Nu ai nevoie de o dată precisă să faci urări, să devii brusc patriot, să primeşti o declaraţie de iubire sau să fii, chiar, nefericit. Acum mulţi ani, în această zi m-am simţit nefericită, neiubită suficient, neapreciată şi toate ne-urile pe care mi le pot aduce aminte.
,,Azi”, la cafea, printre giumbuşlucuri de căţel, îl aud pe soțul meu:
-Ia uite, ai pus melodia ta, dedicație pentru fete, pe net!
-Știi tu care e melodia mea preferată?
-Ştiu. Aia cântată de francezii ceia! (A se citi Belle, a lui Garou)
-Şi românească?
-Ei, îţi place Laura Stoica, ”Mai frumoasă”!
-Da’ populară, ştii că-mi place vreuna?
-Ce-ţi veni? Ştiu, ”Fetele lu’ tata!”
-Hahaha! M-ai omorât definitiv! Dacă ştii şi cine e idolul meu în muzică populară, nu mai spun nimic! Dar al meu, nu al tău, da?
-Da, e simplu: Liviu Vasilică! Mi-ai spus-o de un milion de ori!
-Bre, mă duc la un concurs de ăla kitschos de la tv, că vad că nu dai greș! Dacă-mi spui şi care e mâncarea mea preferată, mă dau bătută, dar, oricum, am râs suficient!
-Păi, aici e greu! Da’ ştiu că-ţi place pâinea de casă, aia cu coajă groasă şi tot ce e crocant!
-Adică tot ce nu am voie sa mănânc şi mor de poftă! Ce să zic, iubire? Nu mă plâng că nu mă cunoşti…
-Păi, ți-aș mai spune că iubeşti alb-negru, stilul retro, muzica franţuzească, Parisul şi ştiu sigur că mă placi pe mine! Şi mai ştiu că defectul tău cel mai mare este că ţi-e teamă, că n-ai curaj suficient și că… fugi mereu!
Am o grămadă de ani şi acum 14 ani, când mi-am cunoscut bărbatul, îi spuneam obsesiv: Tot ce îmi spui drăguţ acum, păstrează în tine şi spune-mi şi când nu voi mai fi la fel de proaspătă, frumoasă sau bine dispusă, când timpul va trece peste noi şi sclipirea nu ne va mai fi în ochi! Spune-mi şi peste 10, 20 de ani, într-o zi banală, obişnuită, că mă iubeşti!
Citiți și Când ești neiubit
“Azi”, în felul lui, mi-a zis asta şi poate mult mai mult, nu-i așa? Iar frumuseţea întâmplării e că nu poţi avea o singură melodie preferată, un cântec, o părere, dar din toate cele adunate mai sus, el m-a văzut mai emotivă în raport cu ele. Şi mie mi-a fost suficient.
Textul acesta a fost scris în 2015, și, ciudat, am înțeles că alte lucruri s-au întâmplat azi, cât să îmi dau seama că noi chiar putem face din orice zi banală o bucurie doar printr-un gest. Și mi-e liniște și zâmbet totul…
Citiți și Cum știi dacă e dragoste
Pe Adriana o găsiți întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
