Cei care ştiu

Andrei Crăciun

24 March 2016

Andrei 2Atentatele teroriste sunt o tragică ocazie de a arăta câtă minte şi câtă inimă au sau nu au semenii noştri, oamenii mileniului al treilea.

S-a umplut, din nou, peste noapte, lumea de oameni care ştiu totul despre tot. Ei cunosc foarte bine eşecul multiculturalismului, eşecul integrării unor culturi diferite în marea, iluminata, neprihănita cultură europeană, acest far al civilizaţiei globale, umanistă, tolerantă, deosebită. Un splendid, justificat complex de superioritate îi domină. Se exprimă fără putinţă de tăgadă. Vor lagăre, vor sânge, vor să se facă, domnule, ceva. Să fie luaţi musulmanii la mână, să fie omorâţi în masă, nu se mai poate! Au nevoie de spaţiu vital. Ce s-ar face omenirea fără ei?

Să ridicăm ziduri. Să reinventăm graniţele. Să ne încuiem în cetăţi. Să renunţăm la libertate, dacă libertatea vine cu atâtea neajunsuri. Să ne lăsăm pe mâna serviciilor secrete, pline, uite, de oameni foarte inteligenţi. Să îi zdrobim pe toţi barbarii.

Nu ai voie să ai rezerve faţă de această abordare totalitară. Opoziţia nu e îngăduită. Nu e voie să îndrăzneşti să sugerezi că, totuşi, or fi vinovaţi şi producătorii de armament, chiar dacă acum se fac armele acasă la terorist, folosindu-se, iată, banalele cuie. Totuşi, peste Siria cad bombe fără cuie.

Nu ai voie să remarci că, fără cumpărătorul în afacerea petrolului ISIS, nu putem vorbi despre resursele logistice care să asigure terorismul. Nu ai voie să arăţi spre păpuşar. Păpuşa e la îndemână. Să ucidem toate posibilele păpuşi, de ce nu? În definitiv, sunt oricum prea mulţi pe pământ. Şapte miliarde. Prăpăd!

terorism

Ne e frică. E normal să ne fie frică. E nevoie de măsuri de siguranţă suplimentare, aşa e. Suntem în al Treilea Război Mondial. Suntem şi suntem nepregătiţi.

Cer, timid, să ni se dea, totuşi, libertatea să remarcăm şi eşecul luptei antiterorism reîncepută acum cincisprezece ani. Care sunt rezultatele? Orientul Mijlociu răscolit până la pierderea oricărui echilibru. Milioane de oameni care fug de război. Un stat terorist în război cu tot restul lumii. Să avem, măcar, libertatea de a remarca şi unele aspecte istorice. Colonialismul, de exemplu. De ce sunt pline ghetourile Europei de musulmani radicalizaţi? Oare de ce?

Vina să fie doar una: musulmanii şi numai musulmanii sunt de vină? Nu se pot integra, nu vor să se integreze, sunt nişte pungaşi, nişte criminali, islamul i-a imbecilizat, ne violează femeile şi stârnesc în contra noastră Apocalipsa. Pentru cei care ştiu, e clar. Să fie ucişi.  Dar dacă aceste cuvinte articulate nu sunt decât un drum care nu duce nicăieri?

Nu e nimeni oare de vină pentru toţi copiii care mor de foame în postcolonialism? Să moară? Doar pentru că nu-s albi şi sunt săraci? Oare chiar nu e nimic greşit cu industria de război în capitalism? Oare chiar nu e nimic greşit cu felul în care lumea se tot împarte în stăpâni şi sclavi? Oare chiar nu e nimic greşit cu această lăcomie fără margini care sapă o falie care se umple cu resentimente, frustrări şi acum cu dinamită? Doar noi contăm? Cine a întreţinut şi întreţine dictaturi folositoare economic? Cu ce preţ?

Nu putem să trăim fără arme? Ăştia suntem? Triburi de sceleraţi gata să ne ucidem în numele zeilor noştri, pentru răzbunare şi pentru nimic? Asta e natura umană? Ce să-i faci?

Trăim în milenii diferite. Avem civilizaţii diferite, culturi diferite, feluri diferite de a privi viaţa şi moartea. Lumile noastre se ciocnesc brutal, în aerogări şi în subteran. Cel mai simplu e să ne ascultăm doar frica. Şi celălalt să poarte integral vina.

Dar dacă nu e aşa? Dacă eforturile de război ar fi, cu adevărat, eforturi de pacificare? Dacă nu ar mai exista cumpărători pentru petrolul ISIS? Dacă s-ar duce un efort veritabil de împăcare a Orientului Mijlociu? Dacă am recurge, totuşi, la educaţie? Şi de o parte şi de alta a baricadelor noastre.

Dacă liderii lumii noastre democratice sunt, pur şi simplu, teribil de slabi, complet incapabili de a rezolva o problemă pe cale diplomatică? Dacă sunt atât de slabi pentru că, în videocraţia noastră, nu mai ştim să facem nici cele mai elementare alegeri? Dacă şi noi greşim?

Există cultura occidentală, există cultura evreiască, există cultura rusă, există cultura musulmană, există cultura chinezească şi nenumărate alte culturi, milioane şi milioane de nuanţe. Lumea e un loc mare şi complicat. Dacă îl reducem la fricile noastre de primate hăituite, nu vom putea niciodată să îi dăm de cap. Seneca ştia încă de dinainte de Hristos: panica e cel mai prost sfătuitor.

Răboiul nu rezolvă niciodată nimic pentru totdeauna. Asta e o iluzie pe care s-a întemeiat însăşi iluzia civilizaţiei noastre protectoare. Să nu uităm, totuşi, de ce e în stare omul. A dat Auschwitz-ul şi a dat Hiroshima. A dat genocidul şi îl dă încă. A dat Gulagul. A dat căderea teribilă a fostei Iugoslavii. A dat sclavia.

Altfel, când aţi auzit ultima oară de o grevă într-o fabrică de armament? N-aţi auzit, fiindcă nu există. Nu e nevoie de greve. Industria merge bine. Face profit.

America e pe cale să se predea unui ignorant periculos. Liderii europeni par împăiaţi şi resemnaţi, Marea Britanie vrea să fugă de pe front, la Kremlin stăpâneşte o autocraţie de Imperiu Ţarist în expansiune, care refuză reforma, refuzând să privească spre dezastrul interior, în Turcia e dictatură. Orientul Mijlociu arde. Europa e sub asediu. Oare de ce? Să se indice vinovatul!

Dar nu există vini unice. Dacă nu putem opera cu aceste paradoxuri multiple, dacă nu putem înţelege că există bombe demografice şi că n-a trecut pericolul bombelor atomice, dacă nu suntem în stare să găsim alte soluţii decât măcelurile reciproce, pe mica noastră piatră pierdută în spaţiu, atunci… Când renunţă la umanitatea bună, omenirea pierde oricum tot. Nu vreau să trăiesc, în frică, un şobolan anonim în intestinele ultrasecurizate ale lumii.

Şi mie îmi e frică de terorism. Şi eu am aterizat la Bruxelles. Şi eu m-am simţit acasă la Paris. Şi eu m-am temut în Ierusalim aşteptând un autobuz. Şi eu cred că şi în Nigeria au murit şi mor tot nevinovaţi. Şi eu sunt alături de Ankara.

Nici eu nu înţeleg cultura arabă, dar cred că asta e mai degrabă o lipsă de-a mea. N-am făcut, la rigoare, mari eforturi să o înţeleg. Îmi e foarte frică, dar ştiu că nu există niciun viitor în logica războiului fără sfârşit. Că nu aceasta este calea. ISIS trebuie înfrânt, aşa cum un organism bolnav de cancer trebuie să scape întâi de tumoră. Şi mai departe? Mă tem.

Cel mai frică pe lume îmi e de cei care ştiu totul, oricum ar fi ei: albi, negri,  mulatri, cu turbane sau fără, filosofi scăpătaţi sau şomeri fără orizont. Ei nu vor avea niciodată îndoieli. Oamenii fără îndoieli pot face orice, cu oamenii fără îndoieli se poate face orice.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Vreau o fată gingașă, nu o “bagaboantă”

Am continuat să respir, ca proasta, prin tine

Povestea unui refugiat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,019 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro