Doamne, sunt aşa de încântată de gradul de înţelepciune dobândit odată cu vârsta, că nu ştiu cui să mulţumesc! Credeţi-mă, dacă aveţi nevoie de sfaturi, nu ezitaţi. Nu mă pricep la toate, dar improvizez tare bine… Nu mai departe de azi, am dat un sfat extraordinar după standardele mele. Dar mai bine să judecaţi voi, să nu credeţi că mă laud aiurea. Mă sună prietena mea, turbată de nervi.
– Mikișooooor, ajutoooor!
– Ce e, ce s-a întâmplat, aoleuuuu?! țip şi eu calmă şi imperturbabilă.
– Nu pot să curăț acvariul!
– Aoleu, de ce?
– Nu pot scoate peştii!
– Aoleu, de ce? întreb din nou, dând dovadă de o completă lipsa de imaginaţie în ceea ce priveşte dinamica întrebărilor care te pot duce la un moment dat către un răspuns pertinent.
– Pentru că nu-i pot prinde! Pe ei, pe peşti…
Nu ştiu de ce crede prietena mea că aş putea să am un răspuns pentru ea, dar nici nu contează. Simt presiunea încrederii ei pe umerii mei, aşa că fac eforturi. Încep să umblu năucă prin palatul minţii mele, deschizând şi închizând sertare, în căutarea capitolelor despre peşti. Cu ocazia asta, îmi dau seama că palatul minţii mele este în fapt o magherniţa din chirpici, unde pe un scaun stau aruncate nişte amintiri de ieri amestecate cu nişte frânturi de amintiri de cine ştie când.
În timpul ăsta prietena mea aşteaptă la celălalt capăt al firului.
-Mikișor, mai eşti?
– Da!
– Ce faci acolo?
– Încerc să gândesc ca un peşte.
– Încerci să ce? Miki, mă sperii.
– Nunu, sunt bine, zău. Ştii ce cred? Cred că ar trebui să le anticipezi mişcările.
– Să anticipez mişcările peştilor?
– Da,da! zic eu foarte convinsă.
Deşi nu i-am dat niciodată vreun motiv să facă asta, prietena mea încă ascultă ce prostii debitez. Eu cred că în adâncul sufletului ei ştie că bat câmpii, dar vrea să am dreptate măcar o dată, poate ca să-şi poată explica de ce e prietenă cu mine. Mai trece puţin timp, în care bănuiesc că se chinuie să descopere un tipar comportamental al celor trei peşti pe care îi are.
– Nu merge. Aleargă brownian, ca nişte ameţiţi. Nu mai am răbdare, m-am enervat.
-Hmmm, găsesc eu de cuviință să mormăi, punând mai repede la îndoială capacitatea de anticipare a prietenei mele, decât faptul că peştii aleargă de-a-mboulea fără vreun algoritm.
-Ok, mă repliez imediat. Cu ce îi prinzi? Ai un minciog, ceva? întreb eu preţioasă.
-Normal, doar nu credeai că încerc să-i prind cu două degete..
-Gata, ştiu, zic, comutând de la planul A la planul B. Te-ai gândit să le arzi câte un minciog de-ăla în cap? Nu cât să-i omorî, dar să le f*ţi puţin direcţia?!
Prietenă mea râde, sau plânge, nu-mi dau seama exact. Eu încă mă uit la magherniţa din capul meu, palatul minţii vezi-doamne. Sherlock e ficţiune.
Pe Mihaela o găsiți și aici.
Citiţi şi
Venus în Pești (11 martie – 5 aprilie 2024) – de ce atragi toate privirile
Jurnal de Arizona – Femeia care îmbrățișează cactușii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
