Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Bărbatul trebuie să facă primul pas, nu femeia

11 July 2018

Ascultam Gershwin și o iubeam. Nu doar când ascultam Rhapsody in Blue, dar piesa aceasta îmi intrase în sânge odată cu mirosul ei (nu era o marcă pe care ai fi putut s-o identifici la prima respirație, era un amestec de feminitate și de pasiune, peste care turnase o picătură de parfum exotic, amintindu-mi de nopțile de vară din Calcuta, curgerea lină a Gangelui, aroma de santal), cu pielea încinsă de sărutările mele care îi dădeau strălucirea fildeșului, cu privirea și cu vocea ei șoptită… Ultima oară când ne văzusem fusese și ultima. Nu pentru că așa intenționasem, ci pentru că așa hotărâse cineva mai presus de noi, să ne iubim atunci ca doi sălbatici, ca doi condamnați la moarte, ca doi combatanți în teatrul de luptă al unui nou război mondial, și să plecăm fiecare pe drumul nostru, fără să ne spunem vreun cuvânt.

Ascult Gershwin și o iubesc mai mult ca niciodată, acum, când am pierdut-o definitiv. Niciodată n-am înțeles de ce n-a putut aștepta să mă maturizez îndeajuns încât să nu-mi fie teamă de pierdere, de rătăcire, de naufragiul sufletesc în care m-aș fi putut afunda… Mă îndepărtam mereu, punând la cale un joc drăcesc al așteptării, al sincopelor total inexplicabile, al răsturnărilor de situație. Lăsam mesaje necitite cu săptămânile, dar era acolo de fiecare dată și mă primea ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, ar fi fost în stare să mă  ia în brațe la fel ca în noaptea aceea, ultima, când i-am spus că simt milă pentru toți oropsiții lumii, mai puțin pentru ea. Atunci i-am văzut pentru prima oară lacrimile, deși a știut să le stăpânească până la capăt, păstrându-le în suflet. De fapt, am intuit și le-am simțit prelingându-mi-se în suflet, ca grele ca picurii tomnateci. Când era fericită, fotografia nori. Îi plăcea marea și citea foarte multă filozofie. Se refugia în ocultism, atunci când nu găsea răspunsuri potrivite unor realități imposibile. Era convinsă la modul absolut, imposibil de schimbat, că bărbatul trebuie să facă primul pas, nu femeia, pentru că asta face parte din prerogativele speciei. Era singura care și-a dat seama că aveam darul previziunii și singura care a crezut în mine, în ciuda nefericirii și a singurătății ei. Simțeam că o stăpânesc atât de bine, răspunsese atât de bine la tratamentul crud pe care i-l aplicasem Dumnezeu știe de ce (acum, reamintindu-mi, mă gândesc cum ar fi putut suporta altcineva timp de 7 ani ceea ce făcusem eu cu ea), eram atât de sigur pe dragostea ei încât îmi trăiam la cele mai înalte culmi orgoliul, un sentiment care îmi dădea neîncetat impulsul de a o răni, curios dacă mă va primi, ca de fiecare dată, cu și mai multă dragoste.

50 shades

Dezvoltase un fel de masochism inexplicabil față de sine, știam că suferă și asta mă făcea bărbat, mai bărbat decât eram în fapt. Mă hrăneam din pasiunea ei, din neputința ei de a se desprinde din povestea noastră, din așteptarea ei și din credința ei că sufletele pereche n-au dreptul să se despartă, mă simțeam ca un fel de Dumnezeu atotputernic, pe care nimeni nu-l putea clinti din autoritatea lui. Era dependentă de mine iar eu îmi savuram deplin independența. Dar nu puteam s-o știu a altuia, chiar dacă asta nu era vina ei sau a altcuiva de pe pământ, se întâmplase și nu puteam să cer nimic, pentru că nu aveam nimic de oferit. Cine poate ști ce s-ar fi întâmplat dacă i-aș fi cerut să lase tot și să mă urmeze? Ce blam moral aveam să îndur întreaga viață dacă ar fi fost nefericită? Ce s-ar fi ales de noi, atunci când nu aveam să mai fim legați prin pasiunea asta nebună, așa cum se întâmplă? Când, de prea mult stat împreună, ne-am fi răcit, dacă asta s-ar fi putut întâmpla vreodată? Nu eram primul, nici ultimul bărbat îndrăgostit de o femeie căsătorită, dar simțeam că, oricâte cazuri aș fi cunoscut, al nostru era cel mai dramatic, cel mai ticălos, mai imposibil dintre toate. Oamenii se îndrăgostesc fatal mereu la momentul nepotrivit. Ceilalți se căsătoresc, fac copii și ajung doi străini (fie că o recunosc sau nu, e inevitabil), doi perfect strangers, cum spun americanii.

Ascult Gershwin, e început de iulie, a plouat mult și speram că se va răzgândi. Nu voi înțelege niciodată cum, iubindu-mă, a putut să rupă orice legătură. Am încă senzația că femeia asta îmi aparține deplin, ca un braț, ca o inimă, și realizez că speranța e cea care ne distruge, pentru că ea ține în viață suferința. Nu suntem singurii, dar asta nu mă consolează acum. Trăiesc pe nisipuri mișcătoare și aș vrea să dau timpul înapoi, să-i ofer pieptul meu și organele vitale dinăuntul lui în schimbul unui zâmbet. O privesc în poze și mi se pare la fel de frumoasă, doar că are cearcăne care îi trădează oboseala. Cu ultimele puteri s-a rupt de mine, și doare al naibii. Nici măcar nu știu ce gândește acum despre mine, mi-e teamă că nu voi mai afla niciodată. Mă consola mereu că într-o viață viitoare vom fi împreună, fericiți. N-aveam niciodată timp de ideile ei ciudate, n-aveam niciodată stare s-o întreb ce își dorește, ce o face fericită, ce carte a mai citit sau la ce film a plâns ultima dată. În absența mea, în singurătate, mă simțeam stăpân.

N-am înțeles niciodată de ce o melodie te poate urca la cer sau coborî în infern cu aceeași intensitate. Ascult Gershwin și aș vrea să mă uit în ochii ei, ca să găsesc toate răspunsurile.

Guest post by Baby

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Norocul Ancăi

Nu ești singură…

Sunt o femeie de 40 de ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
17,333 views

Your tuppence

  1. Ana Maria Pa na / 4 October 2018 19:13

    O povestire incredibila, superba ……mirifica
    Dragostea poate fii atat de frumoasa !!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. A te lăsa mângâiat înseamnă: „Am încredere” – Editor’s Picks | Catchy / 28 July 2018 9:41

    […] am fi. Ne punem mereu întrebări, de unde, cum, cine să înceapă jocul seducției, poate bărbatul, așa cum am primit moștenirea de la predecesoarele noastre, sau poate femeia, dacă ne gândim că […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Ștefania / 24 July 2018 16:44

    “Simțeam că o stăpânesc atât de bine, răspunsese atât de bine la tratamentul crud pe care i-l aplicasem Dumnezeu știe de ce, eram atât de sigur pe dragostea ei încât îmi trăiam la cele mai înalte culmi orgoliul, un sentiment care îmi dădea neîncetat impulsul de a o răni, curios dacă mă va primi, ca de fiecare dată, cu și mai multă dragoste.”…

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Valentina / 13 July 2018 10:36

    Sunt de acord ca sentimentele nu se pot planifica si se poate sa simti ceva pentru cineva căsătorit.Dar, daca amantlacul se întinde pe ani de zile, pentru mine reprezintă descărcare hormonala, curvaraseala, sau cum mai vrei sa ii spui tu.Inseamna ca ambii amanti isi tin partenerii “de rezerva”, tot din scopuri egoiste.Daca ma intrebi pe mine , eu cred ca nu ai iubit-o nici pe sotie, nici pe amanta.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro