Ce să mă doară?

Ana Barton

28 March 2014

Ana BartonAşa mi-a răspuns Iarina, printr-o-ntrebare şi-o privire de-un albastru înspăimântător de inert. Şi-a adăugat: „Nu mă mai doare nimic. Tu nu vezi c-am murit?“. Abia atunci mi-a fost limpede că-i de rău. Şi fiindcă nu mai fusesem niciodată într-o astfel de situaţie, am ales să fac cum simţeam şi-atât.

Aflasem de ea încă de când una dintre colegele mele s-a bucurat c-a găsit la concurs o lucrare foarte bună. Ştiam că va veni la noi în birou, speram să fie o fată bună, să contrabalansăm unele incongruenţe de muieri adunate-ntre aceiaşi pereţi. Şi când am văzut-o, am bătut din palmele de dinăuntru. Iarina era ‘naltă şi blonduţă, cu buze frumoase şi mers legănat. Mă rog, cam legănat, dar nu mi-a fost disonant. Am invitat-o la biroul din dreapta mea. Eram de aceeaşi vârstă, terminaserăm Litere amândouă, mă gândeam c-o să fie o vecinătate sănătoasă şi mişto.

Şi-a fost. Vreo lună şi ceva. Pentru că-ntr-o seară m-a sunat şi mi-a vorbit bizar. Şi mult. Apoi, m-a sunat mama ei şi m-a rugat s-o anunţ de îndată ce Iarinei i s-ar întâmpla ceva la serviciu. Dar nu mi-a spus cum ar trebui s-arate cevaul ăla, ca să-l recunosc şi eu, în calitatea mea de paramedic. Era târziu şi m-am gândit că-s eu obosită, nu situaţia ciudată. Mi-am zis să nu fiu paranoidă.

A mai fost relativ normal vreo două zile. Noi ne-mprieteniserăm deja tare, aveam o relaţie serioasă. Într-o vineri, apare ea privind în gol, se-aşază la birou, pune fruntea pe lemn şi tace. M-am ridicat şi-am mângâiat-o pe părul frumos şi nisipiu. Nu m-a respins, dar i-am simţit rigiditatea. Atunci am întrebat-o ce-o doare şi tot atunci s-a mirat că nu văd c-a murit. Apoi, a plâns vreo şase ore. Liniştit, fără spasme ori suspine. Îi curgeau lacrimile-fântână. Nu-nchidea ochii, nu şi le ştergea. Le tăcea.

Doamnele de lângă noi, majoritatea cam de vârsta mamelor noastre, s-au agitat, s-au revoltat, într-un cuvânt: s-au arătat. Una a zis: „Cum de-o lasă, dragă, familia ei să aibă un serviciu, e ea un om în stare să susţină o slujbă?“ O alta, Maria, ne-a fost alături, cum ne-au fost şi şefele noastre. Amândouă.

Dar nimeni nu ştia, practic, cum o putem ajuta. Mama ei a fost seacă-n atitudine când am sunat-o, plus resemnată. Pe ea o lovise fatalitatea, nu pe copilul care suferea. Mi-am zis: „Bun, nu ştii cum, faci cum simţi, cum te duce inima. Ai şi creier, aşa că-ţi ajustezi comportamentul în funcţie de răspuns.“ Şi gata. Îi vorbeam normal, nu ca unui om bolnav, nicidecum ca unuia, cum se zice colocvial, nebun. Mi-a spus că nu-i prima dată, că se poate duce acasă, c-o să mă sune să-mi povestească. Dar tot l-am sunat pe bărbatul ei şi-a venit s-o aştepte la ieşire.

Seara, m-a sunat şi mi-a zis ceva foarte amestecat: o internare cu forţa, ceva depresie, medicaţie luată şi de o lună jumate abandonată fiindcă-ţi dă o stare de letargie şi-ţi face poftă de mâncare, aşa că n-ai cum s-o mai iei când începi s-arăţi ca un rinocer bine trăit. Între timp, vorbisem deja cu un foarte bun prieten şi fiindcă Iarina nu voia în ruptul capului să se întoarcă în spitalul unde fusese internată la precedenta criză, găsisem deja un psihiatru cu recomandări foarte bune. Am rugat-o să-mi spună ce naiba scrie pe biletul de externare. F5. Aha, am căutat traducerea: schizofrenie.

Helen

Doctor, pastile, psihoterapie de grup, plus individuală. În câteva zile, era ca nouă. Ne-am reluat relaţia, însă multe dintre colegele noastre au instaurat glaciaţia. O priveau ca pe un pericol, se purtau greţos de precaut, ca nu cumva să intre Iarina-n criză. Am ales să nu le scutur, ca să aibă Iarina o atmosferă cât se poate de liniştită. Pe rând, le luam deoparte şi le ceream să fie umane. Se purtau de parcă le-ar fi fost frică de muşcătură de lup.

Noi două eram bine. Când ea mânca de prânz, eu îi citeam câte ceva. Luam cu mine romanul momentului şi căutam pasaje care-ar putea-o amuza ori care-ar naşte ceva gânduri. Colegele ne priveau ca pe porcii spinoşi. Dar eu îi citeam din Fişă de înregistrare al Ioanei Baetica sau din Băiuţeii  ori din Degete mici, cărţile lui Filip Florian. Şi din altele, dar nu le mai ştiu. Uneori, Iarina râdea dându-şi capul pe spate.

M-am gândit c-o fi sătulă de-atâta suspiciune rece dimprejur şi m-am povestit ei fără frică. Dar am făcut-o şi pentru c-o iubeam pe fata asta şi-o simţeam aproape. Nu m-am temut niciodată de ea. Încrederea mea a rămas şi astăzi toată la ea. Şi-a fost singurul om care m-a certat când mi-am îngheţat doctoratul. Adică m-a certat luni în şir după ce-am luat decizia. Plus că mă-nnebunea de cap zilnic pentru că fumez şi m-ameninţa cu moartea venită printr-un tub de oxigen.

Eram prietene noi şi-am trecut şi prin cea de-a doua criză, că nu-i uşor nici să te expandezi, nici să iei pastile de mai multe ori pe zi, pilule de diverse culori, toate vesele, toate amintindu-ţi că eşti nebun. La un moment dat, nu le mai iei. Că nu mai vrei. Iar criza vine iar, mai furioasă decât cea de dinainte, mai rea, devastatoare. Şi-a trecut şi a doua, iar noi nu vorbeam niciodată în perioadele bune despre momentele proaste. Dacă venea vorba cumva, nu evitam, dar nici nu căutam. Dar nu v-am spus nimic despre profesionalismul ei. Iarina era cea mai bună dintre noi, cel mai bun redactor. La ea nu exista eroare.

Şi pe urmă n-a mai fost nimic dureros fiindcă tratamentul s-a dovedit a fi cel mai bun posibil şi ca formulă, şi ca modalitate de administrare. Fără tablete care să-ţi amintească de trei ori pe zi că eşti dement. Şi s-a făcut lumină, au curs zilele şapte una câte una, iar şi iar, eu am plecat de-acolo, Iarina a rămas, spunându-mi: „De câţi ani îţi tot zic eu că tu trebuie să scrii, să te dezgropi de-aici?!“. A plecat şi ea după puţină vreme, e bine, bine, împreună cu bărbatul şi copilul ei, şi mi se face câteodată un dor de ea ca de floarea-soarelui. Un dor cu dragoste şi cu mireasmă. Atunci o sun şi râdem, că râs cu lumină curată ca al ei n-are nimeni.

Pe Ana Barton o găsiţi cu totul aici.



Citiţi şi

Vreau o fată gingașă, nu o “bagaboantă”

Fostul tău iubit nu este înger, nici demon

50% reducere la Tinerețe Fără Bătrânețe și Viață Fără de Moarte

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,772 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro