Și dă-mi vestea pe care nu o așteptai. Și curge-mi râurile de lacrimi, împunge-mi gândurile cu frica ta, iar atingerile pietrifică-mi-le în urme pe pielea arsă de cei ce-ți vor întina amintirea. Iar când sunetul liniștii îți va fi prea greu, când ghearele singurătății îți vor înșuruba în minte găurile apusului iubirii, când vei înțelege diferența dintre alunecare și dor, când vei simți rosul zăngănitului cătușelor disperării de gheață, când focul propriului abis care te mistuie te va înălța dincolo de „aici”, șoptește-mi „iartă-mă” – și te voi primi unde nu e suferință, iar uitarea înlocuiește incertitudinea viitorului.
Căci am murit împreună, dar ai uitat să treci de zidul celor vii în veșnicia iubirii. Căci am gustat voluptos din plăcerea suferinței, dar ai uitat să închizi ochii – ca să amplifici în etern. Căci am plecat de mână spre soare, dar, temătoare, ai fost prea repede arsă în tăcere și te-ai risipit în umbre. Căci te-am trimis și nu ai mai cunoscut drumul înapoi.
Iar verdele, de atunci, este marea în care îți frângi degetele picioarelor cu fiecare pas „sigur” de care te agăți în drumul tău iluzoriu spre tot-nicăieri.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Gelozia – Anatomia unei emoții care ne tulbură relațiile
Ce înseamnă iubirea? Răspunsuri de la copii între 4 și 8 ani
Te iubesc. Te văd. Țin acest moment pentru tine – zen și arta intimității
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
