Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Care este diferenţa dintre Eu şi Voi

31 March 2011

“Care este diferenţa dintre mine şi tine? Vorbeşti frumos, dar nu faci ceea ce trebuie să faci!” Phish


Site-ul meu, http://kingofromania.com/, este intitulat “Sunt mult mai român decât tine!” şi totuşi paşaportul meu continuă să rămână albastru. Şi m-am gândit foarte mult la care este cu adevărat diferenţa între a fi român şi a fi american.

Desigur, nu mă refer la sensul juridic – ambasadele şi guvernele se ocupă de aceasta. Nici nu mă gândesc la limbile vorbite sau la caracteristici fizice, modă, haine, sport, muzică sau orice altceva care este superficial. Eu mă refer la linia de demarcaţie între culturi, mentalităţi, atitudini, perspectivă şi, da, chiar şi la suflet. La ceea ce mă face să rămân american, chiar şi atunci când fac mămăligă sau cânt “Dulce-i vinul ghiurghiuliu…” în timp ce-mi spăl hainele într-un lighean. Şi la ceea ce îl face pe vecinul meu să rămână român în timp ce se uită la Jay-Z pe MTV, mănâncă pui de la KFC şi vorbeşte la iPhone.De câţiva ani buni, de când sunt aici, am citit o mare parte din literatura română şi filosofie, am avut timp ca toate să se aşeze. Am vorbit cu oamenii şi – mai important – i-am ascultat pe cei de aici, din România, şi mă tot gândesc la acest subiect.

Iată ce cred eu: ca societăţi, America şi România sunt precum doi adulţi care au avut copilării foarte diferite. Amândouă se pot îmbrăca în aceleaşi haine şi pot vorbi aceeaşi limbă, dar pe dinăuntru fiecare îşi poartă trecutul imprimat în suflet. America a avut o copilărie foarte dificilă, cu multă suferinţă fizică. Totuşi, oricât a fost de greu – frig, foame, trăit într-un cartier devastat de violenţă şi moarte, întotdeauna a existat cineva acolo, care să  spună: “Poţi să o faci! Te sprijin! Am încredere că poţi reuşi!”

Copilăria României, prin comparaţie, este ca un basm. Foametea a fost aproape necunoscută. Oamenii se plimbă pe străzile fără frică. Aproape nimeni nu deţine o armă şi să auzi un foc e mai rar decât un tunet din senin. Dacă te îmbolnăveşti, poţi să te duci la doctor, iar probabilitatea ca poliţia să-ţi spargă uşa şi să te ducă la închisoare este practic zero. Dar în faţa greutăţilor, există o suferinţă a spiritului colectiv. Românii nu se amestecă să corecteze greşelile, nu se face nimic, peste toate există un cor care intonează “Viaţa e de rahat, e îngrozitor, toată lumea este duşman, sărăcia este aproape imposibil de evitat în viaţă şi lupul va fi întotdeauna la uşă.”

Vorbind de aspectul fizic, de trupuri, nu sunt mulţi oameni obezi în România. Cu toate acestea, aproape fiecare român pe care îl cunosc eu este moale şi slab în suflet. La vechiul meu loc american de muncă, glumeam că nu sunt grele primele 40 de ore de muncă dintr-o săptămâna, ci ultimele 40. În România, unde este ilegal să lucrezi mai mult de 48 de ore pe săptămână, românii încă se plâng.

Eu nu cunosc un singur român care în ultimii 20 de ani să fi răbdat de foame 24 de ore, 48 sau chiar mai mult. Nu ştiu niciun român care a rămas vreodată involuntar fără adăpost, care a trebuit să doarmă într-o rulotă, care a fost blestemat cu o dependenţă de heroină, care a fost trântit cu capul de asfalt de către poliţie, care a văzut îngrozit o armă încărcată îndreptată spre el, care şi-a amanetat verigheta ca să cumpere scutece pentru copil, care a avut trei locuri de muncă în şir. Dar fiecare american pe care îl cunosc fie a trebuit să facă ceva din acestea, fie ştie pe altcineva care a trebuit să le facă.

O mulţime de români sunt confuzi despre ce se întâmplă în America pentru că se iau după ce văd la televizor: oameni luminoşi şi strălucitori şi cred că asta e viaţa reală. Dar când americanii se uită la aceleaşi emisiuni, ei ştiu ce sunt – o fantezie, la fel ca aceea cu un instalator care este invitat de către o gospodină cu silicoane la o partidă de sex rapid într-un film porno. Este o poveste frumoasă, probabil, dar în niciun caz nu o confundă cu realitatea.

Şi totuşi, în ciuda foamei, violenţei, disperării, în America, moralul este (aproape întotdeauna) mare. Nu contează cât de tare se pot înrăutăţi lucrurile, un american va avea în continuare o sclipire în ochi şi va spune: “Anul acesta viaţa mea se va schimba în bine! În acest an, voi reuşi! Nu contează ce se întâmplă, eu pot!” Asta şi pentru că aude în jurul lui încurajările celorlalţi care îi spun “Poţi!”. Şi fiecare american “ştie” că orice copil poate creşte să
devină un astronaut, un doctor, un pilot de vânătoare, o prinţesă, o balerină sau chiar Preşedinte al Statelor Unite.

De aceea sunt nedumerit când îi văd pe români pe stradă atât de încruntaţi, ursuzi, posaci şi laconici. România este totuşi o ţară unde ar putea fi belşug de hrană, unde femei în vârstă şi copii mici pot merge pe străzi în siguranţă, unde poliţia e obligată să-ţi dea un avertisment înainte de a te împuşca, unde nici măcar casierii de la banci nu lucreaza în spatele unui geam anti-glonţ, unde paznicii sunt înceţi şi în vârstă şi nu prea au treabă. Ţara unde oamenii pot lăsa fără grijă câinii sau cărucioarele cu copii în faţa unui magazin, unde toată lumea primeşte săptămâni de concediu plătit şi are întotdeauna timp pentru o cafea şi o bârfă.

Şi totuşi, românii sunt temători, mereu îngrijoraţi că pot fi înşelaţi, atacaţi în vreun fel, sau se tem că pot suferi. Ei cântă “Când ai bani, ai şi duşmani” sau “Ce perversă e lumea şi rea” şi dacă ai fi un vizitator oarecare, niciodată nu ai avea de unde să ghiceşti că oamenii ăştia trăiesc cu teamă, fără speranţe şi au un pesimism cinic. Te-ai uita la viaţa lor uşoară şi ai putea să-ţi imaginezi că ei sunt cei fericiţi, care râd şi zâmbesc, au speranţa în ochi şi abordează problemele de viaţă cu optimism şi entuziasm.

Dar nu, e invers. America este ţara celor care pot ajunge de la “zdrenţe la bogăţii”. America are oameni abandonati, neglijaţi, copii abuzaţi, dar cine se ridică deasupra problemelor, va reuşi. America este ţara în care un adolescent şi un om care a picat la facultate au format compania care a creat iPhone-ul atât de iubit. America este locul unde un alt student fără diplomă a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Tot în America a existat  un copil care a fost grav abuzat de tatăl său alcoolic, un copil care a crescut sărac şi numai la vârsta de 65 ani, dupa ani de zile de muncă grea, a reusit în sfârşit să creeze KFC. Şi acum în fiecare mall din Romania, acel om în vârstă, cu ochelari şi cravată, îi priveşte pe toţi clienţii. Şi tot în America a mai fost un copil de culoare, crescut într-unul dintre cele mai violente ghetouri din New York City, care la 12 şi-a împuşcat fratele. Iar acum se aude cântând la televizorul vecinului meu.

Poate greşesc, dar cred că asta ne deosebeşte, cum reacţionăm în faţa paharului: vedem doar câteva picături şi ni-l imaginăm că în curând va fi din nou plin sau plângem cu disperare pentru cât de puţin a mai rămas. Spunem “Ce pot sa fac eu?” sau ridicăm braţele a neputinţă şi ne tânguim că lucrurile nu se vor schimba vreodată.

În acest sens – şi doar în acest sens – aş vrea ca vecinii mei să fie americani. Aş vreau ca ei să poată râde împreună cu mine când las maşina stropită de noroi parcată ilegal pe trotuar, când stau la coadă în piaţa aglomerată şi vorbesc despre legume, când dansez pe holurile trenului cu oameni necunoscuţi şi când strâng gunoiul de pe marginea drumului pentru Let’s Do It, Romania. Deoarece este greu să ai senzaţia că eşti singurul om din această ţară frumoasă care se trezeşte în fiecare dimineaţă cu un zâmbet pe faţă, fericit şi cu chef de viaţă. Foarte, foarte greu.

 



Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,558 views

Your tuppence

  1. Radu / 7 January 2012 0:26

    De când am descoperit site-ul tău acum vreo oră tot observ obsesia asta despre trecutul roz al României și absența foametei. Am fost șocat să constat să te văd scriind că dictatura lui Ceaușescu a fost pentru români ‘a good deal’ și ‘a piece of cake’. Eu cred că ori ești tragic dezinformat de niște români mai bezmetici pe care poate i’ai întâlnit ori ai tu vreo problemă de judecată. În general, e amuzant să constați cum marca omului educat din orice țară, dar parcă în special din țări ca România și Statele Unite e să creadă că țara lui e cea mai nasoală din câte există. La noi cu pretinsul cataclism istorico-apocaliptic al comunismului, cu așa-zisa ‘sărăcie’ și tot felul de alte prostii, la voi cu obsesiile anti-instituționale mic-americane ( gen guvernul conspiră mereu să ne înrobească, corporațiile lacome să ne îndobitocească etc. ).

    0
    0
    Reply
  2. jay jay / 29 June 2011 17:26

    mai baiete… esti mult pe langa… stay in school

    0
    0
    Reply
  3. Iulian / 29 June 2011 14:42

    Măi, Sam..
    tu, în mod evident, ești mai american decât mulți americani.. român-deloc!!!
    în primul rând, dacă te consideri “mai român decât noi”, nu ai încerca sî scoți în evidență aceste așa-zise diferențe de mai sus..
    apoi.. nu-ți voi pretinde, precum colegul Katalyn, să aștepți câteva generații, să-ți îngropi oasele pe tărâmuri românești etc. pentru a te considera român, dar este mai mult decât evident că, cu o astfel de atitudine defăimătoare (pe care o avem și noi, mulțumim frumos) la adresa pretinșilor conaționali, ei bine, nu vei fi mai român sau la fel de român ca noi.
    nu uita: poate mulți români au ajutat la crearea SUA, o mulțime de europeni s-au mutat acolo și au apărut strămoșii tăi și, în definitiv, tu! ca acum, după jumătate de mileniu, să vii să ne scoți ochii că noi nu ne mai (re)cunoaștem originile și nu mai ținem la valori naționale și chipurile ne-am denaturat în asemenea hal din punct de vedere social că aproape ți-e, chipurile, rușine cu noi.. e de-a dreptul penibil.. tipic american, aș îndrăzni.. amice, news flash: AMERICA NU E ETALON, CUM AI ÎNVĂȚAT LA ȘCOALĂ! de unde știi tu, măi, nenică, despre ce vrem noi? de unde știi că nu e ăsta cursul firesc al istoriei?
    îți yic eu diferența dintre EUROPA (including Romania) și SUA: noi știm ce înseamnă libertatea!!! am luptat pentru ea, am obținut-o și acum ne bucurăm de ea! voi ați avut-o de la început, ați abuzat de ea, și, până să vă dați seama, ați pierdut-o! ce e grav, însă, din toată povestea asta: AVEȚI IMPRESIA CĂ ÎNCĂ O DEȚINEȚI!
    așa de ușor de manipulat sunteți ca nație!
    Sam-ule, România nu a pornit niciodată un război! în România nu au fost aduși negri din Africa pentru a ne munci pământul! România și-a apărat granițele pentru a nu fi invadată și nu a pretins alte teritorii în plus! Românii știu să discearnă între bine și rău și de aceea polițiștii nu te dau cu capul de asfalt, nu există accesul la arme de foc pentru orice neavenit, consumul de droguri este, oarecum, ținut sub control, nimeni nu este nevoit să-și amaneteze bunurile atâta timp cât există alternativa unui loc de muncă… trăim mai prost ca în SUA?! U’re god damn right we do! pentru că voi sunteți hapsâni, trebuie să tragem cu toții de pe urma voastră… nu fac lecții de politică acum cu dumneata..îți dau un exemplu scurt: auzi zilele astea de Grecia cu o datorie externă uriașă dar nu auzi nimic despre SUA care are cea mai mare datorie externă din istorie! de ce? pffff… vă printați singuri banii și vă mai întrebați?!
    așa, că, din punctul meu de vedere, ești un american pârlit care dacă s/ar fi dus în China, Rusia sau poate chiar și Franța, nu ar fi avut oportunitatea, chiar și după 20 de ani de ședere, să-și exprime un astfel de punct de vedere cel puțin excentric să nu mai spun ofensator la adresa unei națiuni..
    aici e ok!
    unii sunt indiferenți alții știu să judece..
    succes în visul tău!
    sunt curios ce vor spune copiii tăi despre tine sau dacă vor opta să stea în România.. asta dacă ai cu ce să-i faci..

    0
    0
    Reply
  4. TanaG / 9 May 2011 0:57

    Nu stiu daca mai conteaza comentariile la un articol scris acum ceva timp insa trebuia sa spun si eu ceva si iata: sunt de acord cu tine cam 20%. Intr-adevar, romanii au un pesimism covarsitor si nu trebuie sa stai mult prin tara asta pana sa inceapa sa te enerveze eternul ‘la noi nu se poate’ sau ‘la noi e mereu rau’, tot fatalismul de prost-gust si placerea neimpacatata cu care se scuipa in permanenta singuri. Incepi sa ai senzatia ca oamenii astia nu mai au nevoie de dusmani, s-ar extermina singuri cu placere daca ar putea.
    cu toata astea, cred ca privesti superficial problema. Copilaria Romaniei nu incepe acum, cand pot merge linistiti pe strada si rar se intampla sa moara de foame (desi esti in eroare si aici, peste tot sunt oameni care mor de foame si in Romania si oriunde). Copilaria Romaniei nu incepe nici macar cu epoca comunista, asa cum afirma cineva mai sus si nici macar o data cu acea copilarie “foarte dificila” a Americii. Copilaria Romaniei a fost mult mai “dificila”, mai insangerata si mai disperata decat a Americii si a inceput cu mult timp inainte, iar daca poporul asta e obisnuit sa priveasca in jos, asta nu este o boala genetic transmisibila (oamenii sunt aceiasi peste tot), este pentru ca secole de-a randul exact asta au facut, au privit in jos. Nu au avut momente de glorie, nu s-a intamplat nimic pe aici care sa ii fi facut sa sa simta puternici si cuceritori. Poate ca tocmai non-violenta culturii lor (de care tocmai tu vorbesti) este o consecinta insa si o cauza a acestui comportament. Istoria lumii este scrisa de invingatori…si invingatori nu au fost populatiile non-violente, din contra. Invingatorii, cei care au avut glorie, bani si viata buna, au fost de exemplu englezii, cu o tara unde nu poti sa mergi atat de linistit pe strada dupa caderea noptii si nici macar la pub fara sa primesti cel putin un ghiont bine tintit pana la sfarsitul serii. Oamenii astia, din Romania, sunt asa, pentru ca nu au castigat niciodata, pentru ca au fost dezamagiti si furati de propria cultura si propria istorie, in toata “copilaria” aia a lor, te asigur, foarte dificila din punctul asta de vedere. Ca acum, cand in sfarsit istoria mondiala inclina sa nu le mai dea castig de cauza numai populatiilor violente, este posibil ca ei sa aiba o “adolescenta” mai buna si ca ar fi cazul ca asta sa le foloseasca pe viitor, este clar. Insa viitorul, la nivelul istorie, inseamna cateva sute de ani buni. Si pana atunci, sincer, daca continui sa te plangi tot asa, vei deveni, pana la urma, exact ca ei:D De ce nu vezi partea plina a paharului: de cate ori ti se pare ca viata e prea buna, ai acolo un roman verde care sa te aduca cu picioarele pe pamant si sa-ti spuna ca Raiul e in alta parte! :))

    0
    0
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 9 May 2011 8:32

      Conteaza. Multumim. 🙂

      0
      0
      Reply
    • KATALYN, 29 ANI, DR.TR.SEVERIN / 26 May 2011 16:18

      Probabil “Sam cel roman” e venit de curand in Romania unde are o slujba bine platita ca doar e american nu roman si nu cunoaste si nici nu a trebuit sa cunoasca greutatile prin care a trebuit sa treaca multi romani de-a lungul timpului. Asa greu cum tot este in Romania de ceva timp incoace si nu sunt semne ca s-ar schimba ceva prea curand, imi pun totusi speranta in generatia noastra si cea care va urma si intr-un final stiu ca o sa fiu mandru intrucat o sa reusim sa redevenim ceea ce am fost si de ce nu, poate mai buni…

      0
      0
      Reply
  5. natalia / 6 May 2011 12:38

    De fapt problema noastra, a romanilor este ca nu avem valori… stiu ca suna a cliseu, insa modele autentice de reusita sunt destul de putine si nu suficent de pregnante incat sa ajunga in constiinta oamenilor de rand si ramana acolo, pentru ca apoi sa isi doreasca sa urmeze acel model. O sa spuneti ca este o chestiune si de vointa, sa vrea sa realizeze ceva… si va dau dreptate insa asta se educa cred eu ( ceva mai timpuriu ce-i drept:))… dar chiar si pentru asta trebuie vointa :). Asadar conditia primara este sa VREM,in sensul de a ne propune, sa ne educam copiii sa gaseasca acele modele care propulseaza tara asta si care fac posibil ca cetatenii ei sa fie mandrii ca sunt romani. Sa recultivam patriotismul care s-a pierdut in istoria noastra mai mult sau mai putin recenta, prin copiii nostrii. Poate il redescoperim si noi, prin prisma lor.

    0
    0
    Reply
  6. Sam R. / 6 May 2011 8:33

    :D:D:D well I only “half” translated this into Romanian so don’t blame me for the mistakes 😀

    0
    0
    Reply
  7. katalyn 29 ani, dr.tr.severin / 2 May 2011 16:27

    Sam, mie unul mi-a lasat un gust amar comentariul tau la adresa Romaniei si a romanilor. Daca te consideri indreptatit sa scrii un comentariu la adresa noastra in care nu faci altceva decat sa scoti in evidenta faptul ca romanii formeaza un popor lenes si ca romanii nu fac altceva decat sa se planga tot timpul cat de rau e sau cat de greu o duc sau cand spui ca foametea e aproape necunoscuta, eu spun ca mai intai ar trebui sa te nasti aici si sa cresti aici pentru a putea spune asemenea cuvinte. Cate rude ai ingropate in Romania? Cati dintre bunicii sau strabunicii tai si-au dat viata pentru Romania? Iti spun eu! Niciunul! Si atunci tu vii si scrii despre romani fara sa ne cunosti? Tu poti sa stii prin ce am trecut noi cand poate atunci cand mancam doar cartofi cu paine tu erai departe si nu aveai nicio grija? Cate din lucrurile pe care le spui ca a trebuit sa le faca un american ai facut tu? Ai avut pistolul la cap? Ai fost dependent de droguri? Ai rabdat de foame? Ti-ai amanetat ceva sa poti cumpara de mancare? Ai dus-o vreodata greu in viata ta, atat de greu sa iti vina sa mori? Nu cred! In schimb eu am trait lucrurile astea. Cand dai exemple de americani care au reusit in viata tine minte ca si eu iti pot da tot atatea exemple de romani(Mihai Eminescu, Geoge Enescu, Nadia Comaneci, Ion Tiriac, Gheorghe Hagi- sau si ei sunt tot americani???). Nu raspund la comentariul tau suparat fiind ca ma regasesc si eu printre acei romani ci pentru ca, dimpotriva, nu ma regasesc. Cand spui ca nu cunosti niciun roman care sa fi rabdat de foame sau care sa fi ramas fara adapost involuntar, sau care sa amaneteze bunuri pentru a cumpara scutece pentru copil sau dependent de droguri eu iti spun sa iesi din biroul unde lucrezi sau din casa unde locuiesti si sa faci o plimbare pe strazile din Romania. O sa vezi ca lucrurile nu sunt tocmai asa cum le descrii. Nu sunt deloc lenes, muncesc , am un serviciu destul de solicitant, nu ma plang de faptul ca banii nu-mi ajung si nici de riscul la care ma expun, am sperante ca va fi mai bine in tara mea si ajut pe oricine in schimbul unui zambet. Sam, ai scris un articol in care ai descris americanii dar nu si romanii. Ai descris totul privind lucrurile din exterior. Te invit inauntru sa vezi cum stau lucrurile…

    0
    0
    Reply
  8. hackus / 3 April 2011 22:26

    Sunt deacord, asta am simtit si eu cand am avut doar pasaportul albastru si spre deosebire de autor eram din Basarabia nu din America. Desi se contrazice pe alocuri, mesajul e clar romanii sunt niste infumurati care nu stiu decat a da vina pe altii, si care asteapta foduri europene pentru a avea “chef” de a se scula diminata din pat si de a merge la munca.

    0
    0
    Reply
  9. Liana / 2 April 2011 20:32

    Mi-a placut expresia asta “pe dinăuntru fiecare îşi poartă trecutul imprimat în suflet”…

    Multumim pentru curtoazia de a simti si scrie frumos despre tara si poporul nostru… Multe aspecte enumerate de tine sunt bine surprinse, este adevarat ca romanii ar putea sa se bucre mai mult de ceea ce au, (siguranta strazilor, procentul inca mic al dependentei de droguri, s.a.), insa partea cu faptul ca nu sunt romani care sa-si fi amanetat verigheta pentru un scutec, e mai mult decat exagerata, sunt multi romani care au trecut si multi care mai trec inca prin astfel de situatii, doar ca asa cum bine ai mentionat, nu ii cunosti tu… Ei exista totusi, la fel cum exista si “homeless”, sau oameni fara nici un venit…in special batrani pe care nimeni nu pare sa-i observe… E adevarat ca o schimbare de mentalitate ar fi binevenita acestui popor, pentru a inceta sa se mai planga, sau sa accepte injustitii si neajunsuri, plecand capul in pamant, si adteptand ca altcineva sa “rezolve”cumva problemele…

    Din fericire, nu esti chiar singurul om din aceasta tara care stie sa se bucure de ceea ce este bun si frumos in viata/tara lui… Insa cu siguranta daca s-ar putea face ceva pentru imbunatatirea starii de spirit generale, ar fi ceva binevenit… Exista oameni/asociatii care au inceput sa faca acest lucru deja… Chiar si tu esti unul presupun… 🙂

    Felicitari. 🙂

    0
    0
    Reply
  10. bored / 2 April 2011 11:18

    Sunt de acord ca in general lumea e prea pesimista si suspicioasa in Romania. Eu cred ca asta este din cauza anilor de comunism. Atunci da, securitatea putea oricand sa-ti bata la usa. Orice vecin te putea turna la politie. Acum asta nu se mai aplica, dar presupun ca desi au trecut multi ani de atunci cel putin 50% din romani inca sunt marcati. Cei care au trait in acele vremuri au insuflat aceeasi mentalitate de frica si copiilor lor, desi nu aveau motive.

    0
    0
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 2 April 2011 14:37

      draga bored, ne pacalim daca credem ca astazi, 50% din populatie fie are propriile sechele, fie sufera de paranoia transmisa si intretinuta de cei trecuti prin perioada de vârf a persecuţiilor politice. romanii, de felul lor, se dezleaga usor la limba, doar că in general nu prea graiesc ceea ce trebuie si nici cu folos. pesimismul e mai degraba legat de neputintele altora, decat de cele proprii , si asta in loc sa motiveze, lasa loc fatalismului. iar suspiciosi sunt nu atat oamenii patiti, cat cei cu mintea mai putin mobilata, fiindca inteleg mai putin si sunt tematori, sau cei care, desi au dotarile, nu au morala, fac “şmecherii”, au tot timpul ceva de ascuns si se tem de exact acelasi fel de oameni ca si ei. 🙂

      0
      0
      Reply
  11. Marina / 1 April 2011 18:26

    As a romanian-american, i agree with you 100%.
    Good Job !!!

    And, the comment in which you describe the childhood of Romania.. is sooooo true.

    Once again, Good Job !!! 🙂

    0
    0
    Reply
  12. Rocky / 1 April 2011 11:09

    Sam, you’re using the wrong title (which would translate to “What’s the difference between I and you”… certainly this doesn’t sound right, does it?)

    The correct title should be “Care este diferenta dintre mine si voi”.

    0
    0
    Reply
  13. Lori French / 1 April 2011 10:14

    For once I read what I think. Well written, spot on, bravo!!

    0
    0
    Reply
  14. Mirela Baron / 1 April 2011 0:22

    Esti debordant de surprinzator in realism si pozitivitate! Mersi pentru exemplul Tau :))

    0
    0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro