Carte de… Cartea Recordurilor: romanul “A”

1 October 2015

Octavian Fînaru lansează o nouă carte, intitulată „A”. Demnă de Cartea Recordurilor, „A” este primul roman-scrisoare din toate timpurile. Întreaga carte, de la prima până la ultima pagină, este o singură scrisoare: scrisoarea lui către ea…

Inovând literatura universală și creând o nouă specie a genului epic, Octavian Fînaru a arătat în „A” cât de importante sunt sinceritatea, speranța, iubirea: „Este atât de important să poți spune tot ce ai, când ai… iar pentru expeditorul scrisorii din A, <tot> înseamnă atât de mult!” Probabil vă întrebați ce i-ar putea scrie destinatarei lui într-o scrisoare de 200 de pagini. Octavian va lansa cartea în data de 8 octombrie, la Casa Titulescu.

Cartea A

Romanul-scrisoare “A”

Întrebat cum i-a venit ideea de a scrie un roman-scrisoare, Octavian spune că intenția lui inițială nu a fost aceasta. El a dorit doar să expună povestea personajelor lui, iar o carte scrisă complet ca o scrisoare a părut cel mai ofertant mod: „A fost o provocare fantastică să arăt cititorilor povestea celor doi doar prin expunerea gândurilor lui; el nu îi putea povesti ei ceea ce au trăit, ci îi putea lăsa doar gândurile și impresiile, punându-se astfel problema veridicității textului, provocare pe care am îmbrățișat-o și sunt încântat de rezultat.

Având 200.712 caractere, romanul „A” face obiectul intrării în Cartea Recordurilor, fiind cea mai lungă scrisoare publicată ca o carte. După lansarea cărții, scriitorul Octavian Fînaru va organiza un cocktail de gală cu invitați de seamă, pregătind surprize pline de emoții cititorilor care se vor îndrăgosti de povestea din „A”.



Citiţi şi

La răscruce de Medeleni

Scrisoare către el

De sărbători mi-e cel mai dor de tine

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro