Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Aşchia copacului singur ar trebui să sară cât mai departe de el

1 November 2013

Păstrând limitele decenței în metaforă pot afirma că prin scris mă regăsesc precum un copac izolat în mijlocul pustietății. Nu contează cum am ajuns aici și de ce am rămas. Exista momente în care sunt apăsat de ceea ce rămâne în urmă-mi.

Nu am nimic special, sunt încadratul perfect în armia umanității. Am procreat la rându-mi, cum îi șade normal gospodarului creștin. Rezultatul iubirii dintre mine și soția mea este unul dintre puținele spectacole ale lumii care îmi mai ridică semne de întrebare, care îmi dă un sens (uneori chiar și cel absurd) vieții. Fetița mea va împlini de Sf. Nicolae 4 ani. În vara acestui an, undeva în iulie, ședea ea gândită în curte, pe scările casei bunicilor de la Sibiu.

Fiind răsfățata familiei, așa cum îi șade bine fiecărui copil, toți îi respectăm atitudinea. Vine și momentul exprimării! Apelându-și bunica pe numele de alint, spune: “B., nu știu ce mă face atât de importantă! Cred că viața!”. Apoi, liniște. Să ne înțelegem.

A. este un copil fericit, căruia, ca orice părinţi, încercăm să-i oferim totul; este un copil care nu știe să citească, doar să-și scrie numele pentru o situație limită, dacă ea va exista vreodată, deci neștiind să citească, nu-mi poate lectura blogul. Niciodată nu am purtat discuții în jurul ei despre problemele existențiale pe care maturii le au.

Ceva din mine, cum ar argumenta genetica, a ajuns și în ea. Îi voi respecta orice decizie pe care o va lua pe parcursul vieții, voi fi lângă ea când și cum voi fi în puteri, dar sper din inimă ca așchia desprinsă să prindă rădăcini într-un pământ mult mai decent decât cel în care am sărit eu. Sper ca la intrarea ei în lume să fi fost furtună și vântul să-și fi făcut treaba bine…



Citiţi şi

În seara asta o să mă sinucid

Fotografia și citatul zilei – „Ce bizari suntem noi, muritorii!”

Nu fi paranoică!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
743 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro