Mă uit pe fereastră și văd un umăr de munte. Colorat ca alvița de la bâlciurile copilărie mele, petrecută în Oltenia ghidușă, la bunica mea dinspre mamă, stă să se prăvale peste noi, muritorii de rând de la poalele lui, așa cum se prăvale timpul spre sfârșitul unui an greu, …

Pe hartă, Uricaniul este cel mai întins oraș din România. Asta cu tot cu gospodăriile momârlanilor, cu pășunile lor, cu crestele Retezatului și cu blocurile din orașul vechi, blocuri ridicate de nemți, după război și extrem de valabile și astăzi. Și pe cât este orașul de întins și oamenii de …

De când a plecat mama, tot furioasă sunt. Mi-e ciudă pe te miri cine că mai trăiește și mama nu, mi-e ciudă că nu o visez în fiecare seară sau că, atunci când o fac, nu-mi povestește câte-n lună și în stele, așa cum făcea odinioară, seara, pe treptele din …

Fetelor, frumoaselor, iubitelor şi necesarelor, m-aţi întrebat ce contează… Într-o viaţă în care m-am călcat în picioare mai abitir decât au făcut-o cei din jurul meu, într-o viaţă în care am gândit mult şi bine, şi am hotărât rău, într-o viaţă în care am fost, deopotrivă, şi Manole, şi Ana, …

Mi-am întins fiecare oscior de pe-o parte pe alta, mi-am vârât nasul sub plapuma caldă și am chicotit super încântată că la aproape amiază sunt încă în pijamale. Azi sunt Floriile, da? El se uită la televizor. Cu un braț sub cap și cu palma cealaltă în dreptul inimii, nici …

De Dragobetele ăsta vreau să-mi scriu o scrisoare. Mie. Aşa, ca pe vremuri, să-mi aducă poştaşul un plic albastru ca o dimineaţă, cu numele destinatarului scris cu litere urâte de mână şi cu un stilou care scapă din când în când câte o pată mică de cerneală, la sfârşitul rândului. Pe …

De  multe  toamne  încoace,  zilele  mele  încep  supărate. În  viaţa  mea,  timpul  se  rostogoleşte  ca  un clovn  năuc, fără nicio  direcţie,  fără  plasă  de  protecţie  şi  fără  aplauzele  unui  public  care  nu  înţelege  nimic  dincolo  de  scălâmbăielile  dureroase  ale  acestuia. Şi  cu  toate  acestea,  îmi  place  toamna.  E  linişte,  adâncă …

Mie mi-e frică de durere. Trupească sau sufletească, nu contează, durerea iși sapă tranșeele mai adânc și mai trainic decât în orice război inventat, inutil și penibil, de oameni. Te înjunghie, te zgârie, îți susură la ureche perfidă și alunecoasă și nu poți nicicum să-i dai un bobârnac peste nas, …

M-am gândit mult timp dacă să vorbesc sau nu despre asta. Să spun sau nu şi varianta mea, trăită şi rumegată în zile şi nopţi de întrebări şi isterii zadarnice. Marele avantaj al spaţiului virtual este că pot încasa pietrele aruncate fără să-mi sparg capul. Dar, înainte de a le arunca, …

Atunci când m-am măritat eu, ideea de a fi femeia unui bărbat fără cununie te transforma direct în ţinta unei ploi de pietre aruncate de cugetul şi simţirea oamenilor de bine contemporani şi te procopsea pe viaţă cu adânci remuşcări vizavi de onoarea, pătată ireversibil, a părinţilor proprii şi a …