Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Seruri, creme și uleiuri de îngrijire a tenului. Când și cum le folosim?

1 May 2020

Până de curând, cunoștințele noastre despre îngrijirea tenului se limitau la demachiere, cremă de zi și de noapte, eventual cremă pentru conturul ochilor. Astăzi există o multitudine de seruri și loțiuni de îngrijire, de nu mai știi ce să alegi și cum să le folosești.

Înainte de toate, vreau să precizez din start că vă voi vorbi despre produse cosmetice de întreținere a tenului, produse care amână procesul de îmbătrânire sau previn apariția unor probleme ale pielii, și nu de produse dermatologice. În cazul în care vă confruntați cu iritații, prurit, erupții, comedoane, acnee, pete pigmentare (melasmă), cuperoză ori disfuncții ale pielii pentru care încă nu aveți un diagnostic, sfatul meu este să nu întrebați farmacistul, să nu căutați răspunsuri pe internet, ci să va adresați unui medic dermatolog.

Spre deosebire de organele noastre interne, pielea este organul cel mai expus factorilor de mediu, în special pielea de pe mâini, față, gât și picioare, adesea cele mai descoperite părți ale corpului. Pentru a face față substanțelor chimice din aer cu care vine în contact, pielea trebuie protejată.

Fiecare celulă din corpul vostru este de acord să lucreze pentru bunăstarea întregului, iar bunăstarea sa individuală ocupă locul doi. Dacă este necesar, va muri pentru a proteja corpul și de multe ori o face. O celulă ține legătura cu toate celelalte, refuzul comunicării nu este o opțiune. Celulele au capacitatea de a se adapta pentru a putea reacționa în situații critice, celulele admit că toate sunt importante în egală măsură și că fiecare funcție din corp este interdependentă cu cealaltă. Celulele se supun unui ciclu universal de odihnă și activitate.

Haideți să fim una cu celulele din care suntem plămădiți și să învățăm din înțelepciunea corpului nostru!

După cum bine știți cel mai important lucru este hidratarea, însă alături de produsele de hidratare îmbunătățite cu colagen (care redă elasticitatea pielii) și acid hialuronic (care asigură retenția apei în celule) mai este nevoie de o multitudine de vitamine care să ne întărească imunitatea pielii.

Aici ne vin în ajutor serurile. În funcție de tipologia pielii noastre și de efectul urmărit putem avea nevoie de următoarele vitamine:

Vitamina C – un puternic antioxidant, întârzie semnele îmbătrânirii, stimulează producția de colagen, îmbunătățește elasticitatea pielii, reduce pigmentarea pielii, uniformizează tenul și susține regenerarea pielii.

Vitamina E – un antioxidant puternic, are efect activ anti-îmbătrânire, regenerator și protector.

Vitamina A  sau retinolul, derivat din vitamina A – esențială pentru dezvoltarea țesuturilor, pentru regenerare și procesul de cicatrizare, reglementând creșterea celulelor epidermei. Având în vedere că este un produs uleios se recomandă folosirea serurilor pe bază de vitamina A după aplicarea serurilor pe bază de apă (dupa vitamina B3 sau panthenol)

Vitamina B3 sau niacinamida – benefică pentru pielea problematică, în caz de acnee, exces de sebum, roșeață, hiperpigmentare, inflamații. Întărește bariera naturală, îmbunătățește aspectul, hidratarea și tonusul pielii.

Panthenolul – recunoscut pentru efectul calmant, reparator, hidratant și antiinflamator al pielii. Îl întâlnim  frecvent și în produsele destinate fortificării și înfrumusețarea părului.

Alături de vitaminele enumerate putem apela și la activi cosmetici:

Acidul hialuronic: prezență naturală în piele, el se pierde odată cu înaintarea în vârstă. Este un un factor ideal de hidratare natural, are proprietăți lubrifiante, formând un strat protector și umectant pe piele.

Acidul kojic este un activ cosmetic apreciat pentru diminuarea petelor maronii (hiperpigmentare, melasmă) și inhibă producția de melanină.

Acizi fructe AHA sunt cunoscuți pentru efectul antirid. Sunt un bun exfoliant și stimulează reînnoirea celulară. Exfolierea ajută la diminuarea petelor pigmentare de pe urma coșurilor sau a melasmei.

Alantonina este un bun cicatrizant, reduce iritația, are un efectul regenerator și este bine tolerat de orice tip de piele. Se folosește și în cremele pentru copii.

Coenzima Q10 este un activ cosmetic antioxidant forte recunoscut pentru protecția deosebită pe care o conferă pielii împotriva îmbătrânirii premature. Limitează degradarea colagenului pielii.

Colagenul netezește pielea redă elasticitatea și sporește fermitatea. Contribuie la menținerea hidratării optime și încetinește apariția ridurilor.

Extractul de ceai verde calmează iritațiile, este antiinflamator și  îmbunătățește fermitatea pielii.

Extractul de melc are proprietăți de vindecare și de regenerare, diminuează petele pigmentare însă secretul de la baza extractului de melc constă în prezența alantoninei.

Gelul de aloe vera este un  panaceu pentru piele, este folosit pentru efectul regenerator, reparator, cicatrizant și hidratant al pielii.

Peptidele stimulează simultan producția de colagen și protecția împotriva degradării colagenului, cu eficacitate înaltă anti-rid. Relaxează mușchii responsabili de formare a ridurilor de expresie.

Ureea prezentă atât în preparate cosmetice cât și dermatologice este apreciată pentru efectul intens hidratant și keratolitic. Îmbunătățește textura și aspectul pielii, exfoliază blând și reduce uscăciunea pielii.

Regula de aur!

Ultimul strat de produs aplicat pe față va fi și cel mai gras produs. Uleiurile creează o barieră, iar produsele pe bază de apă nu vor mai avea acces direct la celule, de aceea trebuie aplicate ultimele.

Serurile ori cremele îmbogățițe cu vitamine pot fi folosite la orice vârstă, spre deosebire de anumiți activi cosmetici (excepție alantonina și pantenolul) recomandați după vârsta de 25 de ani.

Pentru a obține însă rezultate în urma folosirii lor recomand exfolierea pielii o dată la trei zile. Celulele moarte trebuie îndepărtate pentru ca vitaminele să ajungă să le hrănească pe cele vii, care au nevoie de ele.

Sfaturi utile

  • Pentru pielea din jurul ochilor alegeți o crema care să aibă peptide, acestea stimulând producția de colagen.
  • Crema de noapte este bine să conțină retinol, dușmanul îmbătrânirii.
  • Dacă vă confruntați cu ochi umflați, evitați produsele pe bază de acid hialuronic, acesta având proprietatea de a reține apa în celule, deci vă va mări pungile de sub ochi. În aceste cazuri recomand cremele pe bază de cafeină. Acest ingredient este vasoconstrictor, astfel încât vă va ajuta să eliminați excesului de fluide din celule.
  • Pentru cearcăne recomand cremele cu acid kojic pentru depigmentare și vitamina A sau retinol pentru o hidratare intensă.
  • Alături de aplicările locale, un ritual pe care nu trebuie să-l neglijați, după vârsta de 35 de ani, se recomandă injectarea la nivelul feței și a gâtului a unor cocteiluri de vitamine și compuși activi  prin diverse proceduri cosmetice: mezoterapie, mezopen, dermapen etc. A nu se confunda aceste terapii de întreținere a pielii cu injectarea de fillere, care modifică geometria feței. Pentru evitarea durerii se aplică anestezice locale, așa că n-ar trebui să vă fie foarte teamă.
  • După fiecare exfoliere recomand măștile faciale. Există o multitudine, cu vitamine și compuși diferiți și alternați-le astfel încât să acoperiți toate nevoile celulelor tegumentului.

Sper să va fie utile informațiile, iar data viitoare când vă aflați în fața rafturilor de produse cosmetice să știți ce să alegeți. Când o fi să ieșiți afară, folosiți protecție solară. Și mască. Din aia fără vitamine. 🙂

***

Cum va mai trece ceva vreme până să ne vedem față în față, m-am gândit să organizez un curs online dedicat sprâncenelor. Mai multe detalii privind înscrierile si programa cursului Sprâncenele de la A la Z veți găsi în eveniment.

Vă invit să apreciați și organizatorul evenimentului, Beauty Crew, mobile beauty on demand, un proiect inedit în România la care eu țin foarte mult și sper să ne revenim, să ne putem bucura de el pe piața autohtonă.

Vă îmbrățișez eteric și vă trimit toată energia mea bună!



Citiţi şi

5 greșeli care te îmbătrânesc

Votăm pentru picioarele frumoase

Mici schimbări care îți fac vara mai frumoasă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro