Brigitte Bardot și cei patru soți ai săi: o viață în patru acte

5 May 2025

Brigitte Bardot nu a fost niciodată doar o actriță. A fost fenomen. O frumusețe sălbatică, neîmblânzită, care a redefinit feminitatea în anii ’50 și ’60 și a continuat să sfideze convențiile cu aceeași forță până azi. Iar viața ei personală – cu patru căsnicii, o maternitate controversată și o retragere asumată – reflectă fiecare etapă a unei identități care s-a reinvenat constant.

Roger Vadim (1952–1957): începutul unei legende

Brigitte Bardot și Roger Vadim în Cannes în 1955. (Shutterstock)

Brigitte Bardot avea doar 18 ani când s-a căsătorit cu regizorul Roger Vadim, în vârstă de 24 de ani la acea vreme, pe 20 decembrie 1952. Soțul ei avea să o lanseze, de altfel, în rolul care i-a adus recunoaștere internațională – Juliette din filmul Și Dumnezeu… a creat femeia. Însă, până în 1956, căsnicia lor începea să se clatine, după ce Bardot s-a îndrăgostit de colegul ei de platou, Jean-Louis Trintignant, care era însurat la vremea respectivă. Căsătoria cu Vadim s-a încheiat în 1957.

Cu toate acestea, relația dintre cei doi a rămas una cordială. S-au reunit pentru filmele Please, Not Now! (1961) și Love On A Pillow (1962). Chiar și decenii mai târziu, Vadim a vorbit cu admirație despre prestația ei din Și Dumnezeu… a creat femeia, în special despre celebra scenă în care dansează desculță. „Nu era nimic șocant în ceea ce făcea Brigitte. Ceea ce provoca reacții era senzualitatea ei naturală,” a declarat el într-un interviu acordat Associated Press în 1988, citat de The Guardian.

Roger Vadim s-a căsătorit de patru ori după despărțirea de Bardot, inclusiv cu Jane Fonda (între 1965 și 1973). Ultima lui soție a fost actrița Marie-Christine Barrault, cu care a rămas până la moartea sa, în anul 2000, la vârsta de 72 de ani.

Jacques Charrier (1959–1962): între iubire și respingere

Brigitte Bardot și Jacques Charrier după nuntă, în Louveciennes, France. (AP/Shutterstock)

După despărțirea de Jean-Louis Trintignant, Brigitte Bardot a început o relație cu actorul, producătorul și artistul francez Jacques Charrier. A rămas însărcinată, iar cei doi s-au căsătorit pe 18 iunie 1959. La începutul anului următor, pe 11 ianuarie 1960, s-a născut Nicolas-Jacques Charrier – singurul copil al lui Bardot.

Totuși, relația nu a fost una liniștită. În memoriile sale, Initiales BB, Brigitte a mărturisit că nu a fost fericită atunci când a aflat că este însărcinată, potrivit The Sydney Morning Herald. În aceeași perioadă, presa a relatat despre o presupusă aventură a sa cu actorul Glenn Ford. Căsnicia s-a destrămat în 1962, iar Nicolas a fost crescut în mare parte de tatăl său, cu foarte puțin contact cu mama lui.

Publicarea autobiografiei a stârnit reacții puternice: atât Jacques Charrier, cât și fiul lor au încercat să o dea în judecată pentru daune morale. Brigitte nu a fost invitată la nunta fiului său, în 1982. Cu toate acestea, în anii recenți, relația dintre ei pare să se fi reparat, cel puțin parțial.

Gunter Sachs (1966–1969): dragoste în stil baroc

Brigitte Bardot și Gunter Sachs în ziua nunții lor în 1966. (ANL/Shutterstock)

După o relație de doi ani cu muzicianul Bob Zagury, Brigitte Bardot s-a îndrăgostit de milionarul german Gunter Sachs. Cei doi s-au căsătorit pe 14 iulie 1966, în Las Vegas, însă mariajul a durat doar câțiva ani, sfârșindu-se prin divorț pe 7 octombrie 1969.

Totuși, Gunter s-a remarcat prin romantismul său spectaculos: celebru rămâne gestul în care a trimis un elicopter să arunce o ploaie de trandafiri roșii peste vila La Madrague, proprietatea lui Brigitte de pe Coasta de Azur. „Nu ți se întâmplă în fiecare zi ca un bărbat să îți arunce o tonă de trandafiri în grădină,” a scris Bardot în autobiografia sa, Initiales BB, citată de The Independent.

Iar gesturile nu s-au oprit aici. După divorț, Brigitte și-a vândut inelul de logodnă opulent, însă Gunter l-a căutat, l-a recuperat și i l-a înapoiat, lăsând-o, fără îndoială, uimită. „Cunoscusem și iubeam deja mulți bărbați, avusesem relații pasionale,” scrie Bardot despre prima întâlnire cu Sachs. „Dar în acea seară am fost hipnotizată. Parcă pluteam, ca și cum Gunter m-ar fi purtat într-o lume de basm pe care nu o cunoscusem niciodată și n-aveam s-o mai cunosc.”

Gunter Sachs s-a sinucis în 2011, la vârsta de 78 de ani, potrivit The Daily Mail.

Bernard d’Ormale (din 1992): retragerea conștientă

Cu Bernard d’Ormale în Italia, 26 iulie 1997 (Sama/Shutterstock)

Într-un contrast marcant cu trecutul ei tumultuos, al patrulea mariaj al lui Bardot este o poveste despre liniște.

Brigitte a avut mai multe relații după despărțirea de Gunter Sachs, însă s-a recăsătorit în cele din urmă cu omul de afaceri și politicianul de dreapta Bernard d’Ormale, în 1992, la vârsta de 58 de ani. Căsătoria lor a fost, potrivit relatărilor, o ceremonie intimă. Potrivit The New York Times, nunta a avut loc într-o „mică capelă de lemn” din Norvegia.

„La două săptămâni după ce ne-am cunoscut, Brigitte l-a sunat pe Nicolas [fiul ei], pentru că voia să mă cunoască, și am fost de acord să-l vizităm în Norvegia,” a povestit Bernard, citat de PEOPLE. „Chiar înainte să plecăm, mi-a spus: «De ce nu ne căsătorim cât suntem acolo?» Așa că am făcut-o. Dar în liniște. Nu sunt un om al reflectoarelor. Doar prietenii noștri apropiați au știut.”

De atunci, trăiesc retrași în Saint-Tropez, înconjurați de animale și activism.

După ani de scandaluri, expunere și neînțelegeri publice, Bardot a ales tăcerea – dar nu pasivitatea. Prin Fundația Brigitte Bardot, continuă să militeze pentru drepturile animalelor cu aceeași pasiune cu care altădată juca în fața camerei.

Brigitte Bardot azi: fragilitate fizică, forță interioară

În septembrie 2024, Brigitte Bardot a împlinit 90 de ani.

Brigitte Bardot, 90 de ani: “Nu-mi poate păsa mai puțin de vârstă! Nici nu am observat-o venind. Nu este aici.”

Deși nu mai apare în public, ea rămâne o figură intens mediatizată în Franța. În vara lui 2023, a suferit un episod de dificultăți respiratorii cauzate de un val de căldură extremă. Soțul ei, Bernard d’Ormale, a intervenit prompt și a povestit că actrița a primit oxigen, dar nu și-a pierdut cunoștința. „La vârsta ei, căldura devine greu de suportat. Trebuie să fie protejată, liniștită,” a declarat acesta.

Departe de platouri, Bardot trăiește o viață simplă, în acord cu ceea ce a devenit între timp esențial pentru ea: liniștea, natura, loialitatea necuvântătoarelor.

Fiecare căsnicie a fost o etapă. Fiecare despărțire – o asumare. Și fiecare alegere – un fel de a-și salva libertatea. Brigitte Bardot a iubit intens, a greșit public, a trăit cu sinceritate și s-a retras cu demnitate. La 90 de ani, nu mai are nevoie să joace vreun rol. Povestea ei e deja un clasic.



Citiţi şi

Brigitte Bardot nu crede că poți iubi bărbații și să fii feministă. Ce mai înseamnă să fii feministă azi?

Brigitte Bardot, 90 de ani: “Nu-mi poate păsa mai puțin de vârstă! Nici nu am observat-o venind. Nu este aici.”

My Week with Marilyn

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Sorana / 6 May 2025 9:10

    *la cat mai grabnică pieire, cu celeritate chiar, frantei

    Reply
  2. Sorana / 6 May 2025 9:07

    La cat mai greu grabnică pieire acestei penibile tari numite Franța!! O țară cu oameni de cea mai calitatea cea mai îndoielnică, de epave din punct de vedere uman, intelectual și moral! Sper din tot sufletul că Franța sa fie stearsa de pe glob, voi jubila când pocitul năsos Macron și navastul vor crapa!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro