Cu pumnii strânși în barba lumii

Lacrima Andra

29 November 2014

Lacrima AndraEu și cu lumea nu ne potrivim. Nici eu și cu voi nu cred că mă potrivesc. Voi sunteți mult mai adaptați la nebunia în care trăim. Eu nu reușesc să-mi găsesc nici mâinile și nici picioarele în lumea asta. Voi țineți ritmul lumii ăsteia cu toată nebunia ei șmirgheluitoare. Mie mi-a cedat stomacul la vorbirea asta aspră degeaba. Așa cum îmi cedează ochii la dezvelirea nudă a oricărei eleganțe, modestie, bun simț. Nu mă potrivesc cu lumea asta. Are să-mi moară sufletul de mâna ei și o să mi-l descânte ciorile fără roze. Nu pot să vorbesc nimănui așa cum mi se vorbește. Nu pot gândi despre nimeni, așa cum aud că se gândește. Nu pot făptui nimănui atâta trădare câtă văd în jur. Sunt nepotrivită în lumea asta și-o să mor de mâna ei. Dar nu acuma. Ci când voi hotărî eu că s-a terminat.

Scriu ca să supraviețuiesc, să nu-mi suprime lumea asta vocea dinăuntru și pentru care nu scutește nici o tortură. Scriu ca să țin vie flacăra asta dinlăuntrul meu care abia mai pâlpâie. Nu ies pe străzi să protestez. Nici aici nu mă potrivesc. Voi sunteți adaptați, știți bine pe cine vreți ori nu vreți. Eu nu știu atâtea despre oameni. Nici despre mine nu știu încă destule, darămite despre ei. Oamenii aceia pe care voi îi vreți ba sus, ba jos, mie îmi sunt străini, entități fără chip pentru că nu le pot distinge sufletele. Eu mă ridic pe dinlăuntru în picioare și cu pumnii strânși și ridicați în barba lumii ăsteia protestez pentru viața din mine. Nu, n-am să mă pun în genunchi în fața lumii ăsteia pentru bucata ei uscată de pîine. Am să scot arcurile cu săgeți și-am să i le proiectez în ochi. Până la ultima suflare.

barba lumii

Prayer for wholeness, Gun Legler

Nu, n-am să mor de mâna lumii când vrea ea. Ci când o să simt eu că a venit vremea. Până atunci eu și lumea asta cu care nu mă potrivesc nicicum avem de dus un război în care lupte se câștigă, bătălii se pierd, dar sfârșitul vine doar atunci când îl accepți. Iar eu și sfârșitul nu suntem încă în linie dreaptă pentru că n-am auzit glas de corb la căpătâiul străzii și nici parfum de roze n-am simțit în coada ciorilor.

Eu și cu lumea nu ne potrivim. Nici eu și cu voi nu cred că ne potrivim. Voi știți să calculați viața în procente, în cote de piață, în cote de popularitate. Mie mi se diminuează până la dispariție decibelii inimii atunci când mi se cere prețul prieteniilor care nu mai duc nicăieri, care durează tot atât cât durează ambalajul de pe ciocolata copiilor voștri, care au prețul de nimic al bascheților chinezești. Nu, nu știu să mă adaptez lumii asteia. Voi puteți supraviețui în prietenii care nu mai spun nimic și nu mai înseamnă nimic. Eu mă frâng pe dinăuntru mâncată de vidul hidos din sufletele oamenilor.

Între mine și lume e un pod frânt de flori. S-au uscat între timp. Au murit. Doar eu refuz să mor și le stropesc cu apă din mine. Poate vor învia prin sămânța pe care o ascund în trupurile lor. Și n-am să mor când o vrea lumea, chiar de voi muri de mâna ei. Am să mor după ce voi fi lăsat în urma mea o grădină de flori, ca un pod între oameni și oameni.



Citiţi şi

O bucurie plânsă e fericire

Iubirea asta…

Neiubitelor!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
968 views

Your tuppence

  1. lotusull / 24 September 2015 21:23

    Am recitit textul tău de trei ori. Incredibil cum ai amestecat și potrivit parfumul rozelor, corbii, viața, colțul uscat de pâine, gândurile-ți. Sper, poate naiv sau nu, că vei reuși să construiești acel pod de flori între oameni și oameni.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro