Dacă e prost, e bun de însurătoare

Cristina Lincu

29 July 2015

Mi-am adus aminte de Anda. Toată viața oscilase între forme pline și diete crunte. Era „bogat proporționată”, cum îi plăcea să glumească. Însă dincolo de glume, Anda suferea. Slăbise de vreo două ori din cauza a doi bărbați care au reușit să-i contorsioneze viața, însă, după ce poveștile se sfârșiseră urât, singura alinare îi fusese tot frigiderul, un ultim refugiu, simbol al capitulării sale.

Pe primul ”el” îl cunoscuse în liceu, când încă mai credea în textele romanelor de amor, citite pe sub bancă, și-n fluturi în stomac, și alte artificii scriitoriceşti degrabă amăgitoare de inimi necoapte… Și şi-a luat zborul către bucuria ireală a iubirii lor. I se dedicase trup și suflet.

Trupul ei plinuț și plin de sevă, pe care ea îl supusese la cazne îndelungi pentru a pierde câteva kilograme, doar pentru a fi „demn” de mângâierile lui generoase. Atât de generoase, încât le mai împărțea cu alte două codane.

Sfârșitul previzibil a chinuit-o îndelung și i-a cam jumulit penele din aripi… Oarecum inutile acum, căci iar luase avânt spre rotunjimi rubensiene pe care, deși le ura cu sinceritate, nu avea putere să le mai înfrunte. Până când, după vreo zece ani, apăruse el. Al doilea ”el”. Nici nu mai contează cum era, dacă avea calități sau defecte, sau cum o cucerise pe Anda şi de ce.

Cert este că ea, cu amintirea încă prezentă a eșecului adolescentin, dar și cu gustul amestecat al altor amoruri pasagere, s-a aruncat în nebuna vâltoare. A plonjat cu elan în adâncurile întunecate ale unei relații grele, chinuitoare, centrată pe fiecare gând, clipire și mișcare ale Andei. Slăbise și acum, dar fără să-și dorească asta. De fapt, foarte repede ajunsese să nu-și mai dorească nimic. Poate doar să doarmă fără că zorii să-i mai întrerupă somnul vâscos. Ar fi vrut să fugă, dar picioarele nu îi ascultau gândurile firave, ci frica prea mare pentru sufletul ei ghemuit. Și continua să stea și să strige mut după ajutor, înțelegând că destinul îi este să se zbată între zborul din adolescenţă și afundarea de acum, extreme ale unei vieți liniare pe care nimeni nu i-ar fi putut-o salva. Poate doar ea însăşi, dacă s-ar fi ridicat din praf. Și a făcut-o până la urmă, însă numai după ce una dintre discuțiile lor aprinse doar de la un capăt s-a încheiat cu spitalizarea Andei.

tara_lynn

Imediat după, și-a adus aminte de alinarea gustului. Și-a adus aminte că-i place să mănânce și că mâncarea „vindecă”. Apoi, s-a gândit că ar putea muri, însă tot degeaba ar fi. Degeaba a fost viața ei până acum, degeaba ar fi fost și moartea ei. Mai mult, stupidă. Confirmând cumva înfrângerile. Dar au trecut și gândurile astea. Au trecut lent şi au curățat-o precum o apă tulbure și murdară care inundă tot locul, și în urma căreia, în loc să rămână leșuri și resturi, rămâne pământ reavăn, nou. Așa se simțea ea. Mult mai bătrână decât timpul scurs de la venirea ei pe lume şi cu rănile strâns legate, astfel încât să nu supureze din nou. Cu același fund mare dintotdeauna, dar cu mijlocul strâns fără milă în centură și cu o lumină nouă în ochi. Inițial împrumutată, apoi a ei. Obținută tare greu.

Începuse să-și iubească corpul cu linii hotărâte și ample. I se părea că îl descoperă de-abia acum și că divinitatea i-a dat două palme doar că să se trezească. Poate nu a auzit când a fost chemată întâi în şoaptă, apoi strigată și atunci chiar au fost necesare cele două palme. Era, însă, mulțumită că, până la urmă, s-a dezmeticit. Acum privea bărbații cu alți ochi. Îi cântarea cu grijă și îi încerca ca pe pepeni la piață. Îi ciocănea mai ales cu degetul la tâmplă, după care asculta îndelung să vadă dacă există vreun ecou care să-i răspundă. Și nu s-a oprit decât atunci când a primit cel mai lăbărțat și mai persistent ecou.

– Cum așa, Anda?

– José e spaniol și nu a reușit să înțeleagă, în multe luni, nicio boabă româneşte, deși stă numai între români. Și mereu, aceeași poveste: prietenii mei îl pun să repete după ei obscenități în română. Și el o face cu seninătate. A făcut-o inclusiv în fața familiei sale, destul de familiarizată cu limba noastră. I-am tot explicat ce înseamnă și de fiecare dată este sincer surprins că a căzut iar pradă acestui joc stupid. Plus că stă după mine și după fundul ăsta al meu sexy. Face ce-i spun, nu-mi iese din cuvânt… De fapt… e prost. Și dacă e prost, e bun de însurătoare. Cu el mă mărit, fetelor!

Și asta a făcut.

Pe Cristina o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Un gentleman nu se văicărește

Vreau mai mult decât papa, caca…

Virgin la 35 de ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,687 views

Your tuppence

  1. Roxana / 11 December 2015 17:21

    Ce alegeri gresite fac unele femei si cu cat de putin se multumesc…

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. diana / 21 August 2015 23:58

    Ma bucur ca si-a gasit fericirea 🙂

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro