Aruncă tot până nu e prea târziu

6 December 2023

Sper că ai aruncat toate scrisorile primite vreodată de la mine. Nu de alta, dar nu aș vrea să le găsești în câțiva ani și să te tulbure într-un fel incomparabil, așa cum tocmai am pățit eu cu propria mea scrisoare scrisă acum 15 ani mamei. E suficientă amintirea difuză, din ce în ce mai estompată, a lucrurilor citite de tine, scrise de mine. Prezența lor fizică în același spațiu este deja prea mult.

În general, obișnuiam să pun mult suflet în ele. Știu că nu e uzual ce urmează să te sfătuiesc, dar trebuie împachetat cu grijă și aruncat și el odată cu scrisorile, ca să nu rămână urme, stropi, firimituri, dâre… nu mai mult decât cele care rămân în interior și pe care nu prea ai cum să le distrugi orice ai face. Că nici timpul nu le șterge de tot, niciodată. Ele rămân cu tine, în tine.

Spuneam eu odată: de mine scapi ușor, de tine nu știu cum scapi… iar fraza asta se voia o atenționare caldă despre ceea ce putea să fi rămas înăuntru, ca schijele unui obuz ce rămân îngropate adânc în pământ, mult timp după explozie.

N-ai unde să fugi, niciodată, amintirile-ți sunt lipite de tine, de piele, de trup, de suflet, încrustate. Ești un basorelief sculptat în senzații. Închizi ochii, sunt în tine. N-ai unde să pleci. Nu ai cum să le scapi, ești oricum și oriunde în raza lor de acțiune. Nu prizonier, căci le duci oriunde. Nu mai știi dacă tu sau ele sunteți prizonieri, care al cui, tu al lor sau ele ale tale, oricum, sunteți indisolubil legați, corp comun.

Deci dacă mai ai scrisorile prin casă, mergi acum la ele, apucă-le, nu le deschide, nu, nici măcar din curiozitate, nici măcar din dorința de a-ți lua un la revedere, nici măcar pentru a arunca o ultimă privire duioasă. Un la revedere inutil, de altfel. Ține-le bine închise, să nu scape inima din ele, să nu se disperseze.

După ce ai împăturit bine sufletul în hârtii și ai scăpat de ele, aerisește cu grijă apoi, să nu fi rămas o boare prin vreun cotlon, sunt persistente și se insinuează te miri pe unde… Au scrisorile astea un parfum mai tare decât esențele renumite ale florilor de Grasse.

Te iubesc și de aceea vreau să te protejez și să te previn: aruncă dracului TOT, până când acest tot nu va deveni prea dureros și nu te va lovi cumva mișelește din cine știe ce colț al casei, dintr-un sertar, de pe o etajeră. Până când nu vei călca pe o mină din aceea, provocând un dezastru, o noua explozie care ar putea nimici mult… Aruncă tot până nu e prea târziu.

Spre binele tău îți spun asta, fă-o!

Sigur că eu nu am puterea să o fac, deși știu pericolul ce mă pândește, și știu că poate lovi și că doare. Eu nu pot. Am acolo mereu cuvintele tale. Nu le șterg, nu le arunc. Ba mai mult, recitesc, și e mereu și mereu viu. Ca un drogat care-și ia doza. Mereu freamăt la cuvintele acelea, și mă fac fericită, și mă fac să râd. Și mă plonjează și-n neagra durere.

Fii tu, însă, cel mai rațional dintre noi doi! Aruncă tot și înstrăinează-ți orice urmă. Oricum sunt destul de multe, prea multe cele dinăuntru, iar acelea chiar dăinuiesc.

Guest post by Ana Gabriela Malcinschi 

Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Tata, te iubesc oricum ai fi

Stimate domn divorțat

Mintea mea nu mai este prizoniera gândului cum să te fac să mă vezi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro