De ce cred că răbdarea nu e o virtute

Oana Dușmănescu

17 December 2012

Răbdarea este pentru cei ce trăiesc 1.000 de ani și au tot timpul din lume să aștepte. Este pentru supraoamenii care cred în întoarcerea sorții de la sine putere și în legea compensației. Este pentru detalii care pentru alții, pentru cei din afară, nu înseamnă mare lucru.

Eu nu știu să aștept. Nu am răbdare, nici măcare cu persoanele sau lucrurile care ar merita, poate, așteptarea. Eu vreau ca totul să se întâmple acum, astăzi. Nu cred că m-ar copleși ploaia de evenimente, cred că m-ar face să trăiesc și mai intens.

Eu nu vreau să am răbdare. Nu e o virtute, e o scuză. Prefer să acționez cu barda în mână decât să mă așez pe prag și să aștept. Eu fac să se întâmple, eu, cea agitată și aprinsă, nu eu, cea cuminte și fals-înțeleaptă. Eu greșesc, eu mă distrez, eu intru în buclucuri, eu, eu, eu. Nu mă las trăită de răbdarea îngerească, de răbdarea care mă consumă. Vreau să fiu propriul meu produs reușit sau propria mea eroare.

Știți câte am pierdut pentru că am căscat gura și am avut răbdare? Știți câte pierdeți voi pentru că aveți senzația că timpul le va vindeca pe toate? Le va vindeca, dar nu mereu așa cum vreți voi. Veți rămâne cu cicatricea răbdării pe chip și suflet, până când timpul, tot el, nenorocitul, nu va mai avea răbdare cu niciunul dintre noi.

La dracu’ cu răbdarea! Chiar nu înțeleg cum își duc existența oamenii care au avut revelația răbdării sau încă o așteaptă. Nu pricep de ce stăm la cozi, de ce bălăbănim la ușile doctorilor, chiar și atunci când avem programare, de ce trebuie să o scriem în CV-uri – „sunt meticuloasă, dedicată și răbdătoare”. Eu vreau oameni fără calitatea aceasta, vreau oameni impulsivi, neadormiți. Vreau căutători de comori, nu simple bagaje în sala de așteptare.

Din perspectiva mea de om care uneori trage și apoi pune întrebări, răbdarea e mai degrabă un defect decât o calitate. Nu vreau calități care să mă încetinească, o să încetinesc eu singură când nu o să mai pot alerga sau respira.

Vreau oameni care să știe să schimbe drumul, dacă trebuie, nu să rămână la răscruce, încremeniți în frica supremă numită răbdare. Frica supremă de viață ascunsă sub vălul prețios al înțelepciunii și al cumpătării paralizate. Nu ni se întâmplă nimic, bun sau rău, dacă noi nu suntem acolo.

Eu nu vreau să am răbdare. Vreau să am curaj.



Citiţi şi

Te măriți să fii singură?

De te-aș urî…

Șoptește-mi „iartă-mă” și te voi primi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,359 views

Your tuppence

  1. Gladyator / 6 December 2014 14:25

    “Vreau căutători de comori” probabil ca, cautatorii de comori au avut nevoie de foarte multa rabdare ,altfel ar fi ramas doar cautatori de comori cu numele, fara a mai avea parte si de comori

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. larisa / 3 April 2014 13:44

    Rabdarea nu reprezinta o inactivitate, sau lipsa de initiativa, nici nu inseamna ca lasi timpul sau factorii externi sa rezolve lucrurile pentru tine. Nu are nici o legatura cu faptul de a asta la cozi si nici cu pierderea de timp. Rabdarea este a oamenilor puternici, cu mintea activa in permanenta, care stiu sa speculeze momentul potrivit de actiune astfel incat beneficiile sa fie maxime.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 1
    Reply
    • vlad / 28 July 2014 22:08

      De acord cu tine Larisa.
      Rabdarea e o virtute a celor puternici, stapani pe sine.

      Ceea ce Oana descrie prin rabdare e mai degraba lene, nepasare.
      A avea rabdare nu inseamna ca te multumesti cu o anumita situatie fara a incerca sa o depasesti.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
  3. Alisa / 3 April 2014 13:25

    Mmmm, suna dragut dar e departe de realitate 🙂

    Inversul curajului, a luptei ‘cu barda in mana’, a ‘neadormitilor’ nu sta rabdarea.
    Pot linistite sa convietuiasca, si rabdarea si cele de mai sus. 🙂 Nu inseamna ca stai cuminte si cap plecat in fata tuturor, inseamna ca poti si stii ca te controlezi. Tu pe tine. Este ceva ce se invata si se educa, sa ai rabdare inseamna sa te cunosti pe tine si sa te poti controla, sa nu tremuri intr-un freamat nebun ca vrei acum acum acum, indiferent ce :D…
    Este o calitate. Ca si celelalte enumerate 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  4. Însemnări #17 | Geamul Deschis / 20 December 2012 16:51

    […] “Why can’t hurry the fuck up be a virtue?“, iar dacă aveți ceva treburi de rezolvat sau de trecut peste, asta-i melodia pe care să o […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro