoscuţii. În timp ce citeam, mă gândeam cum a fost posibil, unde am greşit. Derulam în memorie ca pe un film drag din care vrei să vezi din nou şi din nou o anumită fază. Deşi sunt un tip foarte calculat şi minuţios în ceea ce îmi planific şi fac, avea dreptate. Nu mai are importanţă unde am dat greş sau cum, cert este că, de data asta, am avut o scăpare care avea să mă coste mult, să pierd multe.

Între timp, am redobândit unele lucruri pierdute, pe altele încă mai aştept să le câştig, dar, cel mai important, am rămas cu un set de întrebări fără răspuns.

Se spune că vine o vreme când înţelegi că nu trebuie să înţelegi totul. Ei bine, eu nu am ajuns la acea vârstă. Încă mă întreb cum ar fi fost să fiu alături de o persoană pentru care aş fi făcut totul, trebuia doar să-mi spună! Îmi este dor… dor de ceva ce am fi putut avea împreună. Dor de ceva ce poate aş vrea să am alături de un om pe care încă nu îl cunosc. Dor de mine însumi, cel care eram atunci când gustam fericirea alături de o fiinţă pe care o iubeam. Încă o mai iubesc şi nu pot să o uit pentru că avem amintiri împreună şi astfel va rămâne mereu undeva în sufletul meu. Încă o mai iubesc şi îmi e dor, poate de ea, poate de mine, poate de clipele trăite împreună sau poate chiar şi de noi… Cine ştie?!

Poate îmi e ciudă că nu am fost eu cel care să-şi ascundă sentimentele mai bine? Habar nu am. Să mă schimb? Să fiu ce nu sunt? Am crezut că dacă eşti sincer şi îţi asumi asta e în regulă. Dar se pare că nu… N-am trecut peste, încă… Mă obsedează întrebarea: Unde am greşit?

Să fiu sincer, nici nu mai ştiu exact ce vreau sau poate nici nu am ştiut. Poate cel mai mult, în acest moment, vreau iertare. Pentru că inima îmi este plină de un amestec de sentimente: regret, iubire, incertitudine, speranţă etc. Sper ca măcar aşa să scap de povara asta afurisită, de durerea din suflet care mă aduce la disperare.

Guest post by Crys

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Nu, n-o să rămân singură și cu zece pisici!

Limite şi înţelegeri ale sufletului

Nu exista „noi”, eram doar eu și-un laptop…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,428 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro