“Sunt aici, nu? Asta chiar nu îți spune nimic?”
“Da, da… am vrut să zic ca e o validare a iubirii ce mi-o porți, în special când ai nevoie de ceva. Și ca să adăugăm un plus valoare acestei iubiri, te rog să ieși din casa mea, să îți vezi de noua cucerire și să mă lași dracului în pace! Am nevoie de o poveste reală și asumată, de un bărbat care să mă înțeleagă, iubească, respecte și pentru care să fiu de ajuns. Tu mă vrei cu porția, eu te vreau întreg. Cantitățile dorințelor noastre nu ajung la un numitor comun, în concluzie hai să ne vedem fiecare de viața lui”.
Ultima întâlnire, ultima replică. Și a plecat, nu foarte suferind, poate doar cu o vânătaie mare în orgoliu, dar și aceasta s-a tratat imediat ce a ajuns în brațele unei blonde fără prea multe de spus și fără dorințe. Dar frumoasă și drăgălașă.
Și uite așa, mă pun pe răsfirat cărți, uitat la filme și mă gândesc: unde naiba tot găsesc minunile astea de bărbați care se învârt ca într-un sens giratoriu? Am un lipici secret probabil. Dar sunt poveștile identice, cu același narator, dar cu personaje masculine diferite.
Ce ciudată e iubirea asta! O amestecătură de sentimente, agonie și extaz, de dorință și nedorință, de dependență și îndepărtare, de culori nemaivăzute care își pierd luciul și pigmenții până ajung niște tonuri mohorâte. Însă e frumoasă și plină de speranță chiar și atunci când perspectivele par limitate.
©Steven Meisel, Vanity Fair, 2008
Nu vreau să mai iubesc doar eu. Nu mai vreau să mă mulțumesc cu puțin. Sunt o femeie mișto tare și am cam tot ce îmi doresc, de ce să mai fac rabat de la regulile mele și pentru ce să mai recurg la compromisuri? Pentru niște oameni defecți, care împânzesc planeta cu niște mișcări tectonice minim invazive preț de câteva bătăi de inimă? Mulțumesc, dar prefer să fiu singură și fucking fabulous până în momentul în care mă voi împiedica de marea iubire și voi alege să ne împiedicăm în doi.
Merită bocetele și suferința un om care nu te mai vrea sau care te adoră doar în momentele în care are o doleanță? Nuuu!
Deci, ce aleg? Aleg o iubire meteorică alături de cel bărbat care să mă facă să mă simt femeie și în ale cărui brațe să mă simt în siguranță! Și nu, dragilor, nu m-am îmbuibat cu Bridgerton, nici cu Povești de dragoste din secolul XVIII, doar am tras aer în piept și m-am ales pe mine. De azi sunt salvatoarea mea. Și singura responsabilă pentru ce trăiesc și pentru ce iubesc!
Deci, de ce sunt singură la aproape 40 de ani? Pentru ca îmi permit!
Guest post by Anca
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
