Asta înseamnă să știi ce vrei și să alegi inteligent

Catchy

5 January 2017

Mi-ar fi plăcut să pot spune „mereu am știut ce fel de femeie vreau să fiu”, dar eu chiar n-am știut și, prin urmare, nici n-am luptat de tânără să-mi găsesc calea spre acel model. Am fost crescută cu cât s-au priceput ai mei, tineri și ei, să-mi dea ori să-mi insufle în anii 60′-70′. Cum ar veni, am cam crescut de capul meu. Și dacă am ajuns totuși cum am fost la 30 – 40 – 50, a fost doar un noroc și nu rezultatul vreunei strategii. Strategiile au venit mai târziu, după 50. 🙂 Prea târziu spun azi, dacă mă gândesc la câte opțiuni de conservare a frumuseții exterioare are acum la dispoziție o femeie. Dar tocmai pentru că eu am trecut cum m-am priceput prin toate aceste vârste, cu bunele și ne-bunele lor, parcă aș putea zice câte ceva despre încercări și ratări (cum altfel să crești fără ele?…), despre tentația mirajelor și mai ales despre durata lor… 🙂

blonda

Și pot spune cu mâna pe inimă că dacă există un secret al mulțumirii de sine, al fericirii chiar în unele momente, acela ar fi să devenim mai bune cu timpul și nu să ne batem cu el doar ca să obținem o versiune mai tânără a celei pe care anii n-au izbutit s-o schimbe pe dinăuntru. Pe care oricum n-o mai putem “vinde” nimănui drept prospătură…

Prin urmare, nici când am putut (ca să nu spuneți că așa zice și vulpea când nu ajunge la struguri, că-s acri), n-am fost pentru schimbările dramatice ale înfățișării. Ce rost au ele când tot restul trupului trădează vârsta adevărată?… Dar am pledat cu sârg pentru îngrijirea zilnică cu produse a căror reputație a rezistat neștirbită în timp și pentru timpul potrivit când să începem a le folosi. Pentru că acel moment e decisiv pentru cum vei arăta mai târziu.

fiole-acid-hialuronic

Am ales azi să vă povestesc despre un produs remarcabil prin efectele sale – fiolele cu acid hialuronic de la Gerovital (Farmec). Nu, nu injectabile și nici buvabile! 🙂 Fiecare femeie știe mai mult sau mai puțin despre acest acid prezent în mod natural în toate organismele vii, cu rol în reținerea apei în piele (dar și în țesutul conjunctiv, în organe și în articulații). Pe măsură ce trece timpul, scade capacitatea corpului de a-l produce și e evidentă legătura între îmbătrânire și deficiența de acid hialuronic. Dar dacă efectele pe interior nu sunt vizibile, pentru că tot organismul începe să sufere, pe dinafară n-ai cum ascunde efectele decât încercând să compensezi inteligent această scădere a forței de autoregenerare. Adică să-i dai ce nu mai poate face. Constant, pentru că nevoia e și ea constantă. Sigur nu vom inversa curgerea timpului, dar de încetinit se poate.

Așa încât, câte o fiolă pe zi (peste 40 de ani)/la două zile (peste 30 de ani), dimineața ori seara, întinsă generos pe față (exceptând zona ochilor), lobii urechilor, gât, decolteu – ajunge, credeți-mă – și excesul, pe dosul mâinilor, chiar dă rezultate! Nu uitați să  vă demachiați conștiincios înainte și să aplicați după ce s-a absorbit conținutul fiolei o cremă de zi sau de noapte cu care pielea voastră este deja prietenă. Și să beți apă! 🙂

O cutie conține 20 de fiole cu acid hialuronic concentrat din colagen, din care se și extrage, în care s-a adăugat și SOD – superenzima antiîmbătrânirii. Fiolele se vând doar în magazinele de brand ale companiei Farmec (magazine Farmec și Gerovital), la prețul de 176,40 lei.



Citiţi şi

Ce mașini conduc cele mai frumoase femei din lume

Să mă iubească aşa cum sunt

De ce sunt frumoase femeile triste

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,080 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro