Mai sunt târgurile de Crăciun ce erau odată?

Lacrima Andra

18 December 2016

– Vino! Hai! Uite aici!, ai putea auzi din toate colțurile oricărui târgușor de Crăciun german și este câte unul în fiecare localitate un pic mai mare. Par oarecum mai tăcute, mai mocnite ca altădată, sau poate e doar o senzație a mea. Drept e, nici nu le cunosc pe toate de dinainte de anul Domnului 2015. Le cunosc mai bine pe cele austriece, însă mi s-a spus că mare brânză de diferență n-a fost între ele. Mă zgribulesc când pe malurile Elbei, când prin inima orașelor lui Schumann, Wagner, Liszt, Durer. Îmi sunt aproape și le iubesc sufletul plin de muzică și de culoare.

Inima orașului lui Schumann, Zwickau

Singurii care par a se bucura fără opreliști de câte un Weihnachtmann, adică de Moș Crăciun, ițit pe scene decorate cu personaje de povești, ori personajele Crăciunului sunt copiii. Adulții rămân oarecum închistați în grabă, ori într-un soi de șuete devenite fără voie apatice. Căci contrar a tot ce știm „clasic” despre nemți, nu sunt nici necomunicativi, nici scurți la vorbă și nici distanți. Le plac oamenii, le place să vorbească, să-ți povestească și sunt curioși în felul lor.

Pe ici-colo, prin mulțime apar și străini „nedoriți”, bărboși cu priviri încruntate, figuri filiforme rupte din alte meridiane. Oamenii se trag prudenți, discret. Dacă nu ești atentă, ca femeie, ești îmbrâncită de acești tineri pentru care tu nu ești om. Și ți-o arată.

Aleea Poveștilor în Târgul de Crăciun, Zwickau

Unii simt să te sâcâie. Îți sar în obiectiv. Li se pare amuzant, dar nimeni nu mai râde. Poliția e aproape omniprezentă. E o noutate în peisajul atât de tihnit cândva al Europei să vezi dubele poliției la tot colțul. De altfel, acești bărboși cu piele măslinie sunt singurii, aparent turiști, care nu se bucură de tot ce văd, dimpotrivă, arată clar că îi deranjează. În rest, chinezi, japonezi, greci, italieni, indieni, alți europeni adunați din toate colțurile Europei zâmbesc, se integrează, râd, vorbesc, ascultă colinde și le cântă, se bucură de copilăria scenelor de basm recreate atât de frumos la tot colțul.

La pas prin Chemnitz

Mă pomenesc iar îmbrâncită pe armonii de „Maria durch ein Dornwald ging” (n.a. „Maria trecea printr-o pădure de spini”), superba colindă medievală germană. Măsliniul bărbos mă privește peste umăr. N-are nimic prietenos în privire.

Pe malurile Elbei însă doar frigul e rece. Porțile orașului vechi se deschid cu „Partiro” cântat de voci bine educate spre deliciul publicului. Aleile care te poartă spre Striezlmarkt sau Piața de Crăciun trec pe sub geamuri baroce, apoi brusc te trezești în fața Frauenkirche, minunea arhitectonică pe care locuitorii Dresdei au reclădit-o mai bine de 60 de ani după încheierea Războiului cel Mare.

Suflet de Dresden

E plin de lume, clopotele anunță evenimente, tot colțul e plin de tonete de unde te izbește îmbietor miros de mirodenii și vin, iar pe de-asupra tuturor domină tentant mirosul scorțișoarei și al parfumatului „Stollen”, cozonacul dens, leagăn de Cristos al nemților. Pe pereți, vechi basoreliefuri în reparații vorbesc despre oameni care și-au condus neamul în vremuri tulburi, pietre de amintire a ceea ce a fost un neam și trebuie să rămână, oameni care s-au sacrificat pentru binele comun. Istoria ne spune că sacrificiul lor a fost sinonim cu sacrificiul celor pe care i-au condus. Dar au răzbit. Pe la 1100, ne povestsc pereții, un om a îndrăznit să se ridice să vorbească nației sale și să ridice Drezda din ruine și a făcut asta în numele unui spirit, credințe, pe care urmașii săi astăzi nu mai îndrăznesc să o celebreze ori au uitat-o, căci în Dresden cuvântul „Crăciun” e inexistent. E „sărbătoare”, e prăjitură, e cadou, e orice, dar nu e „Crăciun”. Și locul pare brusc mai sărac.

Povestile Drezdei în Striezelmarkt

– Să-ți fie ziua de Advent frumoasă!, se aude de peste tot. Crăciun fericit! Le-ai văzut pe colegele noastre?! Am ieșit la un vin fiert și o colindă, se aude printre turiști. Oamenii zâmbesc, îți zâmbesc.

– Cristos s-a născut, le răspund. Mă rivesc buimăciți. Râd.

– Chiar așa. S-a născut!, mi se răspunde la un moment dat.

Sufletul cosmopolit al Drezdei pare mai relaxat, mai viu, mai colorat și mai pregătit să învingă goliciunea de spirit a corectitudinii politice cu un zâmbet și o vorbă de duh.

Suflet de basm în inima Drezdei, Striezelmarkt sau Piața de Crăciun

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Limite şi înţelegeri ale sufletului

Nu exista „noi”, eram doar eu și-un laptop…

Aşteptând un chip căruia să-i spovedeşti mângâierea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
824 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro