La cea de-a 8-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest, unul dintre invitații de onoare a fost regizorul maghiar Béla Tarr. Retrospectiva dedicată a inclus patru dintre cele mai importante filme ale sale:
-  Öszi almanach/Almanac of Fall, prezentat la Festivalul de la Locarno în 1984,
- The Turin Horse (2011), recompensat la Berlinală cu Marele Premiu al Juriului/ Ursul de Argint şi Premiul FIPRESCI,
- Werckmeister Harmonies care a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, în 2000, în sectiunea paralelă La Quinzaine des Réalisateurs
- Sátántangó, un lungmetraj foarte lung – È™apte ore È™i jumătate. Slow cinema. Bazat pe romanul omonim al lui László Krasznahorkai, filmul a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în 1994, ÅŸi este considerat de critică drept unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei.
Sátántangó
Georgiana Mușat a reușit un interviu cum rar mai citești în ultima vreme. În doar 20 de minute a obținut niște răspunsuri memorabile. L-am ales pe cel legat de evoluția sa ca regizor, mai mult sau mai puțin înțeleasă de confrați, critici sau public.
“După Prefab People (n.r. – o dramă de familie în stil ciné-verité), am făcut Almanac of Fall. Dar înainte de Almanac of Fallam făcut Macbeth (n.r. – Tarr a redus Macbeth la două cadre lungi: unul de 5 minute È™i unul de 67 minute) pentru televiziunea maghiară. Și toată imersarea în literatură a ajutat. N-a fost o adaptare, am aruncat jumătate din piesa din Shakespeare. A născut noi posibilități. Mai întâi, ne-am dorit mult să schimbăm lumea È™i am crezut că dacă schimbăm doar societatea o să fie de ajuns. Dar n-a fost de ajuns, pentru că avem rahaturi ontologice cu care să ne ocupăm. Și după ce intri puÈ›in în esenÈ›a lucrurilor îți dai seama că rahatul, de fapt, e cosmic. Apoi a devenit clar. Am zis, ok, lumea noastră va fi terminată. Magazinul s-a închis. ”
Și pe acesta, despre cinema-ul est-european de azi.
“…Societatea asta post-comunistă, post-socialistă, care e în Europa de Est, a intrat într-o mare capcană, pentru că tot capitalismul ăsta răspândit peste tot nu e îndreptat spre oameni, nici măcar nu e un capitalism pe bune. E un melanj cu viziuni feudaliste. …Oamenii vor să fie ghidaÈ›i de un tătic care să îi facă să se simtă în siguranță, la căldură, să primească o sumă fixă de bani într-un interval prestabilit, să aibă o viață constantă, bună. Dar văd acum o generaÈ›ie (care are în jur de 40 ani, nici tânără neapărat, dar nici bătrână) È™i îi zic generaÈ›ia mortgage. Pentru că au facturi de plătit, împrumuturi la bancă, depind de sistemul ăsta feudalisto-paternalist. Eu nu mai vreau să văd filmele lor. Nu sunt suficient de curajoÈ™i. Trebuie să spargi o ușă, nu să baÈ›i discret la ea. Sunt ca niÈ™te oiÈ›e care merg în direcÈ›ia aia confortabilă. Nu e aÈ™a. Mie nu mi-a păsat de nimic È™i nimic n-a putut să mă oprească, aveam un curaj nebun. Asta le spun tuturor: fuck off, trebuie să ai mai mult curaj decât mine!
Interviul integral, aici, pe scena9.Â
Citiţi şi
Nimic în afară de ochii blânzi, prea timizi, nu-l deosebea de restul clasei
