Dragă prietene (scrisoare adresată lui Sir Anthony Hopkins)

19 April 2022

Mă gândeam cărui artist să-i scriu. Van Gogh ar fi fost unul dintre ei, dar pictura are pentru mine multe enigme și mă tem că n-ar fi citit-o cu plăcere.

Azi, însă, m-a furat un film, care tocmai s-a sfârșit și care mi-a amintit că unul dintre marii mei prieteni este Sir Anthony Hopkins. Poate îi și trimit scrisoarea…

Între timp, cu ajutorul Laviniei, îmi voi perfecționa engleza. Pentru că Sir nu cred că înțelege limba română și nici nu mai are timp s-o învețe, oricât de mult și-ar dori.

Dragă prietene, îmi îngădui să-ți trimit câteva gânduri răzlețe cu convingerea că amândoi aparținem aceluiași fond genetic, aceluiași cod pe care proteina primordială l-a “scris” și transmis aleatoriu (sau nu?) pentru a ne verifica apoi puterea de-a ne regăsi și a ne recunoaște printre ceilalți. M-au fascinat mereu marii actori, întrebându-mă cât este creație și cât este reproducere a scenariului în jocul lor. Cât din ceea ce spun și fac este original și cât este impus de scenarist sau regizor. Priveam azi jocul tău subtil, tăcerea firească ce se lăsa înainte de formularea oricărui răspuns. Tonul măsurat, privirea care părea că pătrunde dincolo de învelișul realității, care parcă rotunjea suprafețele, le lumina și le transforma în mesaje consubstanțiale vorbelor pe care le rosteai. Nu puteam abandona vizionarea filmului. Nici subiectul nu mă interesa atât de mult cât m-a confiscat personajul pe care l-ai jucat. Pe nesimțite, am intrat în voalul pe care l-ai creat, m-am identificat cu povestea pe care ai transmis-o. Eram acolo! Mai mult decât atât: eram de-acolo! Din Oxford, din universitatea ușor sumbră, în care profesorii țin prelegeri elaborate unor studenți îngândurați. Din pub-urile cu perdele lăsate, în care prietenii vechi își povestesc, la o anumită oră din zi, cu un anumit ritual, în fața unei cești cu ceai, întâmplări aparent banale, din viața lor aparent anostă. Și îndrăgostirea s-a întâmplat tot englezește, fără efuziuni lirice, fără declarații emfatice, fără săruturi pasionale. Oamenii comunică și altfel decât verbal. Iubirea înseamnă fluidul ce trece prin suflete, pe care ești sau nu chemat să-l simți, să-l observi, să-l urmezi. Îmi amintesc că am văzut filmul “Rămășițele zilei” înainte de-a citi cartea lui Ishiguro. Nu doar o dată. Este o capodoperă! M-ai convins că majordomul Stevens este un om care și-a înțeles condiția, s-a dedicat menirii pe care a crezut c-o are, s-a adunat în sine cu toată forța, nepermițându-și să se prelungească într-o altă ființă umană. Abia târziu, într-un pub cenușiu, a vorbit puțin și blând cu cea pentru care venise. O mână întinsă în ploaie și ochii care urmăreau îndepărtarea autobuzului au fost singurele rămășițe ale unei zile, ale unei vieți însingurate, impuse de tradițiile societății și de rigorile educației. Și m-aș mai referi și la alte filme, poezii, piese muzicale, care m-au oprit din urgențele vieții, m-au transportat în lumea comunicării subterane, în lumea mesajului transmis ca un abur, ca un câmp magnetic, din partea unui om care are un cod genetic din aceeași proteină primordială ca și mine și pe care, cu un orgoliu nemăsurat, îl numesc prieten: Sir Anthony Hopkins!

Guest post by Roxana Apostol

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Când posteritatea te omagiază cu un… creier

Cu ce m-am ales dintr-o falsă îndrăgostire

Teatrul În Culise începe noul sezon teatral cu cinci spectacole jucate în premieră

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro