Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Ce simți când ești îndrăgostit?

27 July 2018

Tudor ZarojanuAșa se-ntreabă, doar aparent retoric, Florin Bogardo, într-unul dintre cântecele sale.

Așa s-a întrebat, de-a lungul istoriei, o mare parte a omenirii.

Grea întrebare.

„Păi, cum, nu se știe, nu e evident!?” Da și nu. Este evident atunci când ești îndrăgostit, și mai ales în clipele în care te îndrăgostești – dar nu-i la fel de clar atunci când nu ți s-a întâmplat încă și, lucru destul de supărător, nu mai e limpede nici după ce te dezîndrăgostești și – dacă nu cumva te acrești de tot – începi să cultivi o confuzie asupra căreia atrage atenția aproape strigând Somerset Maugham, în autobiografia lui enervant de modest intitulată „Bilanț”.

„Marea dramă a omenirii”, spune Maugham, „nu este că oamenii mor, ci că încetează să se mai iubească”. Nu încetează cu totul, precizează el, ci li se transformă dragostea în afecțiune. „Ca și când afecțiunea ar fi însemnat vreodată dragoste!”, ridică el tonul, aproape cu sarcasm, aproape acuzator.

Un comentariu care pare exagerat, chiar deplasat. Adică, mă rog, afecțiunea nu e bună, nu e frumoasă, nu e lăudabilă? O!, ba da.

Dar nu e dragoste.

Un om obişnuit, cu sufletul neîmpietrit (cum știți, există și din aceștia) simte afecţiune și față de cățelul lui, și față de florile din glastră, unii (destul de serios) față de mașină ori alte obiecte – ca să nu mai vorbim despre copii, părinți și prieteni apropiați! Afecțiune, simpatie, empatie, iubire – așa, în sens larg, în sensul din ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, da? Așa cum îți iubești țara, poate meleagurile natale sau cele în care trăiești, așa cum iubești natura, muzica, literatura, arta… Toate acestea înseamnă iubire!

Dar nu dragoste.

Când te îndrăgostești, când ești îndrăgostit, primul semn distinctiv este că te sufoci.

cuplu iubire iarba

Când iubita/iubitul e în prezența ta, simți că te sufoci de emoție, simpla ei/lui imagine îți tulbură privirea, ești teribil de emoționat oriunde ți-ai așeza ochii pe această imagine sângele începe să-ți bubuie în artere, nu e nevoie să-i privești chipul sau alt detaliu anatomic care poate fi considerat frumos, atrăgător, sexy – nu, nu, îți crește tensiunea și dacă te fixezi pe o șuviță de păr sau degetele unei mâini sau un umăr, totul e pentru tine fermecător până în pragul axfisiei. Se spune că dragostea e oarbă. Nope. Orbi (și teribil de frustrați) sunt cei care spun asta! Dragostea te face să vezi perfect, să vezi ființa unică, irepetabilă, minunată care este iubita ori iubitul tău și ceilalți – orbi, ei – nu bagă de seamă.

De altfel, când e în prezența ta, toate simțurile sunt hiperactive, atingând puterea lor absolută: simțul olfactiv scanează fiecare moleculă a aerului dintre voi și identifică fără greș cea mai mică particulă a parfumului răspândit de trupul pe care îl adori – parfumul lui, personal, amprenta lui, din spatele parfumului cosmetic, al deodorantului și al oricăror alte mirosuri care interferează; auzul percepe cel mai mic foșnet, dacă iubita ta își îndepărtează cu mâna un fir de păr de pe frunte nu doar că vezi asta, dar o și auzi!; iar simțul tactil frizează paranormalul: dacă vârful unui deget al tău îi atinge celuilat fie un milimetru pătrat, nu neapărat de piele, ci chiar din țesătura bluzei, sistemul tău nervos culege și resimte întreaga căldură a corpului, e ca și când i-ai fi făcut o fotografie în infraroșu!

Pe de altă parte, când nu e în prezența ta, evident că te sufocă absența!

Pe scurt, când ești îndrăgostit, nu respiri nicio clipă normal – nici când mănânci, când te uiți la un film sau când dormi. Tot timpul ai un nod în gât, respiri precipitat și superficial, doar din când în când tragi aer adânc în piept, ca să nu te sufoci de tot, și atunci cei din jur zâmbesc: „Oftează, săracul!” Păi, cum să nu oftezi!?

Dar stai liniștit: exceptând câteva cazuri totuși rare, nu se moare din sufocare de îndrăgostire. În plus, deși pare greu de crezut pentru cei care nu sunt îndrăgostiți, starea asta de permanentă tahicardie și hiperventilație e cât se poate de dulce…

Când ești îndrăgostit și ai norocul ca ea/el să fie la rându-i îndrăgostit(ă) de tine, al doilea semn distinctiv e că vă puteți uita unul în ochii celuilalt la nesfârșit. Fără un cuvânt, fără un gest. În funcție de felul de-a fi al fiecăruia, e posibil ca la un moment dat să vă pufnească râsul, dar ăsta nu-i un semn de ne-îndrăgostire, e un râs bun, un râs de bucurie, un râs șăgalnic, jucăuș, simpatic. Însă de plictisit, nu, niciodată nu vă plictisiți să vă uitați unul la altul dacă sunteți îndrăgostiți.

Se mai spune că, atunci când ești îndrăgostit, pasiunea bate rațiunea. Ete, scârț! Care rațiune? Lumea îndrăgostiților funcționează după rațiunile ei, are alte legi, e un univers paralel, e spațiul geometriei lui Lobachevsky (în care paralelele se întâlnesc!) ascuns în cel al celei euclidiene, e o existență în 4D trăită în 3D, a le judeca îndrăgostiților acțiunile, atitudinile și vorbele cu măsura rațiunii înțelepte, scrobite și foarte triste e fix ca și când ai încerca să măsori lungimea cu litrul.

În fine, când ești îndrăgostit, simți tot timpul nevoia să fii lângă iubita/iubitul tău și, când ești cu ea sau el, tot nevoia asta o simți! Nu te poți sătura.

Este oare îndrăgostirea un sentiment și o stare preponderent romantică, oarecum platonică? Firește că nu! Dragostea adevărată are o fundamentală dimensiune fizică; aceasta o definește și o diferențiază, pentru că, repet, și cu cățelul tău poți să te simți bine, și categoric îl iubești. Perspectiva erotică asupra ființei de care ești îndrăgostit nu numai că nu este „de rușine”, jenantă, vulgarizantă – dar e chiar obligatorie! Mai mult, ceea ce visezi, gândești, spui sau (încerci să) faci legat de iubita/iubitul tău, în sens erotic, este curățat de orice conotație joasă, instinctuală, animalică prin dragostea pe i-o porți.

Ok, și dacă nu? Dacă nu te îndrăgostești sau o faci, poate chiar de mai multe ori, și pe urmă îți trece?

N-avem decât să parafrazăm un banc cu Radio Erevan:

„Se poate trăi fără dragoste?

Se poate, dar e păcat.”

 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Norocul Ancăi

Nu ești singură…

Un foarte scurt tratat de bune purtări pentru bărbați

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,850 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro