Ciobănașul nostru mioritic nu se mai sacrifică pe el. Își sacrifică doar… mioarele
Nu știu câți dintre cititorii noștri obișnuiți sunt interesați de reorganizarea de la Senat. Eu însă continui să vă povestesc ce se întâmplă, pentru că știu sigur că (încă) colegii mei, dar și cei de la Camera Deputaților, citesc cu interes textele mele.
Spre uimirea mea, mi-am primit pe Whatsapp propriul articol de pe Catchy, care s-a „rostogolit” prin instituție și a fost trimis chiar prin reprezentanții sindicatelor celor două camere. În încercarea lor de a opri abuzurile, aceștia s-au declarat bucuroși că cineva explică pe înțelesul cetățeanului ce anume se întâmplă în instituția care faci legi (de preferință drepte!).
*
Așadar, a trecut și examinarea. Pe propriile posturi! Unii s-au înscris. Alții- nu, ca formă de protest. Unii colegi s-au încăierat între ei, din disperarea de a nu-și pierde locul de muncă.
Acuma, sincer, n-ar trebui să le găsesc scuze colegilor-bully. Dar eu văd situația cam așa: dacă erau pe Titanic și se ivea o barcă de salvare, care putea lua 2 oameni din 5, probabil că cei mai fără scrupule dădeau din coate să prindă locul, ba chiar își împingeau, cu bună știință, camarazii, pentru a-și salva pielea. Câți oameni, în fața pericolului iminent, se mai gândesc la principii, la etică?!
Un lider adevărat n-ar fi trebuit să-și pună oamenii în astfel de situații. Punct. Vrea să facă economie? Să blocheze posturile (nu zic acum că ar trebui aruncați pe drumuri nici puștii și puștoaicele de 20 de ani, care au intrat ultimii, aduși (culmea!) fix de PNL!) Vă reamintesc, doar în ultimii doi ani, Senatul s-a “împrospătat” cu aproximativ 50 de nou veniți.
Să nu mai permită cumul salarii/pensii. Să blocheze posturile vacante. Să blocheze posturile fiecărui pensionat, până la trecerea recesiunii.
Apropo, în recesiunea asta cine ne-o fi băgat?… Și, credeți-mă, s-ar fi găsit o mulțime de soluții. Până și Băsescu, atât de hulit (nici eu n-am fost vreodată fana lui), când a tăiat cei 25% de la bugetari, temporar, a fost mai uman. N-a lăsat oameni pe drumuri, netam- nesam.
Putem înțelege că e recesiune, domnilor politicieni, care pentru asta sunteți în fruntea țării, să ne conduceți. Dar nu spre faliment.
Așa deci, cum spuneam, puține departamente au mai ajuns la examinare, întrucât oamenii s-au transferat sau s-au suspendat din instituție, în așteptarea unor vremuri mai bune.
Dacă, însă, Doamne ferește, ai “reușit” să te îmbolnăvești în cele 3 zile de de înscriere la examen, ai primit, din oficiu, preaviz. Că doar așa e “omenește”, nu?
Lasă că mulți colegi au avut mari probleme de sănătate în perioada asta de stres acut (cel puțin doi dintre ei au fost luați cu SMURD-ul direct din birou).
Apropo, mai știți de isteria cu Covidul? De blocajul întregii economii și sărăcirea (dar și umilirea populației)? Cum de cine? De conducătorii noștri bravi. Ei bine, să știți că „dragul” de Covid e din nou pe val. Vă spun eu, că tocmai l-am mai avut. Doamne ajută că și-a mai slăbit tulpinile, dar zău că el n-ascultă de comenzi politice.
Da, știm că trebuia să se oprească odată cu războiul din Ucraina… Dar virusului nu-i pasă că deja am sărăcit și avem și alte motive de tristeți.
A, și zău că chiar nu-i pasă de termenele de depunere a candidaturii pe propriul post din Senat.
Deci, încă un pic și se scapă de oamenii vechi din instituție, aruncați ca niște măsele stricate. Și se purcede la noi angajări! Nu că s-ar fi oprit angajările nici în perioada asta. Doar că s-au făcut „cu pătura-n cap”.
Aflăm acum că mai avem o “șansă”. Ne mai putem înscrie, în primele 3 zile de preaviz, la un nou concurs pe… posturile vacante! Say what?! Posturi vacante la Senat? Păi nu eram noi, consilierii, câtă frunză și iarbă?! De unde posturi vacante?!
Și totuși, dragă conducere a Senatului, care nu ai dialogat deloc cu Sindicatul, căreia nu ți-a păsat de angajați nici cât negru sub unghie și ne-ai tratat ca pe niște cifre, nu oameni, de ce ne vorbești acum de posturi vacante?!
Dacă erau posturi vacante, de ce nu le-ai făcut publice?! De ce nu ai evitat ca oamenii să se încaiere, să se mănânce între ei, de disperare, uitând că au împărțit birouri, timp și întâmplări, de-a lungul anilor?!
Ba încă, din iunie, se va reintroduce sporul de coordanare pentru șefii de birouri (ăsta de fusese scos din cauză de economie…) Păi cum era cu banii contribuabilului? Iar s-a schimbat modificarea, în funcție de interese? Care noi angajați vor veni direct șefi, răsplătiți cu spor de coordonare?!
A, încă ceva. Se pare că examinările astea „corecte”, de care tot vorbeau domnii Bolojan și Abrudean, au avut câteva scăpări. Pe față! Adică unii candidați și-au uitat la bar foaia cu răspunsurile corecte, înainte de a intra în examen! Tare sau ce?! Citeam în presă că ar trebui să se sesizeze procurorii din oficiu. Nu pare că s-au sesizat…
*
Am primit zilele astea câteva mesaje de la colegii de la Camera Deputaților. Păreau speriați. Îmi spuneau că a ajuns valul și la ei. Păi, acum câteva luni, când nouă, celor de la Senat ni se înecarseră deja corăbiile, ei zburdau veseli, crezând că pe ei nu-i va atinge “valul Bolojan”.
Asta se întâmplă cu oamenii: ce nu te atinge direct, te lasă nepăsător. Din păcate, de-a lungul istoriei s-au întâmplat lucruri mult mai grave de atât. Dar, pentru că erau absurde, păreau că nu se vor întâmpla. Sau că nu li se vor întâmpla lor, personal. Și atunci era în regulă. Nu, nu e în regulă! Să ne amintim că până și nazismul a fost legal…
Revin la ce se întâmplă acum la Camera Deputaților. Nu m-a încălzit niciodată să moară și capra vecinului. Așa că îmi pare sincer rău că a ajuns valul și la ei.
„Nu reorganizare, ci vânătoare se face aici!”, îmi spune colega mea de la Cameră. Căci, evident, și acolo se vânează cei care nu (mai) au susținere politică. Și se purcede la… „măcel”.
Trebuie să recunosc însă că cei de la Camera Deputaților au fost mereu mai bine organizați, ba încă se dovedesc, chiar și acum, mai umani în luarea deciziilor. Ei pare că chiar vor să facă lucurile atât cât se poate de corect.
Nu știu totuși dacă să-i bănuiesc că acționează cu bună- credință sau doar încearcă să evite pierderea proceselor în instanță. Însă înțeleg că ei își vor supune examinării (cel puțin în cazul comisiilor de specialitate) întregul personal. Chiar și acolo unde nu există “excedent de personal”.
Adică, pe înțelesul tuturor, barca de pe Titanic nu va permite ca unii să fie împinși din start, eventual loviți cu vâsla după ceafă de… camarazii cu “spatele” mai lat…
Măcar vor fi supuși, în egală măsură, aceluiași tratament. Nu va fi debandada din Senat. Să sperăm.
În concluzie, așa cum merii nu pot face decât mere, iar perii nu pot face decât pere, poate că aștia suntem noi, ca nație. Și atunci reprezentanții noștri nu pot fi prea diferiți.
Dacă românul s-a obișnuit cu atitudinea mioritică, iată că și supușii (aici vorbim de secretar general și tot felul de directorași numiți politic), atunci când “stăpânul” le spune să sară, ei întreabă doar “cât de sus?”…
Dar totuși, tocmai pentru că vorbim de politică (sau doar susținere politică în instituții), ciobănașul nostru mioritic nu se mai sacrifică pe el. Își sacrifică doar… mioarele.
P.S. Mi-a trecut pe la urechi informația că, în primă instanță, dl secretar general al Senatului, auzind ce i se cere, a avut intenția onorabilă de a-și da demisia. Însă doar intenția i-a rămas onorabilă…
P.P.S. Și totuși, ca să nu rămânem într-o notă tristă (noi cei afectați) și să nu-i plictisim nici pe cei care ne citesc din pură curiozitate, aș putea face puțin haz de necaz și să închei cu o glumă spusă de colegul meu (din păcate fostul meu coleg, care nici el n-a mai avut loc în “barcă”).
Cică bancul ăsta i l-a spus un coleg mai în vârstă, în prag de pensionare, atunci când el, colegul meu, venise proaspăt angajat:
„Un câine venit nou paznic la oi e abordat de o haită de lupi:
– Dragă, eu zic că e mai bine pentru toți să ne dai tu, de bună voie, niște mioare. Înțelege, ne e foame. Oricum ți le luăm. Nu mai bine nu te bați cu noi, ca fraierul?!
Stă câinele, se gândește. Oricât de nedreaptă i se pare propunerea, înțelege că e mai bine pentru el să cedeze. Așa că lupii pleacă de la stână, satisfăcuți, cu câteva oi.
Timpul trece, lupii flămânzesc din nou, așa că istoria se repetă. Până ce câinele rămâne fără nicio mioriță.
Văzând că a rămas fără oi, lupii îl atacă chiar pe câine și-l mănâncă. În timp ce se lingeau pe bot, unul „mai cu conștiință” zice:
-Auziți? Totuși a fost de treabă câinele. Eu zic să-i îngropăm ciolanele, creștinește.
-Că drept grăiești, intervine al doilea lup, pătruns parcă puțin și el de o oarecare remușcare.
-Bine, dar ce-i scriem pe cruce? întreabă al treilea. Cum ne semnăm?
-Hmmm… bună întrebare. Ne-a fost prieten, nu-i așa? Câte mioare ne-a oferit, săracul…
-Ne-a fost, e drept. Dar totuși, l-am mâncat. Nu se cade să ne semnăm așa.
-Așa e! repetă lupii, în cor.
-Gata, știu! spune unul mai isteț. E drept că l-am mâncat, și bun a fost! Scriem așa: „Nu te vom uita niciodată! Semnat: COLEGII” 🙂
Guest post by O bugetară
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Suntem conectați prin unde invizibile? Ipoteză și realitate
Nemurirea: visul suprem sau cea mai lungă pedeapsă inventată de om?
Să te simți bine în corpul tău – este o atitudine pozitivă, dar este întotdeauna adevărată?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
