Cum o fi mai bine?

Camelia Cîmpean

3 June 2014

Cîmpean CameliaM-am gândit mult timp dacă să vorbesc sau nu despre asta. Să spun sau nu şi varianta mea, trăită şi rumegată în zile şi nopţi de întrebări şi isterii zadarnice. Marele avantaj al spaţiului virtual este că pot încasa pietrele aruncate fără să-mi sparg capul. Dar, înainte de a le arunca, gândiţi-vă bine şi spuneţi-mi, cu mâna pe inimă, că nu aţi întâlnit niciodată asemenea situaţii.

Am citit şi auzit tot ce mi-a picat în mână şi în ureche vizavi de creşterea, educarea, conversarea, monologul şi controlul furiei adultului în relaţia cu un copil. Şi am ajuns la concluzia fermă că mie nu-mi funcţionează la parametrii normali circuitele din cortexul cerebral de sus sau de jos sau de unde ar mai putea fi. Pentru că realitatea de care m-am împiedicat eu în… ‘j de de ani de viaţă nu prea bate cu literele de foc ale studiilor.

Să o luăm cu începutul fiecărui îndreptar de gen: copilul trebuie iubit necondiţionat. Îmi spunea tata un banc genial: stau babele pe margine şi privesc cu jind la hora tinerilor.

– Cine-i, fă, Lisandro, ăla şchiop şi cocoşat de se prinsă şi el în joc?

– Păi cum, fă, ţaţă Ioană, nu-i băiatul matale, ală mic de-şi pierdu piciorul la moară?

– Aoleo, mânca-l-ar mama, de aia îndrepta el hora!

Acum, oi fi eu defectă, dar ştiu că necondiţionarea asta nu are nimic de-a face cu trupul, mâinile şi picioarele progeniturilor noastre. Trăim într-o societate. Sunt deja două lucruri distincte în această propoziţie, viaţa şi societatea – amândouă au reguli, amândouă au şi viceversa, iubeşte şi vei fi iubit, dăruieşte şi vei primi, nu ucide, nu minţi, nu fura. Este ceva în neregulă în tabloul ăsta? Studiile se fac pe eşantioane de vârstă, de sex, de… Să luăm cinci copii. Copii. Atât. Fără să ţinem cont de altele. Cinci copii. Iubeşte-i, mângâie-i, povesteşte-le de câte ori vrei tu pe zi şi noapte ce este bine şi ce nu, nu le tăia aripile, nu le interzice, explică limite şi lasă-i să aleagă. Garantat, trei din cinci, la vremea potrivită, vor zbura liberi şi conştienţi, curaţi şi minunaţi, dar ceilalţi doi vor călca în picioare pe toţi cei care li se împotrivesc sau care doar nu se potrivesc tiparului dezvoltat. Vor lua mereu şi nu vor oferi nimic.

copil

Când copilul ţipă şi bate din picior, părintele trebuie să rămână calm, să vorbească pe un ton scăzut, iar să explice, iar să povestească. Din cei cinci copii, trei vor înţelege că toate lucrurile se pot rezolva cu calm şi vorbă bună, la masa tratativelor, dar ceilalţi doi vor creşte conştienţi că pot să ţipe şi să bată din picior de cîte ori vor ei şi pagubă-n ciuperci dacă se supără ceilalţi.

Când copilul tău care învaţă bine, este politicos, generos, vesel şi încrezător, vine la tine şi-ţi spune că vrea aceeaşi consolă de jocuri cu colegul x cu părinte în partea de sus a lanţului trofic – ramura economică – şi portofelul vostru plânge înfrigurat şi gol de zile bune, ţi se sparge sufletul aşa cum se sparg cărţile de la solitaire când treci la nivelul următor. Ce faci? În disperare de cauză, apelezi la o bună prietenă şi iei împrumut, până la salariu, suma buclucaşă. Din cinci copii, trei vor înţelege umilinţa şi sacrificiul tău pe care, bineînţeles, l-ai ascuns adânc de tot şi vor încerca din puterile lor minuscule să nu te mai pună în aceeaşi situaţie vreodată. Dar ceilalţi doi vor înţelege că se poate trăi şi aşa, că nu este nimic în neregulă să-şi satisfacă orice dorinţă fără să ţină cont de posibilităţile şi dorinţele celor de lângă ei.

Şi dacă nu iei nenorociţii ăia de bani împrumut şi iar povesteşti, şi iar explici şi plângi toată săptămâna de durerea din privirea copilului tău, trei din cinci vor învăţa să-şi ordoneze priorităţile, iar pentru ceilalţi doi vei fi pe vecie părintele care nu a făcut niciun sacrificiu pentru ei. Şi nu vor face, niciodată, nici ei, nimic pentru nimeni.

Îi împovărezi sau nu şi pe ei cu problemele tale?

Dacă vorbeşti, există riscul ca cei trei buni din grup să dezvolte temeri menite să le încetinească şi să le şovăiască drumul drept, dar există şi posibilitatea ca ei să desluşească, cu inocenţa şi puritatea sufletului lor de copii, adevărul şi răspunsul la mare parte din nedumeririle tale. Dacă nu vorbeşti, s-ar putea să fie prinşi cu garda jos la vârsta dezmeticirilor şi să le trebuiască mai mult timp decât ar fi normal să-şi revină. Ceilalţi doi, în ambele cazuri, vor face ce au auzit sau ai intuit, rău, fără să-şi pună întrebări şi fără să caute răspunsuri.

Fiecare dintre noi suntem definiţi de alegerile pe care le facem în viaţă, nu-i aşa? Dar alegerile astea vin din alcătuirea noastră interioară, labirint încă necunoscut pe deplin şi fără de ieşire chiar şi cu firul Ariadnei agăţat la intrare. Simţim diferit, înţelegem diferit şi acţionăm diferit.

Şi noi, părinţii, ce să facem cu cei doi copii?



Citiţi şi

Un bărbat la aproape 50

Inepții?…

Azi a mirosit a iarnă…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,088 views

Your tuppence

  1. Silvia / 9 November 2015 9:45

    E perfect ok asa, noi nu avem decat rolul de a nu le taia aripile, nu de a le forma personalitatea.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. dana / 5 June 2014 14:20

    draga camelia…:)

    asta cu neconditionarea e ceva nou…

    cand eram eu mica nici pomeneala de asa ceva :))))))

    deviza era – bataia e rupta din rai

    si cu ea defilau si parinti si profesori si vecini si toata spita romaneasca :))))))

    implementare 100% :)))))

    so…ce realizam noi, acum, ca adulti…avand copii, o experienta si niste idei in capusor

    e ca nu prea a dat roade metoda traditionala…si nici nu va da vreodata

    …si, dupa cum ii spuneam si unei colege cu gemeni de 3 ani

    relax…relax si capu sus

    noi suntem generatia care simte ca e ceva putred in danemarca

    si pavam un drum nou (citeste ‘bajbaim, cadem, ne dam cu dreptu-n stangu :)))) si tot nu ne lasam”)

    un drum al intelegerii, al rabdarii, responsabilitatii – in care, daca nu ai oarece ingaduinta pentru tine insuti si tarele tale ca om… – nu avem cum face pasi inainte

    in plus, fata de extrema radical de rigida traditionala, acum exista si o pendulare inspre cealalta extrema, in care copilul e un mic rege, fara limite si fara reguli, plus contextul social / scolar agresiv, valori fara de valoare, bun simt canci

    si iaca cei doi, de care vorbeai – adicatelea niste neputinciosi in fata vietii, cladindu-si orice pe spezele si suferinta celorlalti – vesnici neimpliniti si nemultumiti…nefericiti, mai simplu

    so…again

    relax…:) relax and go for it

    in your own way

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  3. Anca / 5 June 2014 0:00

    Oare? Eu ce adolescenti / oameni maturi rai cunosc, fiecaruia i-a lipsit iubirea de care avea nevoie in copilarie. Cel mai trist e cand parintele ii iubeste doar pe copiii care sunt umili. In cel care se impotriveste societatii e un foc periculos, curajul de a te impotrivi. Nu cade bine parintelui. Poate ca de fapt 3 din 5 parinti nu stiu sa iubeasca neconditionat.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. ioana / 3 June 2014 17:46

    Si atunci, noi, parintii, invatam ca ceilalti doi copii sunt pur si simplu diferiti, altfel de noi si ceilalti trei copii, si ii acceptam asa cum sunt..

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. valeria haş / 3 June 2014 16:27

    Camelia – de la mine, nici o piatră. Dimpotrivă! Echilibrul este cel mai bun manual de întrebuinţare al copilului.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro