Bufonade

29 November 2020

Sunt make-up artist și până de curând îmi câștigam existența în slujba acestei vocații. În proiectele mele eram însoțită de alți artiști, prin urmare, lumea mea orbitează în jurul oamenilor asemenea mie.

De curând, niște prieteni, mai exact Tibi Băncilă și Ciprian Teodorescu, au inițiat un proiect pe care l-au denumit #hugtheartists, care are drept scop reuniunea, sub o oximoronică îmbrățișare în vremuri de Covid, a tuturor artiștilor pentru a o voce comună care să ne trâmbițeze nevoile pandemice. Oamenii au ieșit în stradă și au cântat din spatele unui panou din pexiglas arătând că există și că guvernanții au uitat de ei. Au uitat într-un asemenea hal, încât în schema indemnizațiilor pentru sfera culturală au fost omiși cu exactitate. O scrisoare deschisă, pe ai cărei inițiatori nu îi cunosc, altfel i-aș menționa cu respect, adresată Domnului Prim-Ministru Ludovic Orban, Domnului Ministru al Culturii Bogdan Gheorghiu și Doamnei Vicepremier Raluca Turcan, spune drept așa:

”…citind cele cinci măsuri vizate în schema de ajutor de stat am observat că acestea se adresează doar operatorilor culturali, organizatorilor de festivaluri și evenimente culturale, organizatorilor de evenimente muzicale și stand-up comedy, vânzătorilor de bilete, librarilor și editorilor, artiștii nefiind incluși în niciuna dintre aceste măsuri”.

Mie mi se pare comic de-a dreptul faptul că organizatorii de evenimente, a căror activitate este dependentă de prestațiile artiștilor, vor avea indemnizație, însă nu și artiștii.

Încă din cele mai vechi timpuri artiștii erau niște bufoni a căror menire era să-și amuze stăpânii. Fiecare venea cu îndeletnicirea lui și întreținea atmosfera. Cu timpul, stăpâni au devenit din ce în ce mai mulți așa că, fiecare bufon a pus un preț pentru scamatoriile lui. Tot timpul am considerat că arta se măsoară prin ce transmite creația și nu prin prețul pe care îl primești ca să creezi. Dar chiar și așa, mi-am pus un preț. M-a durut acut mercantilizarea asta a mea, dar aveam de plătit facturi și oricât de bună aș fi în ceea ce fac, directorul de la banca unde mi-am făcut creditul ipotecar nu dă nici trei parale chioare pe arta mea.

Concept & MUA: Carmen Sveduneac

Model: Daria Tache

Că tot am pomenit de trei parale, îmi amintesc de un proiect pentru care trebuia să așezăm pe capul unor modele niște pene de struț pe care să le integram prin machiaj într-un concept de carnaval. Pe lângă faptul că am făcut febra musculară ridicând penele de struț (cântăreau cât un sac de ciment) nu știam cum să mascăm vinețeala ochilor purtătoarelor, chinuite de o așa istovitoare sarcină. Cum negrul acoperă tot, le-am trimis pe „cabaretinele” noastre arătând ca niște urși panda. Tot ca niște urși panda tropăiau teluric săracele zguduind pasarela. La final a venit cineva, ne-a măsurat pe toate din cap până în picioare cu o expresie de îndoială: parcă ceva nu se potrivea cu ce avea el în cap înaintea angajării noastre! Era un domn zvelt, cu un inel de smarald pe degetul arătător și un trabuc, la fel de gras, fumegând în colțul stâng al gurii. Nici penele de struț de pe capul unor silfide de 45 de kg nu se potriveau, dar ce să-i faci?! Nu e lucru ușor să ții vertical niște blocuri de ipsos pe țeastă, doi ananași gravitând din sfârcuri cu doar un triunghi reflectorizant acoperindu-ți pubisul. Nici de machiat niște bocitoare n-a fost ușor! Fix trei parale am primit pentru proiectul ăla. Și pe alea a trebuit să le împărțim între noi. Dar numele meu a apărut la televizor și am fost faimoasă pe scara blocului!

Îmi mai aduc aminte de o reclamă pentru care o prietenă pictoriță trebuia să picteze niște vaci. Vopseaua mov a costat mai mult decât a primit ea pentru îmblânzitul vacilor și maratonul cu aerograful pe la ugere. După finalizarea filmărilor i-am zis că și experiența e un câștig!

Îmi mai amintesc de Miriam, pe timp de zi era șamponăreasă într-un salon, iar pe timp de noapte cântăreață. Venea la mine să o fac frumoasă înainte de spectacole, însă după ce am învățat-o să se machieze singură, tot ce mi-a rămas de pe urma prieteniei noastre a fost un magistral dans din buric pe care nu l-am mai folosit în fața niciunui amorez. A fost o umilință din care încă nu mi-am revenit.

Dar revin la scopul acestor rânduri: ce putem face noi artiștii în momentele astea? Bufonade! Asta putem face! Titanicul s-a scufundat pe muzică de Bach!

Numele meu este Carmen, sunt make-up artist și mi-e frică că de data asta arta nu mă va salva! Dar ne putem salva singuri dacă stăm în casă! Eu promit c-o să stau creativ!

Piesa-i gata, trag oblonul

Hei, ce virus e afară!

Dacă v-au plăcut bufonii,

Mai poftiți și-n altă seară!

Mă înclin!

Vă las aici pagina artiștilor reuniți sub haștagul sus amintit, pe mine sper că mă știți deja, mă găsiți după nume.

Cele bune,

Carmen Sveduneac



Citiţi şi

Pentru lideri, caracterul va fi decisiv

Despre pandemie, libertate și alte nebunii cu un medic din prima linie

Yuval Noah Harari: Lecții după un an de Covid

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro